Vă salut, iubitori ai cărților scrise și nescrise! Fiind invitată aici de gazda noastră minunată, Mona, mă prezint pe scurt, pentru cei care nu mă cunoașteți deja: sunt Ana Sylvi, iar pe blogul meu – A Drop of Inspiration, găsiți cel mai adesea recomandări din mai multe domenii, în general legate de literatură, de artă (inclusiv culinară), poezii creație proprie, poezii clasice, reflecții.
Vă aștept oricând cu mult drag să-mi vizitați blogul și să schimbăm impresii. Pe micul meu blog nu scriu, de fapt, recenzii, ci recomand cărți citite și plăcute de mine, cărora le-am acordat 4 sau 5 stele. Așadar, ce veți citi în continuare nu e o recenzie clasică, sunt impresii de lectură.
Din când în când, deși am, la fel ca orice alt cititor, genuri preferate, doresc o lectură nouă, diferită de cele anterioare. Obțin acest lucru recurgând la autori cât mai diverși ca naționalitate și stil. Găsesc că marea diversitate a pieței de carte este una dintre calitățile ei cele mai mari, bogăția de titluri, de genuri și de autori fiind întocmai ca o grădină botanică deosebit de bine pusă la punct, unde te poți bucura de frumusețea unor plante de peste mări și țări, chiar la tine în regiune.
Nu mă pot limita la a citi doar autori aparținând unor anumite grupuri etnice sau anumitor vremuri.
Căutam o introducere potrivită pentru cea mai recentă lectură – Femeia de hârtie de Rabih Alameddine. Privitor la rolurile lecturii, în mod sigur unul extrem de important este felul cum acționează ca o punte, ca un traducător-minune de mentalități și stări sufletești.
Personajul-narator al romanului semnat de autorul de origine libaneză, Aaliya, este un bun exemplu în acest sens. Un gest de îndrăzneală – să îți alegi drept voce a gândurilor un personaj de sex opus, o septuagenară care a dus o viață cu totul în afara convențiilor locurilor natale și a vremurilor respective.
Deci, cine este Aaliya? Cine este "femeia de hârtie" sau, așa cum apare în titlul în limba engleză, An Unnecessary Woman?
Este o femeie cu un destin marcat de propriile alegeri, într-o lume care îți dă destul de puțin de ales – Beirutul secolului trecut. Măritată la o vârstă fragedă, divorțată de foarte tânără, Aaliya a ales să trăiască singură, înconjurată de cărți. Destinul a ajutat-o să se angajeze la o librărie, unde a lucrat zeci de ani, până la moartea proprietarului și vânzarea respectivei afaceri. A ales o viață modestă, independentă, trăind într-un mic apartament încă de la divorț, refuzând să cedeze presiunilor fraților vitregi de a se muta ei în acel loc.
Experiența dezolantă a căsătoriei cu un soț impotent atât fizic, cât și spiritual, a convins-o să își petreacă cea mai mare parte a timpului în compania marilor autori, a cărților de renume din vasta literatură universală, construind poduri peste poduri cu viziunile acestora, fațete peste fațete ale lumii.
Cititorul lui Alameddine face același lucru parcurgând romanul, ca o iță din marea urzeală pe care o constituie acest ocean planetar al ideilor, pe de o parte direct, accesând gândurile și amintirile Aaliyei, pe de alta indirect, prin intermediul experiențelor livrești ale acesteia.
Într-o atmosferă austeră, Aaliya rememorează momentele importante ale vieții ei de familie, relațiile cu mama, frații, familia fostului soț, cea mai bună prietenă, Hannah, fostul său ajutor de la librărie, Ahmad, cele trei vecine alături de care conviețuiește în prezent, pe care le numește, nu fără afecțiune, “cele trei vrăjitoare”.
Suntem puși în fața unei lumi care și-a construit o normalitate diferită de cea specifică occidentalilor, o lume unde războiul civil, violențele și atentatele făceau parte din tabloul cotidian, așa cum afirmă chiar Aaliya: când plecai de acasă era incert nu numai dacă tu te mai întorceai, dar dacă la întoarcere mai găseai casa în picioare.
