• Nescrisele mele

    Mi-a oferit albastrul

    Am iubit marea întotdeauna. Nu-mi amintesc când am văzut-o prima oară, dar știu exact momentul când am simțit-o. Aveam 13 ani și cu două săptămâni înainte, murise tatăl meu. Aveam deja plătită excursia la mare, așadar împreună cu mami am hotărât că nu e cazul să renunț. O schimbare de peisaj o consideram benefică. Eram sătulă de lacrimi, întuneric, miros de lumânări arse. Am stat aproape două săptămâni. Într-o după-amiază târzie, am poposit un pic mai mult pe malul ei. Era frumoasă și liniștită. Am privit-o îndelung, iar lacrimile și-au găsit în sfârșit eliberarea. Durerea mea căpătase forma valurilor, venea și pleca, mângâindu-mă. Era ademenitoare măreția albastră. Un gând hoinar…