Bine ați venit în noua mea viață!

Dublu click…loading…

Bine ați venit în noua mea viață!

Vă aflați într-o realitate virtuală. O lume identică cu cea reală, plină de posibilități, în care poți fi tot ceea ce îți dorești.

Avatarul meu se numește Nora Weras.

Arată și se comportă exact așa cum mi-am dorit să fiu mereu și nu am reușit întotdeauna în realitate. Aici totul este posibil, însă. Pot fi blondă sau brunetă. Să am părul creț dacă vreau și ochii verzi. Vizitez locuri din întreaga lume, inclusiv cea fantastică. Interacționez cu alte avatare create de oameni necunoscuți, dar care în lumea mea îmi sunt prieteni, confidenți, chiar iubiți.

În fiecare seară, mă transform. Intru în pielea Norei și aventura începe.

Într-o zi un “gândac” mi-a intrat în garderoba virtuală și a făcut să dispară toți pantalonii, toate fustele și rochiile și aproape toate perechile de blugi. Am rămas doar cu una. Noroc că era preferata mea. Aici totul se cumpără pe puncte de experiență. Nu aveam nici timpul, nici punctele necesare pentru a-mi procura altele. Ar fi trebuit să mă descurc doar cu cele rămase. Iar insecta problematică a dispărut abia peste o săptămână.

Șapte zile cu o singură pereche de jeanși!

Am deschis repede în viața reală o nouă fereastră în browser și am accesat site-ul answer.ro. Este vorba de un magazin online multibrand, care îți oferă o gamă largă de produse. Îmbrăcăminte, încălțăminte, inclusiv accesorii. Și reunește 300 de mărci moderne și cunoscute în întreaga lume. Era locul perfect de unde să mă inspir pentru a crea orice ținută dacă aș fi avut nevoie. Și am avut!

Luni a fost Vintage

Aveam de mers în vizită în landul vecin. Intrai practic în lumea anilor 60. Avatarul care l-a creat avea numele Jimi Hendrix, așadar cred că am spus tot. Trebuia să îmi creez un look vintage, pentru a mă încadra perfect în decor.

Am optat pentru o cămașă albă, pe care am încheiat-o până la ultimul nasture, lăsându-i ultimii desfăcuți și am legat-o exact deasupra curelei de piele. Am căutat încălțăminte de damă care să se potrivească acelei perioade. Botinele cu tocul înalt și gros le-am considerat a fi perfecte. Ca artificiu, am completat ținuta cu o pereche de ochelari de soare cu rame colorate, de formă rotundă.

Am fost în temă! Orele au trecut ușor și am adormit fredonând “Hey Joe”. Era mai mult varianta lui Iuliu Merca, dar ce mai conta?

Marți am fost Boho

În viața aceasta paralelă am o bună prietenă. În fiecare zi de marți, obișnuim să ne plimbăm prin parcurile virtuale și să povestim vrute și nevrute. Mereu îmi dă o stare aparte, aș putea-o numi nomadă. Așadar am ales să mă îmbrac în stilul bohemian.

Un top cu model print, o pereche de sandale cu platformă și o geantă de umăr mi-au oferit tot aerul boem de care aveam nevoie. Ne-am spus totul, ascunzând realitatea sub patul de frunze colorate.

Miercuri a însemnat Sexy

Într-o zi de miercuri, rar ți se dau întâlniri. Însă, în lumea mea virtuală, timpul se scurgea altfel. Dialogasem cu un bărbat galant, care mă făcea să mă simt extrem de bine. Și m-a invitat la o întâlnire. Când m-am pus seara în fața calculatorului, aveam emoții. Tot drumul spre casă m-am gândit cu ce o să mă îmbrac. Ce rochie sau fustă am să aleg. Îmi doream să fiu sexy!

Bineînțeles, am realizat foarte repede că tot de perechea mea de blugi trebuia să mă folosesc. Să creez un look sexy mi s-a părut un pic complicat. Am răsfoit magazinul online – sursa mea de inspirație – pagină cu pagină. Într-un final m-am decis.

O pereche de pantofi cu toc și o bluză elegantă, care mă îmbrăca suficient, lăsând loc și imaginației. Toate acestea accesorizate cu o atitudine de femme fatale. Nora nu avea nicio urmă din timiditatea care mă caracteriza în viața de zi cu zi. A fost o întâlnire reușită. Dacă își păstrează profilul, cine știe? S-ar putea să o repetăm.

Joi rocks!

Prietenul meu Hendrix a vorbit cu mai multe avatare, toate pasionate de rock și purtătoare de nume celebre, și a anunțat că vor susține un concert la care eram invitați cu toții. Nu aveam cum să ratez această șansă. Să spun că i-am cunoscut pe Ian Gillan, Ozzy Osbourne, Jon Oliva, Robert Plant, Rob Halford, Lita Ford, Doro, Janis Joplin și alte nume gigante ale genului, doar în virtual puteam. Și aveam de gând să trăiesc evenimentul la maxim. Să vorbesc și să îi ascult pe fiecare. Și perechea mea de blugi de damă erau mândri că pot participa la un asemenea concert!

Mi-am pus rapid o pereche de bocanci, un tricou alb și o geacă de piele și am plecat la una dintre cele mai frumoase nopți petrecute în mediul online. Și a părut atât de real! It really rocked!

Vinerea casual

După seara de dinainte, simțeam nevoia să fac doar o plimbare liniștită. Scurte discuții cu cei pe care îi întâlneam. Să îmi admir teritoriul și să văd dacă e cazul să fac ceva schimbări. Am ales un stil casual.

O pereche de pantofi comozi, un tricou și un poncho. Mi-am luat și o geantă supradimensionată, pentru a-i da un plus ținutei. Și orele au trecut pe nesimțite.

Sâmbătă am fost Tomboy

M-am hotărât să organizez un grătar și am invitat mai multe persoane. Ideea mi-a venit când am deschis frigiderul în viața reală și am văzut că în afară de o sticlă de vin și o pungă de salată nu aveam nimic. Uitasem să fac cumpărături. Săptămâna avută nu se putea compara cu cea trăită de Nora. Lucrul peste program, statul în trafic, treburile casnice, toate mi-au condimentat cam prea mult zilele. Așadar, faptul că trebuia să îmi petrec sâmbăta făcând aprovizionare nu era o mare surpriză.

Dar Nora avea de toate. Carne suculentă, legume proaspete, pâine caldă, tot ce îți poftea inima. Mai puțin garderoba completă.

M-am îmbrăcat în stilul Tomboy. Aceeași jeanși, o pereche de pantofi sport, un pulover larg și multă poftă de mâncare. Am savurat fiecare pixel, pe cuvânt!

Duminica Chic

Mi-am încheiat săptămâna bine dispusă. Îmi refăcusem punctele de experiență, aș putea spune că și în modă la cum a trebuit să combin articolele, iar acest lucru îmi permitea să îmi reachiziționez hainele, în cazul în care gândacul acela se încăpățâna să trăiască în dulapul meu. Totuși, privind perechea de jeanși, salvatorii mei, am hotărât să le ofer șansa să facă parte și dintr-o ținută chic. Chiar chic mă simțeam! Mă rog, Nora se simțea așa.

O cămașă slim și un sacou care îmi contura perfect talia. Amândouă foarte bine croite și cu un aspect clasic. O pereche de pantofi eleganți și o eșarfă mi-au întregit look-ul. Am mers la o terasă în stil parizian și m-am delectat cu un pahar de vin.

Insecta supărătoare a dispărut în acea seară și Nora și-a recăpătat garderoba. Și eu câștigasem ceva. Am învățat că dacă știi să combini și să te joci cu articolele, poți crea șapte stiluri vestimentare cu doar o pereche de jeanși. În plus, am realizat că realitatea virtuală nu se deosebea cu mult de cea offline. Și în viața mea de zi cu zi, dorințele ți le poți îndeplini cu un simplu click. Cel puțin cele de cumpărături. Cu restul e mai complicat puțin.

Văzând că lucrurile s-au rezolvat în lumea mea paralelă, am vrut să închid fereastra cu answear.ro. Dar, ceva m-a îndemnat să mai zăbovesc o clipă. Parcă începeam să mă confund cu avatarul meu. Și click-urile au început.

Săptămâna următoare cine credeți că intra în birou cu încredere și simțindu-se frumoasă? Nora Weras! Da, așa îmi venea să mă prezint. Împrumutasem de la ea soluțiile și stilul!

middle2_img_16021574345398956374089308.jpg
Vedeta

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2018, ediția aniversară de 10 ani

*Nora Weras este o anagramă a answear.ro

*”insecta și gândacul” semnifică un bug

Sursa foto: answear.ro, Featured image: editată perosnal cu ajutorul unei aplicații mobile

answear-patrat
Sponsor

15 thoughts on “Bine ați venit în noua mea viață!

    1. Mulțumesc din suflet, Almona!!! Am scris cu drag. Mă bucur nespus că ți-a plăcut! Iar “invidia” e reciprocă. Eu călătoresc doar prin rândurile tale ?

  1. Calatoriine spatio-temporale prin multiversurile virtuale, este magnifica si produce stari, senzatii si sentimente din cele mai paradoxale la toate nivelele, în toate dimensiunile si în toate aspectele perceptiilor existentialitatii. Identificarea exagerata cu universul virtual 2D sau 1D poate avea consecinte negative grave asupra psihicului lipsit de experienta calatoriilor multidimensionale, adeseori calatorul ramânând blocat într-un spatiu/timp nedorit, fara posibilitatea de a se reîntoarce în realitatea obiectiva ca si cum ai trai într-un vis perpetuu, deconectat de la realitatea perceptiei obiective, palpabila.
    Aparent jocurile virtuale sunt fascinante si atragatoare, însa în timp, modifica morfogenetica fiintei rational-sentimentale, transformînd-o într-un sclav manipulat de aceste lumini si umbre înselatoare, atragatoare, distrugatoare a perceptiei realitatii obiective.
    Un Week end minunat draga Mona !

    1. Să fie virtualul atât de atrăgător? ?
      Când ne vedem – și va veni ziua aceea sunt convinsă – mă revanșez cu o sticlă de vin și o “iahnie” ??
      Mulțumesc din suflet, Potecuță!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *