Da, așa a fost pentru mine, acest an, 2017. Un an lung, frumos, plin de nou. Am avut parte de schimbări, de timp, de curaj. Dar parcă, mai mult ca niciodată, mi-am făcut cadou clipe. Vă spuneam, am început să joc jocul cunoașterii, în momentul, când am devenit mamă. Am vrut să știu cine sunt, pentru a putea să le ofer imboldul necesar, copiilor mei, în drumul cunoașterii lor. Mi-am dorit vindecarea, la un moment dat am luptat pentru schimbare.
Am cochetat cu diferite tehnici de autocunoaștere și spirituale. Scepticismul, căpătat datorită meseriei mele, m-a făcut să abandonez acest drum. Am “furat” idei, perspective și le-am mulat pe sufletul meu. Am învățat că etichetele te țin într-un pas lent, bătut pe loc. Mi-am testat curajul și am pornit pe un drum nou, necunoscut. Am renunțat la frici și la schimbare. Mi-am definit câteva lucruri, importante mie și am aflat miracolul îmbunătățirii.

Puțin câte puțin, m-am îmbunătățit pe mine, relația mea cu cei din jur, viața mea de zi cu zi. Și, cum spuneam, mi-am oferit clipe. Clipe, doar pentru mine. Pentru a călători prin gândurile mele, prin sufletul meu. Clipe, în care să respir, în liniște. Clipe de râs și clipe de plâns. Clipe pentru a scrie. Clipe de cunoaștere.

Am renunțat la vinovăție, la a mulțumi pe toată lumea, la scuze. Am observat că am timp. Am timp și să fiu mamă, soție, prietenă, dar am timp și să fiu eu. Mi-am transformat goana după obiective, într-un mers vioi, cu pauze.

În acest an, am visat cu ochii deschiși. Mi-am recăpătat speranța viselor împlinite. Mi le-am spus cu voce tare, pe cele mici, la îndemână, doar că mereu amânate. Le-am șoptit pe cele mari, colorate în improbabil.

Acesta a fost 2017, pentru mine. Anul cunoașterii.

2018, îmi va aduce, cu siguranță continuarea. E un fel de “va urma” la povestea mea. Mă voi juca. Voi scrie. Voi învăța. Mă voi odihni. Dar nu voi renunța. Nici la visele rostite, nici la cele șoptite. Pas cu pas îmi voi completa povestea.

La revedere, 2017! Mă înclin!

2018, va urma! 🙂