Calea ferată era ca o cingătoare, ce strângea împreună cele zece case mici și murdare, care păreau îngrămădite una în alta ca niște piese de lego potrivite de niște mâini nepricepute și o minte pornită pe glume proaste. Trenurile treceau cu viteză pe lângă ele la fel ca timpul. Fără să le dea importanță și […]
Category: Povestiri nescrise
Copiii inimilor tăcute
Ultima dată când am văzut-o era o zi caldă de octombrie. Îmi amintesc cu precizie pentru că un asemenea galben, cum mi-a fost dat să văd atunci, nu am mai văzut niciodată. Și nu doar toamna era răspunzătoare pentru culoarea care mi s-a așternut în amintire, ci privirea ei. Un iris ca un soare de […]
Început de viață
Nu am mai scris de mai bine de o lună. Nu aici. Cred că uneori e înțelept să faci o pauză. Inspirație aș fi avut. Mereu am în minte o povestire care abia așteaptă să fie scrisă. De asemenea am și câteva restanțe cu impresii despre cărțile citite și pe care vi le-am promis de […]
Oglinda nu minte
Era o clădire imensă situată în spatele unei curți umbrite de copaci stufoși. De la stradă îi putea fi zărit doar acoperișul de culoarea timpului trecut. Coridoare lungi și întunecate împărțeau fiecare din cele patru etaje în jumătăți lungi și subțiri. Una lângă alta erau zeci de uși, dungi negre întinse pe albul murdar al […]
Da, îți promit!
Am zărit-o cu coada ochiului. O fâșneață care își tot învârtea un colț de fustiță pe deget, de parcă voia cu orice preț să o transforme într-un inel fermecat. Pantofii de lac străluceau și păreau niște ochi de soare rătăciți în colbul străzii. M-am apropiat de ea, cu graba omului mare. Era ceva irezistibil în […]