“Viața bate filmul!”. Auzim această expresie foarte des și de fiecare dată, ne face să reflectăm, măcar un pic, la viața noastră. E corectă. Fără să ne dăm seama, ne duce cu gândul la filmele ce le-am văzut. Drame, comedii romantice, comedii, filme bune sau mai puțin, filme de-a dreptul ridicole…după care stăm și analizăm viața noastră, și da, seamănă. Are momente triste, momente tragico-comice, unele jenante, altele minunate. E plină de dragoste, sau îi lipsește și visăm zi de zi la ea cu ochii deschiși. Oricum, e un drum plin de speranță, aspirații, dorințe, căutări, așteptări.
Am auzit odată într-un film, că ar trebui să fim personajul principal din viața noastră (filmul nostru), eroul, să nu jucăm un rol secundar. Mi-a plăcut. Așa e. Așa că, în fiecare zi, încerc să-mi joc rolul până la capăt și cât pot eu de bine. Am renunțat de mult să fiu regizor. Îi rezerv acest rol Divinității. Îmi plac surprizele. Îmi place să nu știu ce aduce ziua de mâine și să trăiesc momentul. Nu merită să-mi bat capul și cu punerea în scenă. Merită doar să mă bucur, și să folosesc cât mai multă improvizație.
Filmul vieții noastre se derulează, de obicei fără spectatori, sunt implicați doar protagoniștii, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să dai tot ce ai mai bun, zi de zi.
Când urmărim un film bun detestăm să fie întrerupt de pauzele de publicitate. Vrem să-l privim cap-coadă, lăsându-l să se deruleze, trăind practic alături de actori, implicându-ne în acțiune.
Reclamele astea!
Am stat și m-am gândit un pic la ele. Am realizat, cu surprindere, că apar și în viața noastră.
În reclame de multe ori se portretizează o familie fericită, tatăl vine de la lucru, mama îl așteaptă cu mâncarea gata, tot timpul aranjată, cu zâmbetul pe buze, copiii sunt veseli și fără griji. Mâncarea are întotdeauna cel mai bun gust. Totul e mai sigur, mai lipsit de riscuri, mai sănătos. În altele apare dragostea, de unde nici nu te aștepți și totul în jurul tău e plin de culoare și de cântec. Altele îți oferă leacuri minube pentru orice fel de afecțiune. Există soluții miraculoase, care îți spală singure vasele, îți fac curățenie în casă, îți spală hainele. Alcoolul e o licoare magică ce te bine-dispune și te face mai fericit. Băncile sunt prietenele tale și îți ofera soluții financiare, oricând; și tu ai numai de câștigat.
Totul e posibil în reclame!
Așa că, da! Trăind zi de zi filmul vieții mele, fiind spectator și protagonist, aștept cu nerăbdare pauza de publicitate. Vreau uneori să mă opresc, să am un respiro și să descopăr posibilitățile din reclame. Și din când în când, am parte de publicitate în filmul vieții mele. Nu apare la intervale prestabilite, nu e cenzurată sau controlată. Apare din senin și eu mă bucur de ea!
Sunt din ce în ce mai multe clipe de fericire, alături de cei dragi, de râs până la lacrimi, bucuria unei ninsori, o masă copioasă ce are gust și câteodată si o sticlă de Coca-Cola 🙂 . Apar și cei mici care să sară dimineața în pat și eu să arăt bine, nu șifonată de somn; să fiu aranjată și masa să fie servită, în special dacă am comandat-o din oraș. Se face curățenie ca prin minune în casă și vasele și hainele îmi sunt spălate ca prin farmec, atunci când vine mama în vizită. Băncile îmi devin prietene când mă așez pe una în parc și îmi privesc puiuții, jucându-se. Am la îndemână produse de infrumusețare minune: sunt mereu pieptănate de niște mânuțe mici și pricepute, machiajul îmi e permanent intact pentru că folosesc ca farduri, cei mai dulci pupici de la băieții mei. Sunt multe! Și fiecare le avem pe ale noastre, care ne fac viața mai altfel, mai frumoasă.
“Viața bate filmul!”
Spre deosebire de un film văzut la televizor, în filmul vieții tale aștepți cu nerăbdare pauza de publicitate, nu simți nevoia să schimbi canalul ci doar să stai să te relaxezi și să te bucuri de fiecare secundă.
Joc rolul principal în viața mea și la sfârșit, când cu ochii minții îmi voi revedea filmul, memoria va juca rolul de editor de imagine și poate îmi voi aminti doar aceste pauze de publicitate…cine știe?
Text publicat inițial pe Încearcă frumusețea.
Sursa foto: Wonderland via Pinterest