– Bine ai venit! Apropie-te! Poți să te așezi unde dorești, după cum vezi sunt destule locuri libere. M-am supus fără nicio vorbă și m-am lăsat să cad pe primul scaun gol pe care l-am văzut. Erau în jur de zece, așezate în cerc, în mijlocul unei încăperi luminoase, datorită ferestrelor înalte care dădeau spre o curte interioară. Dacă nu ar fi fost zăbrelite, mi-ar fi plăcut să stau aplecată peste pervazul lor, cum făceam adesea când eram copil. În special când ploua și singurele sunete pe care le auzeam și pe care le ascultam cu mirare erau cele făcute de picăturile de apă, atunci când loveau frunzele copacilor. Mama…

Halta nici nu apărea pe hartă. A fost ștearsă din greșeală de peste tot. Oricum era un punct atât de mic și de insignifiant, încât probabil nimeni nu a observat dispariția lui. Este adevărat că undeva, pe vreun stat de plată, apărea o sumă de bani, care era virată lunar, însă și aceasta era atât de mică și de insignifiantă că nimeni nu-i dădea atenție. Doar Moș Iurie o aștepta ca pe pâinea caldă. I-o aducea personalul de seară. Tare l-a mai încurcat pe el când au început să pună banii pe card, la bancă. Noroc cu Nea Costel, controlorul. El l-a luat într-o zi și l-a dus de și-a…