Iartă-mă că te-am iubit de Ela E.H. (recenzie)

Iartă-mă că te-am iubit de Ela E.H.

Cartea Iartă-mă că te-am iubit de Ela E.H. probabil nu mi-ar fi atras atenția. Sau aș fi amânat lecturarea ei o perioadă. Titlul și coperta mă duc cu gândul la genul romantic (romance), iar eu citesc foarte rar astfel de romane. Însă, în momentul când am început-o, m-am scuturat de prejudecăți și mi-am promis să mă bucur de lectură și să descopăr povestea ei cu mintea deschisă și cu același drag pentru cuvântul scris.

Și mă bucur foarte mult că am făcut-o!

Da, este o poveste de dragoste. Ea îl întâlnește pe el. Ea se îndrăgostește, el nu. Ea suferă, el rămâne într-un con de umbră, învelit de mister. Și aș putea să mă opresc aici, pentru că, strict din punctul meu de vedere, cam la asta pot fi reduse toate cărțile de dragoste. 

Însă Iartă-mă că te-am iubit a reușit să mă surprindă foarte plăcut. Felicia (Feli, cum ajungem să îi spunem și noi) este punctul central al acestui roman. Nu neapărat ea ca personaj, ci trăirile ei. Și aici intervine acel “ceva” care scoate ușor cartea din tiparele genului. 

Un sentiment ne e tuturor familiar: suferințaIndiferent cât de mult sau de puțin ne lăsăm prinși în mrejele iubirii, chiar dacă o privim cu cinism sau ne jertfim simțirea doar pentru a o trăi, cu o suferință toți suntem datori. Iar Feli nu e scutită de ea de când deschide ochii în această lume.

Și judecând după modul în care e scris acest roman, îmi permit să spun că nu a ocolit-o nici pe autoare. Pentru că demonstrează că e o fină cunoscătoare a acestei trăiri și a sentimentelor, în general. Scriitura e ca dintr-o suflare.

Am avut impresia că toată povestea a fost scrisă fără nicio pauză, până la ultimul punct. Doar simțind-o. 

Relația dintre Feli și Petru Alexandru este un fundal peste care Ela E.H. îmbină nuanțe ale psihologiei umane. Traume, neîncredere, naivitate, vinovăție, renunțare, obsesie, deznădejde, umilință, depresie, sacrificiu, sunt doar câteva exemple din pașii pe care îi va face sufletul Feliciei până ce va ajunge să se apropie de speranța vindecării, cum altfel, dacă nu prin cel mai de preț sentiment: iertarea.

Scriitoarea a hotărât să nu-și asume rolul de Demiurg în cazul personajelor sale. E cumva, la rândul ei, martor al poveștii și în unele pasaje devine parte din protagoniști. Construcția lor o lasă liberă. Ne oferă șansa să ne folosim de imaginație și să le atribuim noi mai multe trăsături, dacă chiar simțim nevoia. Ea a ales să analizeze emoțiile și sentimentele celor implicați. În mod special ale Feliciei. Sunt convinsă că mulți veți aprecia acest stil de scriere. 

Mie, recunosc, mi-a lipsit un pic o creionare mai detaliată a lor, poate și pentru că acest mod de a-i aduce în fața cititorilor nu îmi este deloc familiar. Însă, acum, la aproape o lună de la terminarea romanului, realizez că mi-au fost puse la dispoziție toate datele de care am avut nevoie pentru a le întregi imaginea. Acum, amintindu-mi de Feli simt că o cunosc. O văd, o înțeleg, retrăiesc toate momentele și ea îmi este cât se poate de reală în minte.  

Experiența ei ajunge să frizeze patologicul. Frica de abandon și instabilitatea emoțională, de care nu e conștientă cu adevărat, o fac victima sigură a unei relații nepotrivite. Realitatea multora dintre noi. Cum va reuși să își revină? Se va desprinde și se va regăsi? Și cu ce preț? Răspunsurile le veți afla dacă veți alege să citiți această poveste de dragoste și de suferință.

Iartă-mă că te-am iubit este romanul de debut al scriitoarei Ela E.H. Un debut promițător! Am apreciat în mod deosebit modul cum a reușit să îmbine această realitate crudă cu sentimentul de speranță și de încurajare. Îți dă senzația clară că nu ești singur. Că există zâmbet și în durere și deznădejde. Și mai ales viață după ele. Că există prietenie adevărată și ajutor necondiționat.

Există iubire și iertare!

Ela E.H. a anunțat că în curând va apărea o continuare la acest roman. Oare ce se va întâmpla cu Feli? Oare vom afla mai multe detalii despre Petru Alexandru? Ori, poate, vom avea noi personaje care ne vor surprinde? Toate sunt întrebări la care scriitoarea promite că ne va răspunde cât de curând!

#recenziinescrise

8 thoughts on “Iartă-mă că te-am iubit de Ela E.H. (recenzie)

  1. Te felicit pentru această rubrică minunată și fereastra deschisă înspre lecturile tale. E cu atât mai interesant cu cât tu însăți scrii și ai propria ta perspectivă asupra scriiturii. Fiecare carte este o invitație. Și aici inciți eventualul cititor spre lectură, dezvăluind exact cât e cazul pentru a trezi curiozitatea.

    1. Mulțumesc din suflet, Em! Și bine te-am regăsit și aici ❤ Îmi doresc doar să dau cărților o voce. Pentru că merită să fie auzite și ascultate de cât mai multă lume. Și o fac cu tot sufletul 😊
      Te îmbrățișez și îți sunt recunoscătoare pentru încurajările tale și faptul că mi-ai fost mereu alături! Mă ajută și mă bucură nespus prezența ta! Te pup! ❤🤗

  2. Foarte frumos ai vorbit despre carte, gasesc foarte interesante si aceste lecturi unde autorul ne permite sa dam frau liber imaginatiei. Desi am unele preferinte, ca oricare cititor, am o paleta larga de lecturi pe care le apreciez. Ideea este ca fiecare lectura care ne place are ceva deosebit si nu trebuie sa semene neaparat cu alta sau sa se supuna unor sabloane. 🙂 Lecturi placute in continuare!

    1. Mulțumesc tare mult, Ana! Da, încerc și eu să citesc cât mai variat, mereu cu mintea deschisă și să nu mă împiedic de genuri literare sau să rămân ancorată doar în zona mea de confort. Și, ca în acest caz, am parte uneori de surprize foarte plăcute!
      Te îmbrățișez 🤗 Lecturi frumoase și ție!

    1. E o lectură plăcută! Pentru genul ei e mult peste, din punctul meu de vedere. Cred că îți va plăcea!
      Mulțumesc mult, Diana! Te îmbrățișez 🤗🥰

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *