Era prima zi de școală. Mă întorceam spre casă însoțită de prietenele mele, toate arse de soare și cu o sumedenie de întâmplări de peste vară de împărtășit. Eram ca un stol de turturele, ne împingeam una în alta, râzând și vorbind toate deodată, de parcă lumea întreagă era doar a noastră. La un moment dat, am observat clădirea cinematografului. Era zăvorâtă cu un lacăt, iar sub el era un semn pe care scria cu litere care parcă îmi înțepau ochii: Închis.

Tălpile mi s-au lipit de asfalt. Stăteam pironită și reciteam acel semn, nevenindu-mi să cred. Cum se poate să rămână un oraș fără cinematograf? Amintiri au început să mă invadeze. Primul film văzut, d-na Maria care vindea bilete și împărțea caramele celor mici. Simțeam mirosul sacunelor, auzeam scârțâitul lor, acum adevărate comori pitite într-un colț al minții. Cu greu mi-am reluat drumul, însă până acasă nu am mai scos niciun cuvânt.

Acea clădire avea să-mi rămână mereu în suflet. Anii au trecut, însă și ușile nu i-au mai fost deschise. A rămas doar un simbol a ceea ce ar fi putut să fie, noua generație neavând nici măcar curiozitatea să se întrebe ce a fost.

Într-o zi m-am întors acasă încărcată cu dorința de a o trezi din nou la viață. Voiam să o cumpăr sau să o închiriez și în ea să îmi deschid un cinema-restaurant. Da! Filmele vor rula din nou în acele încăperi, însă atmosfera va fi cu totul altfel.

După multă muncă și planuri executate cu precizie, eram aproape gata să îi deschid din nou ușile. Reușisem ceva fantastic. La intrare te întâmpinau doi angajați care te conduceau în zona dorită. Puteai să iei masa la restaurantul căruia i-am oferit un design intim, deloc pretențios, dar care te făcea să te simți acasă. Din zona restaurantului treceai în zona cinematografului. În fața ecranului am așezat mai multe mese cu canapele confortabile, unde puteai să te relaxezi savurând o cafea sau delectându-te cu un desert, în timp ce filmul rula. Sonorul era ajustat, astfel, puteai să ai și conversații liniștite. Și era potrivită și familiilor cu copii.

Scopul meu era să ofer calitate clienților mei. De la ambianță, la servicii. Iar faptul că erau mai multe zone, existând și o anumită distanță de parcurs de la bar la bucătărie și iar la mese, trebuia să găsesc o soluție inteligentă, care să vină în ajutor atât angajaților, cât și clienților. Am optat pentru un software marcaj restaurant pus la dispoziție de Expressoft Technology.

Și am să vă explic de ce. Personal, am lucrat în fiecare vacanță de vară, de când am fost în clasa a noua. La șaisprezece ani m-am angajat într-un bar-restaurant. Prima mea zi de lucru nu am să o uit niciodată. Mă îmbrăcasem elegant, neavând la dispoziție uniforme, cu niște pantofi cu talpă înaltă, că doar se potriveau și eu eram adolescentă, ce să zic… Ei bine, asta se întâmpla în 2000, chiar în timpul Campionatului European de Fotbal. Vreau să vă imaginați aproximativ cincizeci de persoane, care priveau fascinați televizorul și strigau la intervale regulate: încă o bere! Unii doreau și să mănânce. Îmi notam pe un carnețel ce puteam, ce nu, încercam să țin minte. A fost un haos total, la finalul serii eu zăceam desculță pe un scaun și aveam mari dubii că voi reveni a doua zi. Am făcut-o, însă și în timp m-am obișnuit. Cu mersul la bucătărie să întreb dacă mai avem carne de vită sau dacă face omletă doar din albușuri că așa cere clientul. Cu numerotarea meselor și timpii de așteptare. Îmi făcusem sisteme de notare, iar clienților le căutam un semn distinctiv pentru a-i reține și a nu le greși comanda.

Anii următori am lucrat în mai multe locații din țări diferite. Oricâtă organizare am întâlnit, lucrurile nu ieșeau întotdeauna bine, mai ales în orele de vârf. La un restaurant trebuia să aplic “sistemul grinzilor de lemn”. Chiar la intrare în bucătărie, pe peretele cel mai apropiat, erau prinse trei grinzi de lemn. Eu preluam comanda și o scriam, rupeam hârtia și o puneam pe cea mai de sus grindă, prinzând-o cu o pioneză. Când clienții erau aproape de a termina primul fel, intram în bucătărie și mutam hârtia pe a doua grindă. Astfel bucătarul știa că poate să înceapă prepararea celui de-al doilea fel de mâncare. A treia grindă corespundea desertului. În serile aglomerate zburau bilețelele în bucătărie de parcă erau avioane. Și nu de puține ori mi s-a întâmplat să uit să le mai mult și asta însemna un timp de așteptare mare și clienți nemulțumiți.

În ultimul loc unde am lucrat am văzut pentru prima dată un POS restaurant. Recunosc că am fost impresionată. Lucrurile se desfășurau mult mai ușor. Rezervările erau onorate, așezarea la mese ținea cont de fiecare angajat, iar comenzile odată introduse erau transmise spre bucătărie și bar. Însă și aici au început să apară probleme. De multe ori stăteam la rând să ajung la monitor pentru a introduce comanda. De asemenea, când erau introduse mai multe una după alta biletele care ieșeau la terminalele destinate se adunau și se făceau sul. Nu de puține ori, când eram eu la bar, trebuia să le iau pe rând și să verific minutul când au fost introduse, pentru a putea să le onorez în ordine. Se pierdea timp și eram susceptibili erorilor. Iar dacă greșeai nu aveai opțiunea să modifici, trebuia să te adresezi șefului, el fiind chiar bucătarul șef, astfel rupând ritmul și celor din bucătărie.

Acestea sunt motivele pentru care m-am interesat și am ales să mă folosesc de aplicațiile Expressoft. Îmi ofereau software personalizat și toate echipamentele. Practic, se ocupau ei de toate.De la instalare, la instruirea personalului și puteam beneficia și de suport tehnic 24/7 (telefonic, e-mail sau deplasare la fața locului).

Eram pregătită pentru ziua deschiderii. Modulul de Rezervări arăta foarte bine. Mă așteptam să fie o seară mai grea, dar știam că vom face față. Fiecare masă din locație era numerotată și îmi apărea pe ecran, iar cu ajutorul unui cod de culori ușor de reținut și de interpretat, aveam să știu care masă e liberă, care a achitat nota de plată (împreună sau individual), care e imediat disponibilă și așa mai departe.

Și seara a început. A fost extraordinar. Clienții au fost îndrumați spre mesele din restaurant sau zona cafenelei. Filmul rula spre încântarea tuturor. Având la dispoziția aplicația POS smartphone restaurant, chelnerii preluau comanda direct pe telefon sau tabletă. Aceasta apărea pe ecrane atât la bucătărie, cât și la bar. Puteau și ei vedea aranjarea și numerotarea meselor, iar când unii doreau să se mute să savureze desertul în zona cafenelei, le era foarte ușor să transfere comanda pe masa respectivă, astfel nu rămâneam cu întrebări de genul: Au plătit? Unde s-au așezat?

Am avut parte și de o situație comică, unul dintre ajutoarele de bucătărie s-a agitat foarte tare că nu mai are destule chifle. Noroc că l-a liniștit bucătarul și i-a explicat că avem monitor în bucătărie, unde în cazul în care un produs se termină, aceasta trimite o avertizare vizuală în timp util, oferind astfel o gestiune stocuri în timp real și corectă. Săracul fusese pe punctul de a face un atac de panică. Era un mare avantaj faptul că am renunțat la imprimantele de bonuri și le-am înlocuit cu monitoare. Tot cu ajutorul culorilor puteai vedea și dacă o comandă s-a modificat, s-a renunțat la un produs sau s-a adăugat ceva, iar personalul nu mai făcea drumuri inutile pentru a anunța personal.

Da, deschiderea a fost un real succes.

Astăzi mă consider extrem de norocoasă. Am ales să ofer clienților mei un restaurant inteligent, dar și personalului un mediu de lucru plăcut. Cel puțin pe ei nu îi voi vedea desculți și frânți de oboseală la sfârșitul zilei. Și nu se vor împiedica de situațiile neplăcute de care am avut eu parte.

Însă cel mai încântată sunt că amintirile îmi zâmbesc din fiecare colț al clădirii. Că i-am redat splendoarea. Și că are ocazia să continue să adăpostească povești de dragoste sau scene de acțiune. Să încânte sufletele cu filmele difuzate. Nu am uitat de caramele. Din nostalgie pentru fiecare clipă petrecută în copilărie aici, am pus pe fiecare masă un bol plin cu ele, spre fericirea celor mici. D-na Maria ar fi fost mândră!

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2018, ediția aniversară de 10 ani.

Sursa foto: expressoft.eu