De la o vreme mi se ascund secundele în priviri. Se iau la întrecere cu minutele și orele și îmi tremură pe gene. O goană nebună a zilelor și a anilor. Se adâncesc în mine, lăsându-mi doar privirea tânără. O privire înviată mereu și mereu de sclipiri și de zvâcniri ale sufletului. Așa sunt eu. Adaug trupului ani, împrumutându-i din privire.

Așa stăteam în acea zi. Clipind secunde peste după-amiaza târzie de toamnă. Și o dorință nebună s-a născut în mine. Să încep aventura vieții mele. Să mă iau la întrecere cu timpul și să dau secundelor răgaz. Nimic nu părea mai imposibil, însă de ce să nu încerci?

Ce zici, Timpule, accepți?

Oricât ai fi de rapid și de stăpân pe lume, eu îți voi demonstra că pot. Să fug de și înspre tine, să te simt altfel, oprindu-ți trecerea, măcar pentru câteva clipe.

Și jocul a început. Într-un avion care mă ducea spre o lume ascunsă timpului meu. Nu am plecat singură, eram alături de echipa de la Extreme Travel și ne îndreptam spre Etiopia. Țara unde timpul e văzut și simțit altfel. Unde și Soarele se oprește într-o pauză binemeritată. Prima victorie am obținut-o la aterizare. Eram cu opt ani în urmă.

Vezi, Timpule, că se poate?

Acum opt ani eram fără griji și plină de entuziasm. Și iată-mă în Addis Ababa respirând măreția și auzind cum își ia zborul cea care a pornit la drum. Pentru că, da! Azi n-am din nou nici o grijă și entuziasmul începe să facă parte din mine. Sunt la rândul meu o “floare nouă”.

Și foarte repede am aflat că aici ai creat un montaigne rousse și astfel ne oferi o cursă amețitoare. M-am plimbat în zone unde simțeam viitorul și modernismul. Și cu o viteză amețitoare coboram în realitatea străzilor uitate de vreme. Treceam pragul muzeelor, făcând o vizită în trecut, pentru a reveni la contrastul prezentului. Pot spune că jocul e încă deschis. Aici nu pot ține pasul cu tine. Aici mă las doar pradă senzațiilor. Și ce senzații mi-ai oferit!

Însă totul era abia la început. Există multe excursii personalizate. Însă una care să îți ofere însăși șansa de a te ascunde de timp și de a câștiga un pariu cu tine însăți, o găsești doar dacă practici un turism de aventură. Iar un circuit în țara Reginei din Saba și a lui Solomon, tocmai asta era!

Ei, Timpule, dansul nostru și-a schimbat ritmul în momentul când am ajuns la Arbaminch, orașul celor 40 de izvoare. Aici am dat amândoi secundelor răgaz. Și am admirat culoarea roz a lacului Abaya și ne-am plimbat pe Puntea Paradisului. Când din lacul Chamo a ieșit un crocodil nu m-am abținut și ți-am șoptit:

“El chiar că nu ține cont de tine. Dăinuie și va dăinui o veșnicie!”

Și câte aș mai fi avut să-ți spun. Însă, ca în orice dans, muzica se termină și tu rămâi în poza de final ținându-ți respirația în fața splendorii naturii.

Și iată-mă în tribul Dorze. Sentimente de bine și amintiri au început să-mi dea târcoale. Văzând colibele tradiționale, construite din bambus și frunze de bananier, mi-am amintit de clăile de fân de pe dealul din spatele casei bunicii. Aceste case, înalte de până la doisprezece metri, cu acoperișurile asemănătoare capului de elefant, mă făceau să mă simt din nou copil. Tot acei ani mi-au venit în minte și când le-am admirat țesăturile de bumbac și împletiturile din fibre de bananier sălbatic a localnicilor. Te-am lăsat să mă porți printre amintiri și am adormit cu nările pline de mirosul simplității, a binelui.

De a doua zi am început cu adevărat să mă joc de-a v-ați ascunselea cu tine. Nu mi-am terminat bine numărătoarea și tu erai ascuns atât de bine, încât pentru câteva zile am încetat să te mai caut. M-am delectat cu descoperirea obiceiurilor și a tradițiilor, păstrate cu sfințenie în minunatele triburi primitive.

Te-am lăsat să stai pitit cât timp am vizitat triburile din Valea Omo. Am întâlnit populația Hamer și tribul Dasenech. M-am plimbat prin parcul Mago și m-am lăsat surprinsă de tribul Mursi. Cred că e unul dintre cele mai faimoase, dar și cele mai agresive din Etiopia. Am admirat podoabele purtate de femei în buza superioară și m-am convins că în afară de a ține cont de ritualuri și de creșterea animalelor, nici că le pasă că exiști. Te-au denumit și inventat doar pentru a te folosi.

Ah, ce bine m-am relaxat cu secundele mele puse pe pauză!

Când am ajuns la Lalibela și am văzut Bisericile monolitice îngropate, am început să te caut. Și te-am găsit în mine. Eram atât de mică în fața acelor adevărate capodopere, încât am simțit nevoia să redevenim prieteni. Fără tine, fără trecerea ta, nu am putea să recunoaștem frumusețea lumii. Te-am chemat smerită să mi te arăți. Întrecerea noastră trebuia să se oprească.

Și ai venit. Iar împreună ne-am ținut răsuflarea admirând bisericile săpate în piatră din Tigrai, am urcat până în apropierea craterului vulcanului din Danakil, salutând voioși localnicii Afar. Una dintre nopți ne-am petrecut-o în aer liber. Amândoi sub cerul înstelat ne-am domolit goana. Tu erai parcă încremenit, iar eu îți eram recunoscătoare.

Culorile din Dalol (acasă la Curcubeu), ne-a unit și mai mult. Fără a mai ține cont de nimic ne-am întors acasă, cu promisiunea de a nu mai fugi unul de altul, să nu ne mai ascundem și să renunțăm la jocuri copilărești. Să ne bucurăm de orice aventură ne iese în cale.

Da, o întrecere cu Timpul este o aventură! Una care poate purta cu ușurință titlul de: expediție Africa.

Deoarece acolo totul este relativ. Frumusețile sunt eterne, oamenii ancorați în trecut, iar sufletul tău îi este recunoscător prezentului și viitorului.

Joaca noastră s-a încheiat. Acum mă bucur de fiecare clipă.Doar uneori te rog să dai secundelor răgaz pentru a mă pierde în dulci aduceri aminte. Să resimt fericirea și bucuria cunoașterii acelor locuri.

Poate fi numită o aventură un pariu nebunesc și o întrecere pornită în joacă? Da! Deoarece când ieși din zona ta de confort ai ocazia să descoperi o lume întreagă. Un pic de curaj stropit cu încredere în alegerea făcută și ai șansa să devii învingător. Învingi rutina și necunoașterea. Poate data viitoare mă încumet la o ascensiune pe Kilimanjaro!

Doar Timpul va decide!

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2018, ediția aniversară de 10 ani.

Sursa foto: extreme-travel.ro

*etiopienii măsoară timpul după calendarul coptic, astfel ei sunt cu opt ani în urmă

**pentru etiopieni ora șase este zero, ei folosind un sistem orar în care punctul zero este la răsăritul soarelui.

***Addis Abeba este denumită și “floare nouă”