Într-o lume atât de nesigură, fiecare și-a activat propriile ancore, iar pentru Aaliya cea prea puțin iubitoare de socializare, cărțile au devenit un sprijin de nădejde.
Există un număr de cărți care, în sine, constituie o adevărată invitație pentru lectură. Această carte este una dintre ele: nume celebre de scriitori și filosofi curg pagină după pagină, fragmentele sunt îmbogățite cu citate pe care Aaliya le recită în diferite situații potrivite, dovedind o vastă cultură, acea cultură născută din pasiunea unui autodidact pe care rareori înaltele școli în domeniu o pot egala.
Fără o educație formală de specialitate, deceniile de lectură au modelat-o pe Aaliya, ridicând pe matricea personalității ei o femeie cât se poate de reală, în contrast cu ceea ce afirmă titlul cărții.
Aaliya nu doar citește, ci traduce în arabă cărți care au fost, la rândul lor, traduse din limbile originale în engleză și în franceză. Are o cameră burdușită cu manuscrise, cu traduceri făcute strict din pasiune, în timpul ei liber, fără să fi simțit dorința de a le valorifica într-un fel.
Mi-am pus întrebarea, citind acest roman, de ce autorul a ales să dea glas unei femei, și încă uneia atât de neconvenționale?
Aș crede că răspunsul are mult de-a face cu menirea scrisului, cel puțin cu una dintre ele, aceea de a constitui un fel de traducere universală, dar nu dintr-o limbă în alta, ci dintr-o mentalitate în alta.
Adeseori am văzut, pe diferite grupuri de lectură, cititori care se plâng că nu le-a plăcut o carte (sau chiar au catalogat o carte drept slabă) fiindcă nu s-au putut identifica cu personajul sau nu l-au putut înțelege.
Nu cred că ideea este de a ne vedea în permanență pe noi într-o oglindă atunci când citim, să rezonăm cu toate aspectele dintr-o carte, ci chiar din contră, să vedem cât mai multe tipologii, moduri de a privi lumea, mentalități care par atât de străine dar, pe măsură ce aflăm mai multe și mai multe, ajungem să le înțelegem, chiar dacă nu ni se potrivesc, chiar dacă nu le punem în practică sau sunt opuse concepțiilor noastre.
Faptul că noi nu le acceptăm sau nu le agreăm nu le face mai puțin reale. Nu trebuie să le asimilăm pe nemestecate, precum un șarpe constrictor, ci doar să devenim ceva mai conștienți de existența lor, de experiențele oamenilor de lângă noi sau ale celor de departe, crescuți într-o altă lume, sub alte auspicii.
În timp, toate aceste informații, trecute prin filtrul personal, ajung să deschidă mintea.
Poate că Aaliya nu este femeia pe care societatea o aprobă și și-o dorește ca membru reprezentativ pentru categoria ei, dar este, de bună seamă, femeie. Este fiică, soră, prietenă. Nu este masculinizată, ci este universalizată.
Refuză epifania, însă va avea parte de ea. De ce? Fiindcă altminteri, totul rămâne lipsit de sens, iar pe drumul vieții și al evoluției, epifaniile sunt foarte importante.
Vă invit să descoperiți acest roman deosebit, dacă nu ați făcut-o până acum și să extrageți propriile concluzii, iar dacă l-ați citit, vă aștept părerile în comentarii.
Mulțumesc încă o dată, Mona, pentru gentila invitație! Nu știu dacă am fost un musafir cuminte, fiindcă eu nu prea merg în vizită, nu sunt musafirul clasic, dar sper că m-am mișcat cu grijă și nu am spart nimic pe aici.
O zi minunată tuturor!
Ca întotdeauna, o recomandare minunată!❤️ Adaug cartea lal ista dorințelor, la care Ana contribuie consistent.
Da,da! Și eu!
Ma bucur ca iti plac recomandarile mele, Dana! <3
Am adorat și ador aceasta carte! Cred că orice pasionat de cuvinte se regăsește în ea.
Abia aștept să o citesc și eu!
E o carte deosebita. <3