Simt că trebuie să scriu. Ceva. Orice. Sau nimic. Doar să îmi las iar degetele să alerge pe tastatură și să umple o foaie albă. Să scriu, să simt, să fiu. De mai bine de o săptămână nu am mai deschis laptopul. L-am lăsat pe birou și nu i-am aruncat nicio privire. De fapt, cred că a început să se confunde cu decorul. Un birou alb pe care stă o carcasă albă, plină de foi albe. Foi nescrise.

Am multe restanțe la recenziile nescrise. Am în așteptare povestea promisă în urma sondajului făcut. Vă mulțumesc că ați votat și vă mulțumesc pentru răbdare. Pentru că încă nu pot scrie povești. Nu pot scrie nimic. M-am tot gândit ce să spun.

Mi-am imaginat personaje. Era și o bătrână care putea să plângă doar cu ochiul drept și să-și șteargă obrazul doar cu mâna stângă. Stupid. Clișeu. Un ochi plânge, altul râde. Parcă era o melodie ce avea un asemenea vers… sau o fi un proverb, o poezie… habar n-am. E ordinar oricum.

Apoi am semnat o foaie și am ieșit la cumpărături. Și am întâlnit tristețea. Un domn albit de ani și elegant stătea la un metru de mine și a spus o glumă în timp ce punea două roșii în coș. Semăna cu un actor din filmele franțuzești vechi. Cred că a fost o frumusețe în tinerețe. Și acum se ținea bine. Era bărbat. Elegant și galant.

Am zâmbit la gluma lui. M-a înveselit. El s-a uitat în ochii mei și a suspinat: Ce vremuri am ajuns să trăiesc. Să nu mă mai pot bucura de zâmbetul unei femei frumoase! Și atunci mi l-am șters repede de pe față. Mi-am dat seama că nu se vede. E ascuns de masca pe care o port din obligație și grijă pentru mine și cei dragi.

Da, această întâmplare nu își are locul în vreo povestire. Cel puțin nu scrisă de mine. Personajele îmi sunt amorțite. Mă privesc de undeva dinăuntru meu și refuză să dea nuanță foii albe.

I-am pus eu acum câteva puncte negre. Pentru simplul fapt că nu am mai suportat să îi văd goliciunea. Pentru că am simțit să scriu. Ceva. Orice. Sau nimic.


Foto: pixabay

Related Posts

2 thoughts on “Ceva. Orice. Sau nimic

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *