Cadou de mărțișor: Spring SuperBlog 2018

Sunt foarte curioasă ce înseamnă, cum va fi și cu ce se scrie! Scriu de câțiva ani, mutându-mi căsuța de colo, colo. Însă, când am creat acest blog am simțit cu adevărat că încep să învăț să scriu. Sunt eu așezată în cuvinte! Încercări, exerciții, unele pline de inspirație, altele mai puțin, dar toate (de)spre mine, înspre voi! Am descoperit oameni incredibil de talentați, am avut și conversații care parcă nu erau ascunse de un monitor și toate acestea s-au întâmplat datorită nebuniei de a face ce-mi place: să citesc și să scriu!

Despre SuperBlog am auzit pentru prima dată, zilele acestea. Recunosc, nefiind o membră cu vechime a comunității de blogging nici nu știam că se organizează asemenea competiții. Tare mult mi-a surâs ideea! Pare a fi o provocare foarte frumos împachetată și parcă exact de ce am acum nevoie. Să ies din zona mea de confort, să-mi testez limitele și cel mai inportant să continui să învăț! Sper că aceste lucruri îmi va oferi participarea mea la un asemenea eveniment!

Așadar, m-am pus în poziția de start și abia aștept să înceapă Spring SuperBlog 2018!

Sunt curioasă dacă aveți să-mi oferiți niște detalii, sfaturi, sugestii sau dacă ați mai participat sau veți participa. Vă voi ține la curent!

Sursa foto

Related Posts

10 thoughts on “Cadou de mărțișor: Spring SuperBlog 2018

  1. Eu nu am blog, deci nu sunt în masura sa-ti ofer detalii, stiu doar ca e o competitie dura, însa daca vei participa îti doresc multa bafta si succes deplin.
    Weekend superb, draga Mona !

  2. Din câte am citit pe la unii bloggeri care au participat se pare ca juriul se seamana oarecum cu justitia din Romania, însa pentru estimare valorilor personale scriitoricesti, pentru o competitie cu tine însuti. Eu cred ca merita efortul,(pentru cei pasionati de scris) tinând cont ca este o noua experienta, care te poate scoate din rutina cotidiana… 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *