Wonder Woman are farmecul ei

-Bună ziua și bine ați venit la o nouă emisiune! Azi o am alături pe eroina sufletelor noastre, Diana Prince! Cu toții suntem nerăbdători să aflăm cum ați reușit de una singură să câștigați o bătălie care părea imposibilă. Împotriva organizației SRO, după cum ați denumit-o. Vă rog să ne spuneți mai multe.

-În primul rând, vă mulțumesc pentru invitație. Vreau să fac o precizare: nu am făcut asta de una singură, am avut niște ajutoare de nădejde, dar veți afla imediat. Totul a început în timp ce lipeam un poster cu Spider Man în camera copilului. Mi-am amintit de toate poveștile cu supereroi, de faptele lor și cum sunt salvatorii oamenilor, a orașului. Când eram mică mă imaginam Wonder Woman și îmi doream să am abilitățile ei. Să dețin Lasoul adevărului, să am o memorie perfectă, dar mai ales să am capacitatea de vindecare rapidă.

A doua zi am plecat, ca de obicei, la muncă. Era o ceață densă și aerul părea apăsător. Am avut senzația că pielea mi se strânge pe față. Parcă voia să se facă mică de tot, apărându-se de ceva, de un dușman invizibil. Și atunci am realizat ceva! Puteam să mă transform într-o variantă modernă de Wonder Woman!

-Atmosfera apăsătoare mi-a amintit de realitatea pe care mulți o ignoră. Poluarea urbană. Oricine știe despre ce vorbesc. Este o problemă cu care ne confruntăm cu toții. Și care ne afectează sănătatea tuturor organelor, așadar și a tenului. Ideea mi-a venit imediat. Trebuia să găsesc “răufăcătorii” și să lupt împotriva lor. Acesta a fost primul pas.

Mi-am început investigația. Am căutat în studii de specialitate, în revistele medicale, oriunde se amintea despre efectele poluării asupra organismului nostru, în special asupra pielii. Și i-am descoperit până la urmă. Este vorba de Speciile Reactive de Oxigen (SRO). Am ales să le spun organizația SRO. Sunt personajele negative clasice. Trec neobservați, îmbrăcând “haine civile” și amestecându-se printre noi ceilalți, dar când se adună suficienți, încep să atace. Prin stressul oxidativ accelerează îmbătrânirea. Grăbesc moartea celulară. De exemplu, la nivelul feței apar riduri, pielea devine sensibilă, iritată.

Am făcut misiunea mea să le identific sursa și să îi elimin. Și am reușit. Sunt produși de smogul fotochimic și de radiațiile ionizante și ultraviolete. De aceste lucruri nu ne putem feri, nu în orașe. Și deși corpul nostru are sisteme de protecție, când ne expunem îndelungat la aceste condiții, SRO (și nu numai) se acumulează și efectele distructive se vor vedea foarte curând. Era imperios necesar să găsesc o armă secretă, la care nu se așteaptau și să încep lupta împotriva lor.

-Chiar asta voiam să întreb. Cum ați reușit? Ce ați folosit?

-Am descoperit noua gamă Aslavital Mineralactiv, creată pe baza argilei 100% naturale! Produse avute la dispoziție, mi-au oferit tot arsenalul de care aveam nevoie pentru a învinge. Exact ca brățările purtate de Wonder Woman.

Aslavital Mineralactiv este practic prima gamă românească creată pe baza argilei 100% naturale, provenită din Munții Pădurea Craiului. Argila în sine nu acționează asupra SRO, celelalte componente o fac – am să vă spun imediat – dar beneficiile ei sunt multiple și sunt atât terapeutice, cât și cosmetice. Nu doar este un bun atispeptic, bactericid și dezinfectant, are și o acțiune antitoxică. De asemenea potențează sistemele de apărare ale organismului. Fiind bogată în minerale ajută la remineralizarea pielii, tonifică și regenerează tegumentul.

-Extraordinar! Luăm o scurtă pauză de publicitate și revenim. Abia aștept să aflu continuarea!

-Sunt în platou cu eroina noastră, pentru a afla cum a găsit soluția să lupte împotriva poluării și să își protejeze tenul. Ne spuneați că practic, ați găsit produsele perfecte, care au devenit armele dumneavoastră.

-Așa e! Odată ce am înțeles ce conțin și că au fost concepute într-un loc cu mare tradiție – casa cu farmec – am realizat că creându-mi un ritual de îngrijire și fiind fidelă acestuia, am ocazia să înving unul dintre cei mai mari dușmani ai zilelor noastre: poluarea. Cel puțin, să îmi protejez tenul de efectele acesteia.

Sunt azi aici, deoarece am reușit să port o luptă dreaptă cu “organizația SRO”. Acest lucru l-am putut face folosind aceste ingrediente active de ultimă generație: Cobiodefender-ul EMR, complexul Ferulan bogat în acid ferulic. Brățările mele pline de puteri.

Cobiodefender-ul EMR (electromagnetic radiation) oferă protecție electromagnetică și previne acumularea de radicali liberi de oxigen, despre care vorbeam. Făcând aceste lucruri, știți ce efect obține? Reduce moartea celulelor. Mai simplu, încetinește procesul de îmbătrânire.

Alături de el, în produsele din gama Aslavital Mineralactiv, fie că vorbim de cele destinate demachierii sau tonifierii, de produsele antirid ori cele folosite pentru hidratare, detoxifiere și protejarea tenului împoriva stresului urban, avem o combinație de substanțe care ne pot transforma pe fiecare dintre noi în Wonder Woman.

Acidul feluric are un efect antioxidant, antiinflamator și fotoprotector. Vitaminele cu care sunt îmbogățite produsele, la fel sunt compuși antioxidanți. Adică toate luptă împotriva “organizației SRO”.

-Wow! Așadar, a fost suficient să aplici o cremă penrtu a te transforma în supereroină?

148-aslavital-mineralactiv-apa-micelara-150-ml7683972925651456053.jpg

-Personal, mi-am creat un ritual de îngrijire. Dimineața îmi curățam tenul cu Apa micelară cu Argilă după care aplicam Crema hidratantă antipoluare SPF10. Iar seara, tot după demachiere și curățare, foloseam Crema netezire riduri de noapte. Înainte să vin aici m-am răsfățat și cu Masca detoxifiantă cu cărbune peel-off. Însă, gama conține și alte produse, menite să satisfacă pe oricine. Oferă o șansă fiecăreia dintre noi să ne protejăm de un dușman invizibil și să găsim calea spre a ne păstra frumoase.

Acestea au fost armele mele secrete. Sper să fiu un exemplu și să inspir multe persoane care simt, chiar în acest moment, efectele poluării și a dușmanilor invizibili (SRO) pe pielea lor – la propriu- să apeleze cu încredere la “brățările mele”. Să fim propriile noastre eroine!

-Mulțumesc foarte mult, Diana! Recunosc, m-ai surprins. Soluția o credeam mult mai complicată, nicidecum așa la îndemână. Dragi telespectatori, vă mulțumesc pentru atenție! La revedere și pe data viitoare!

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2018, ediția aniversară de 10 ani.

*Diana Prince este numele civil folosit de Wonder Woman

Sursa foto: farmec.ro și editate personal

Logo-compania-FARMEC_1504099339 (1)
Sponsor

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *