Amnezia de Cristina Lincu

Tuturor acelor femei pentru care viața este o luptă fără de sfârșit.

Amn3zia de Cristina Lincu

M-am gândit mult la o introducere potrivită acestei recenzii. Să vă fac cumva să intrați cu ușurință în atmosfera acestui roman. Dar toate formulele gândite îmi păreau lipsite de substanță. Am citit-o în luna februarie. A trecut ceva timp de atunci și cu toate acestea povestea mi-e încă vie în suflet.

Imediat după ce am terminat lectura am spus: Amn3zia a fost un carusel de trăiri, întrebări, emoții. Nu pot explica încă de ce, dar am terminat cartea cu zâmbetul pe buze. Mă miră acest fapt, deoarece subiectul cărții nu este deloc unul ușor. Însă, cerd că felul de a scrie al Cristinei a făcut să transpară căldură din fiecare rând parcurs.

Mi-a plăcut! Mult! Mi-au plăcut incertitudinile și ușurința autoarei de a ne da senzația că ni le putem face certitudini. Că noi, cititorii, alegem adevărul și creăm povestea potrivită nouă.

Astăzi gândesc la fel. Am ales să vă introduc în universul Amneziei chiar prin filmul ei de prezentare. Vizionați-l, dacă e posibil, cu sonor.

Atmosfera romanului este excelent surprinsă, iar acordurile psihedelice oferă o notă de autenticitate în plus.

Amn3zia de Cristina Lincu este un roman psihologic, un delir literar.

Ana Moscăianu este o femeie care iubește și suferă. O femeie răpusă de propriul ei psihic. Intrăm în lumea ei și concretul începe să-și piardă conturul. Ne trezim captivi în mintea Anei. Devenim spectatori la scene din trecut amestecate cu prezentul, dar nimic nu e sigur. Tu, ca cititor, nu știi unde să tragi linia dintre adevăr și fantezie, chiar halucinație.

Aparent un accident îi destramă lumea Anei. O femeie îndrăgostită până în pragul obsesiei de Radu, un bărbat căsătorit, care devine tatăl gemenilor ei. Printr-un lanț amețitor și ușor neclar de evenimente, aceasta este nevoită să își abandoneze copiii, să îi dăruiască lui Radu și soției acestuia.

Oare acesta este adevărul? Oare gemenii sunt reali?

Sufletul îi este sfâșiat de regrete, de nesiguranța propriilor ei amintiri. Scriitoarea reușește foarte bine să descrie tot acest zbucium, să facă treceri naturale spre introspecție, să ne ofere posibilitatea să trăim cu adevărat psihoza protagonistei.

Ana își alege un singur om să-i fie alături, prietena ei cea mai bună Ioana. Însă un secret neașteptat le unește și le ține la distanță în același timp pe cele două femei. De fapt, poate Ioana e doar o imagine proiectată a minții tulburate a Anei. Sau poate nu…

Eu am trăit cu intensitate această carte. Mi-am ales realitățile în care să cred. Pentru că una era cât se poate de evidentă. Tragedia și durerea unei femei singure, confuze. O femeie care luptă să se păstreze, să-și păstreze amintirea propriei persoane, într-un univers peste care se lasă negura minciunilor, a trădărilor, a uitării.

Mi-am permis să spun că Am3zia de Cristina Lincu este un delir literar. În sensul cât se poate de bun. Deoarece am apreciat enorm capacitatea scriitoarei de a-și construi personajele, împânzind acțiunea cu semne de întrebare care ne rămân nouă cititorilor.

Ne învârte pe un carusel al trăirilor și al curiozității.

Oricât de fantezist ar putea părea unora acest roman, în el descoperim dezbătută o situație cât se poate de prezentă în viața de zi cu zi. Un psihic fragil se aruncă total într-o relație toxică și se lasă prinsă în capcana propriei obsesii. Își crează scenarii și încet, încet pierde cu totul contactul cu realitatea.

O tragedie o afundă și mai mult în propria dramă, ducând-o în pragul nebuniei. Tot acest iureș al evenimentelor, plus deciziile luate o transformă, o cuprind și o șterg din prezentul celorlalți.

Vă recomand cartea! Merită citită! Și deși subiectul este unul atât de complex, romanul se citește extrem de ușor. Asta fiind meritul Cristinei, care are ușurința limbajului și o scriitură extrem de naturală și fluidă.

Amn3zia de Cristina Lincu o puteți comanda aici: Libris


*linkurile din articol, folosite ca îndemn de achiziționare a cărților sau a produselor, sunt linkuri de afiliere. Asta însemnând că eu primesc un comision dacă alegeți să cumpărați o carte folosind aceste linkuri. Prețul este neschimbat pentru voi, doar că pe mine mă ajutați printr-o simplă alegere să obțin mici comisioane la vânzare.

libris.ro

Related Posts

7 thoughts on “Amnezia de Cristina Lincu

  1. Abia asteptam să citesc recenzia ta. Și mie mi-a plăcut mult cartea și așa cum ai spus si tu, deși subiectul este complex, greu, cartea se citește ușor. Te prinde în mrejele ei și vrei să descoperi tot mai mult. Cât e real? Cât e imaginar? E o carte foarte bună și eu o recomand cu drag.

  2. Fascinanta cartea, cel puțin din descrierea ta! Cristina scrie foarte bine, cu acel touch de care nevoie orice text pentru a ajunge la sufletul cititorului. Îndrăznesc sa cred ca Ioana e capul răutăților, dar hai sa citesc sa vad 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *