De vorbă cu cititorii. Eva Anca la Miercuri descoperim

Am lansat cu drag invitația de a sta de vorbă cu cititorii. Ce liant poate fi mai frumos între oameni, decât pasiunea comună pentru lectură? Încep această serie de interviuri cu o persoană pe care am descoperit-o cu mare plăcere în blogosferă și față de care am un respect enorm. Îi mulțumesc din suflet că a acceptat îndemnul meu și și-a rupt câteva clipe pentru a răspunde la întrebări!

Eva Anca, cum o cunoaștem online, este o cititoare pasionată și blogger. O putem citi pe Rândurile Evei și pe Evatopia.

Sunt o femeie cât se poate de obișnuită. Sunt mamă, soție și freelancer. Sunt scriitoare de conținut. Iubesc să citesc și să scriu și, așa cum am zis de multe ori, întreaga mea viață se învârte în jurul familiei, a cărților și a scrisului. Sunt dureros de sinceră, chiar și atunci când știu că interlocutorul ar prefera să-i torn o minciună.

Eva Anca

De vorbă cu Eva Anca la Miercuri descoperim!

Ce anume te-a atras la lectură?

Starea de relaxare pe care mi-o oferă și multitudinea de locuri prin care mă poartă.

Ai crescut înconjurată de cărți sau le-ai descoperit mai târziu?

Da, am crescut înconjurată de cărți. Mama mea a fost dintotdeauna o cititoare înrăită, încă de când era copil. Era cea mai activă la bibliotecă, dar a avut și cărți în biblioteca personală. Și tata era cititor, dar nu atât de pasionat. Oriunde mergeam, vedeam câte o bibliotecă sau cărți: acasă, la bunicii din partea mamei și chiar și la bunicii din partea tatălui, la țară.

Ce gen preferi să citești?

Nu am un gen preferat. Obișnuiam să citesc doar beletristică, dar orice gen, în schimb, am început să citesc și cărți de psihologie, psihopractică și parentaj.

Ai un loc preferat unde obișnuiești să citești?

În pat! Nimic nu se compară cu confortul pe care mi-l oferă patul. Totuși, nu mă plâng nici de fotoliu și, de când a venit vremea bună, pe terasă.

Ce înseamnă o carte bună pentru tine?

O carte bună este aceea care nu mă lasă să o pun jos din mână și care îmi trezește sentimente puternice. Chiar și dacă are un personaj care mă enervează maxim, dacă reușește să mă țină captivă între paginile ei, este o carte bună.

De unde obișnuiești să îți cumperi cărțile?

De pe librăriile online. Mi-aș cumpăra și din librării fizice, dar nu am acces prea bun la ele și cărțile sunt mult mai scumpe acolo, decât pe internet.

Pe ce criterii te bazezi când alegi să cumperi o carte?

Depinde. Citesc descrierea, mă orientez uneori și după copertă și, uneori, mă las convinsă de recenzii.

Dacă există o ecranizare a unei cărți pe care ai citit-o, te uiți la ea?

Nu întotdeauna, dar mă uit la unele ecranizări ale cărților pe care le-am citit.

Când ai fost ultima dată la bibliotecă?

Acum vreo trei luni. Am permis de bibliotecă, dar nu reușesc să împrumut cărți prea des, deoarece am biblioteca personală plină de cărți, dintre care multe sunt încă necitite.

Împrumuți cărțile tale cuiva?

Foarte greu am început să împrumut cărți. Am doar vreo 3-4 persoane cărora le împrumut, una dintre ele fiind mama, iar celelalte, prietene apropiate, în care am încredere că au grijă de cărțile mele și mi le returnează în stare impecabilă.

Există o carte pe care ai început-o, dar nu ai reușit până acum să o termini? Dacă da, care anume?

Da, am și astfel de cărți, deși nu prea obișnuiesc să renunț la o carte fără să o citesc. Voi menționa două: „Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău” de Fredrik Backman și „Fetele” de Emma Cline.

Citești și în format electronic?

Foarte rar se întâmplă să citesc cărți în format electronic, în general dacă îmi oferă autorii cărțile pentru pre-recenzie.

Crezi că cititul te face mai deștept?

Aș spune că da, dar, de când sunt prin lumea cărților, am văzut atâtea, încât încep să am îndoieli în privința asta.

Ai vreo carte de care nu te-ai despărți niciodată?

Toate cărțile mele! 😀 Se pune?

Ce părere ai despre literatura contemporană?

Îmi place enorm literatura contemporană, inclusiv (sau mai ales) literatura contemporană română. Mi se pare că avem mulți autori cu talent și potențial. Îmi place că în cărți sunt dezbătute teme de actualitate și se folosește limbajul uzual al zilelor noastre. Desigur, există și multe cărți care nu ar fi trebuit să ajungă publicate dar, la modul general, chiar avem ce citi.

Obișnuiești să citești poezie?

Destul de rar, dar citesc și poezie. De fapt, rar citesc poezie publicată, dar ceva mai des, poezie de pe bloguri. Am descoperit câteva bloggerițe care scriu versuri minunate și poeziile lor sunt o încântare!

Ai ales vreodată o carte doar după copertă?

Deși poate părea superficial, da, chiar am ales și cărți pe baza coperților. Adevărul este că, dacă mă atrage coperta, am obiceiul să nici nu mai citesc descrierea, ci să iau cartea, în baza impulsului vizual.

Îți mulțumesc din suflet pentru ocazia de a răspunde acestui interviu!

Pe Eva o puteți urmări și pe canalele de social media:

Facebook: Rândurile Evei și Evatopia

Instagram: evaanca.randurileevei

Eu îți mulțumesc, Eva, foarte mult că ai acceptat invitația mea!

Sper că v-a plăcut acest prim interviu! Iar dacă doriți să răspundeți și voi, oricare dintre voi cei care citiți, intrați pe De vorbă cu cititorii. Vrei și tu? și vă aștept cu mare drag răspunsurile!

*

Recomandarea de azi:

Sursa: libris.ro

O puteți comanda aici: Libris, Cartepedia, Elefant (linkuri active)


Imaginile: Eva Anca, arhivă personală

*linkurile din articol, folosite ca îndemn de achiziționare a cărților sau a produselor, sunt linkuri de afiliere. Asta însemnând că eu primesc un comision dacă alegeți să cumpărați o carte folosind aceste linkuri. Prețul este neschimbat pentru voi, doar că pe mine mă ajutați printr-o simplă alegere să obțin mici comisioane la vânzare.

8 thoughts on “De vorbă cu cititorii. Eva Anca la Miercuri descoperim

  1. Mi se pare mie sau Eva este “spargator de gheata”? Cand am inceput seria de interviuri pe Viata de Blogger… tot cu ea am facut-o. Prima femeie, Eva… sa fie predestinarea numelui?

    In alta ordine de idei… minunat interviul! Felicitari Mona si Eva Anca! Am citit tot, tot si am savurat pe indelete.

    Va imbratisez pe amandoua cu drag!

    1. Da, așa se pare! Este genul de om care dacă spune că face ceva, o face cât de repede poate! Mulțumesc mult, Mirela! Interviurile tale minunate m-au inspirat.
      Te îmbrățișez cu drag! ?

  2. Da, foarte frumos. Eu pe Eva o stiu de putina vreme, insa mi se pare un om delicat si sensibil. Acum citind despre relatia ei cu cartile mi se dovedeste ca intuitia nu m-a inselat. 🙂
    Felicitari amandurora, Monei pentru idee, Evei pentru interviu. 🙂
    Raspund si eu numai sa am si timp. 🙁

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *