Propria mea cutiuță muzicală

Am momente când înainte să adorm mă pierd în amintiri. Lucruri și vise rătăcite prin minte, care doar în liniștea nopții ies la iveală. Stau aproape nemișcată și respir încet, de frică să nu le alung printr-un oftat sau să le strivesc cu greutatea gândurilor actuale. Redevin fetița de altă dată și reînvăț să zâmbesc colorat.

Într-o seară făceam același lucru. Mă plimbam prin camera copilăriei, răsfoind cărțile de povești care mi-au ținut de urât ani de zile. La un moment dat, am văzut o cutiuță muzicală. Doamne, uitasem cu totul de ea! Era o căsuță parcă desprinsă dintr-un peisaj de munte, iar când învârteai cheița acoperișul i se deschidea și apărea o figurină. O femeie așezată pe un balansoar ținând în brațe un copil căruia îi citea o carte. La picioarele ei dormea liniștită o pisică. Nu se învârtea, pur și simplu stătea să o admiri, ascultând acordurile calde, care completau imaginea perfecțiunii. Eu așa o percepeam. Ca ceva perfect. Când muzica se încheia, cobora încet în casă și acoperișul o acoperea parcă ocrotind-o.

Am început să fredonez și eram pe punctul de a mă lăsa pradă somnului, când atenția mi-a fost atrasă de un sunet necunoscut. Abia perceptibil, la început, a devenit din ce în ce mai deranjant. M-am ridicat din pat să văd despre ce era vorba și spre surprinderea mea, am descoperit că din tavanul bucătăriei picura apă. Se infiltrase deja destul de mult și picăturile se formau alarmant de repede. Am pus la repezeală niște castroane să o adun și am numărat orele până ce s-a făcut dimineață, pentru a vedea ce s-a întâmplat.

A doua zi am realizat că acoperișul casei trebuia schimbat. Furtuna de peste noapte a fost prea mult pentru el și a cedat. Trebuia să găsesc o soluție rapid.

Când vine vorba de alegerea acoperișului trebuie ținut cont de mai multe aspecte. În primul rând, este obligatoriu să fie funcțional și durabil. Ce înseamnă să fie funcțional? Să protejeze casa de intemperii și să fie adaptat în funcție de configurația ei. Acest lucru cât și durabilitatea le poți obține doar dacă alegi materialele potrivite. De asemenea aveam nevoie să mi se ofere un sistem complet cu calitate certificată și garanție.

Nu am stat mult pe gânduri și am intrat pe site-ul vindem-ieftin.ro, divizia de acoperișuri. Apelasem la ei de mai multe ori, astfel știam că e exact ceea ce aveam nevoie. Comanda online, pe lângă faptul că era rapidă și la îndemână, mă ajuta și să economisesc bani. Voiam să apelez la consultanții firmei pentru a primi sfaturi utile și profesioniste, astfel să fac alegerea cea mai bună.

Pe lângă funcționalitate și calitatea sistemului, era necesar să țin cont de greutate, estetică și prețul acoperișului. Astfel, am hotărât să optez pentru țigla metalică. Se poate instala în orice moment al anului, este durabilă, rezistă la temperaturi joase, se poate exploata în condiții de siguranță, rezistentă la deteriorări mecanice și este ușor de montat. De asemenea este foarte ușoară comparativ cu cea ceramică de exemplu, iar paleta de culori este generoasă.

Finnera_0005-300x300

Discutând cu consultanții vindem-ieftin și răsfoind ofertele de pe site, am hotărât să montez un acoperiș cu țiglă Ruukki. Mai exact, țigla metalică Finnera. Și am să vă spun, pe scurt, de ce. Mi se oferea un sistem complet. Sistemul de acoperiș Finnera. Conceptul Finnera este unul nou și inovator, care oferă posibilitatea de a avea un acoperiș estetic, dar și durabil și practic. Are un profil revoluționar cu marginea frontală îndoită spre interior, iar astfel crește rezistența la intemperii și permite să nu fie vizibile îmbinările la final. Este proiectat pentru condiții vitrege de climă, iar sistemul este standardizat și pregătit pentru livrare direct din depozit. Lucrurile aveau să se desfășoare repede, fapt care pentru mine avea mare importanță.

Datorită conceptului vindem-ieftin aveam să economisesc mult și la prețul final, eliminând intermediarii și bazându-mă pe capacitatea lor de a obține cel mai bun preț direct de la producători. În plus, transportul era gratuit. Am făcut comanda foarte ușor, transmițându-le suprafața aproximativă a acoperișului și numărul meu de telefon. Am discutat și mi s-a dat necesarul de materiale și oferta. Totul s-a pus repede în mișcare și în câteva zile sistemul mi-a fost livrat direct în curte.

Am filmat livrarea deoarece doream să încarc filmulețul pe site-ul lor, la categoria recenzii video. Voiam să ofer și viitorilor potențiali clienți șansa să vadă că materialele ajung în siguranță, nedeteriorate și sunt manevrate cu grijă și respect pentru client.

Lucrările s-au desfășurat fără probleme. După ce au fost suprapuse trei foi de acoperiș, am realizat încă o dată că am făcut alegerea perfectă pentru casa mea. Inclusiv grosimea și înălțimea “valului” erau potrivite, astfel încât acoperișul să nu aibă o greutate foarte mare.

Privind casa “dezvelită” mi-am reamintit de cutiuța muzicală. Părea că special s-a deschis acoperișul pentru a putea eu să văd frumusețea pe care o adăpostea. Fiecare moment, fiecare râs, conversație, viața. Viața mea, a noastră. Se desfășura și ea parcă pe ritmul unui cântec știut doar de noi, dar atât de îndrăgit. Îmi era bine. Ne era bine.

Când ultima țiglă a fost pusă și acoperișul a fost gata, muzica nu se mai auzea. Toate sentimentele și liniștea s-au lăsat învelite și s-au pierdut printre pereții casei. Erau în siguranță și ferite de ochi care nu erau obișnuiți să le vadă. Erau doar ale noastre. În prima noapte am zâmbit colorat. Grijile parcă au zburat și a rămas doar binele. Greutatea gândurilor mele nu mai strivea nimic. Mă simțeam ocrotită. Eram în propria mea cutiuță muzicală. Eram acasă.

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2018, ediția aniversară de 10 ani.

Sursa foto: vindem-ieftin.ro și video creat personal.

Logo-VindemIeftin-300x300
Sponsor

2 thoughts on “Propria mea cutiuță muzicală

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *