Deschid ochii pentru că te aud cum cauți cu gurița. Îți e foame, așa că te iau în brațe și te lipesc de mine. Până
Zâmbetul este practic un (ne)cuvânt, ce ne apropie de oameni. Este un râs abia schițat sau începutul unei senzații de bine. Avem capacitatea de a
Da, ai citit bine! Despre tine este vorba! Ne definim prin ochii altora, prin standarde schimbătoare, prin marimi măsurate de alții. Când a fost
Am scris despre momentul de maximă tristețe. Când am simțit cel mai tare neputința, nedreptatea și disperarea. Momentul, care a ajuns să mă ajute, într-un final, să