Există un curent general împotriva “noii generații”. Unii îi numesc mileniali (millenials), alții liberali și câțiva le spun proști și naivi. Sunt o generație dezavantajată, deoarece orice tâmpit din grupul lor, are megafon și fiecare Don Quijote închipuit are o mie de Sancho Panza la dispoziția lui.

Noi am fost mai norocoși. Teribilismul și ideile “geniale” avute la acea vârstă, ne-au rămas uitate într-un jurnal sau oracol. Eventual pe niște bilețele înghesuite într-un colț de bancă. În niciun caz nu erau publice. E păcat că sunt prea ascultați și nimeni nu îndrăznește să le șteargă cașul de la gură. Sunt lăsați să ironizeze istoria, să nege religia, să omoare idoli. Să folosească în loc de semne de punctuație termeni ca: dictatură, totalitarism, comunism, egalitate, rasism, politicăli corect etc. Termeni despre care majoritatea nici nu s-au obosit să citească, d-apoi să îi înțeleagă.

Cine îi lasă?

Generația mea, generația bibelou

Despre ei (noi) vreau să vorbesc. Deoarece noi suntem cei care nu vrem să avem ceva de spus. Pentru că noi am ajuns să ne considerăm de porțelan. Părinții, bunicii, străbunicii au luptat pentru ceva. Unii chiar pe front, alții zi de zi. Noi ne-am trezit că trebuie să luăm în piept corporații, să ne facem frate cu banca și să ne creștem copiii altfel. Și facem toate acestea cu un psihic ca un bibelou. Orice adiere și se sparge. Soarta ne-a fost potrivnică. Lipsurile și-au spus cuvântul. Faptul că am mai fost puși la punct cu o palmă sau o pedeapsă, ne-a traumatizat. Suntem adevărate victime, ce mai!

Nu, noi nu suntem ca părinții noștri și bunicii. Nu! Noi am urcat o scară. Însă toate eșecurile și problemele noastre se datorează trecutului, copilăriei. Mama și tata sunt vinovați. Regimul în care am crescut e vinovat. Apoi urmează democrația falsă, votată tot de cei de dinaintea noastră, care ne-a adâncit în eșec. Vinovații fără vină și-a pierdut sensul. Generația bibelou a identificat vina și a pedepsit vinovații. Și în niciun caz nu sunt ei. Bibeloul e veșnic nepătat.

Oamenii inteligenți sunt ironizați de cei deștepți, care au ajuns să le știe pe toate. Toate devin drame și ne împing în depresie. Rutina zilnică ne provoacă burn-out. Începem să spunem tot mai tare și mai convinși: pe vremea mea. Masturbarea am mutat-o online, în văzul tuturor. Dar nu e cea clasică, e cea intelectuală. Cu același rezultat. Nu ajută pe nimeni, nu dă rod de deșteptăciune, doar te face să te simți bine, să te eliberezi. Să te crezi cel mai deștept din orașul acesta.

Generația bibelou va vorbi permanent despre iubire și fericire. Amândouă, noțiuni abstracte căutate în zadar. Nu au fost iubiți cum se iubesc copiii acum, așadar nu au parte de iubire. Viața este grea, deci nu există fericire. Își umplu golul din ei și din viața lor cu alcool, zahăr, social media. Niște victime eterne care atacă tot și pe toți. Logică fragilă, logică de bibelou. Se vor alipi de un haștag și vor fi părtași tăcuți învrăjbiților care nu au niciun habar pentru ce luptă.

Sau mă rog, știu ei ceva. Nimic nu a fost bine, nimic nu e bine. Știința e o invenție a omului, ca religia, așadar jos cu ea/ele. Omul e un animal erbivor fără conștiință și stăpân. Mult mai prejos ca animalele, de altfel. Așa în linii generale. A! Am uitat ceva. Femeia e mai superioară decât orice (la genul masculin) și nu mai există curvă, doar metoo.

Ar mai fi voci care încearcă să vorbească. Să îți arate irealitatea dramelor tale. Să îndrume vocea prea imatură și prea înverșunată a tinerilor. Aceștia sunt cei care se dau deștepți, care habar n-au, care au fost privilegiați. Sunt nebunii satului, cei care vorbesc singuri.

Pudibonzii și generația bibelou continuă să lupte cu ei înșiși, cu lumea întreagă. Prea deștepți pentru inteligență, prea proști pentru bun-simț.