Din categoria, activități cu doi copii. Ei bine, ne vine rândul să mergem la o nuntă. Persoană dragă de tot, așa că nu putem refuza. Nu-i putem lăsa (pe ai noștri copii) cu nimeni, că ăla mare e legat de noi și ăla mic de sân. În plus, bunica, singura bonă disponibilă,(dacă nu voiam să ne prezentăm cu plicul gol) trebuia să fie și ea prezentă. Repet, persoană dragă, dragă! Toate bune și frumoase.

Drumul

Planuri făcute din timp, încărcați cu energie pozitivă și gânduri bune pentru miri, pornim la drum…200 de km de țipete în stânga, urlete în dreapta. Imaginați-vă, vă rog, o mașină fără aer condiționat, doar două geamuri care se deschid, așa un pic, cât să mai respiri și tu; și țipete, plânsete și rugăminți, să-l dau jos (pe cel mare) din scaun, iar cel mic nu se lasă mai prejos “Oa, oa, vreau în brațe!”.

Vorba aia:” Iți place mașina ta?” “Da!” “De ce?” “Alta n-am!”

Si peste toate acestea, buni și mami cu niște voci de soprane concediate cântă, dar cântă dom’le nu se lasă, doar, doar mai tace cel mare. Tati e mai practic: “Nu vrei o banană, puiule? Niste apă? Orice, numai să-ți umpli gurița…”

Se găsește și un agent zelos să ne tragă pe dreapta. S-a grăbit tare săracu’ să ne scrie un avertisment, că nu mergea ceva la mașină (serios?!). În tot acest timp, eu îmi descopeream veleități de contorsionistă, alăptându-l pe cel mic. Nu exista opțiunea de a-l scoate din scaun, dacă vroiam să ne oferim, cât de cât șansa de a-l calma pe cel mare.

---

---

Ziua nunții

Dimineața: programare la coafor. Ghinion, contramandată pentru nunta viitoare (cand vor avea copiii 14 ani!). I-am trimis pe buni și tati la cununie, poze etc. Eu urma să mă aranjez cum pot, acasă, să-l aștept pe cel mare să se trezească și să merg direct la sală pentru petrecere. Zis și făcut, doar că…

Se trezesc cu o oră mai repede, chiar când manichiura mea, de un “profesionalism” desăvârșit, iși făcea siesta. Asta e, măcar am apucat să le curăț! O oră de mârâială, plânsete, negocieri. Și iată-mă intrând în sală, în toată splendoarea mea, în brațe și de mână cu minunile mele (recunosc, ei erau desăvârșiți și arătau impecabil). Eu…of! Cu ce să-ncep?

Părul doar pe jumatate uscat. Deja fără mirare, observ în oglinda de la intrare că am uitat să mă dau cu rimel la un ochi. În mașină, în drum spre restaurant, un scai de la un papuc (al cui, oare?), mi-a rupt ciorapii. Nicio problemă! Caut în geantă.

Dar “Ia ciorap de unde nu-i și mai puneți ș-un toc cui”.

Aveam scutece, cremă pentru eritem (fesier, că pentru fața mea, ce arăta din ce in ce mai mult, cu limba unui copil ce are scarlatină, nu mai aveam soluții), șervețele umede, haine de schimb pentru copii. Dar nici urmă de ciorapi. I-aș fi dat jos, dacă aș fi găsit în geantă și o lamă de ras.

Cu toate acestea, eram destul de mândră de rochița mea. Am cumpărat-o de la “Și noi grăsuțele” sau “Pentru noi plinuțele”, dar am cerut mărimea cea mai mică, deci motiv de mândrie! M-am dezumflat toată când, tot în acea infamă oglindă de la intrare, am observat o pată de lapte de toată frumusețea în partea dreaptă. I-a fost foame celui mic, ce să faci?

Victime colaterale

Buni

Dacă ar fi dansat toată noaptea sârba, bătuta, învârtita, fecioreasca și bărbăteasca la un loc, tot nu ar fi obosit așa tare!

Tati

Trebuie să vă spun, de la început că, tati la o nuntă nu se mișcă de pe scaun. Stă liniștit, consumând din licoarea magică cu terminația -OH și privește în jur. Dacă se mai întâmplă să “pice” un Dan Spătaru și un Semnal M, bifăm și noi o apariție pe ringul de dans.

Dar la o nuntă cu doi copii, se schimbă situația…

După ore de alergat după cel mare prin locul de joacă, renunță la etichetă și iși dă jos sacoul (căldura mare, mon cher!), la timp pentru ca cel mic (tocmai i-l pusesem în brațe) să pună o parte din lăpticul, abia mâncat, direct pe cămașă, cravată, mâneci. Acum, și-ar fi pus la loc sacoul pentru a acoperi petele, dar să vă spun un secret: sarcina prin empatie nu dispare o dată cu nașterea copilului. Așa că, sacou închis, mobilitate redusă. Rămâne iubitul meu cu cămașa pătată, mânecile suflecate, măcar cravata era încă la locul ei.

Într-un final, iși ia și el o bere. Cel mare se hotărăște să încerce niște acrobații. Și am observat atunci ceva. Norocul ține cu cel de doi ani. Pentru că al meu soț, a încercat și el acrobația, de  a da direct cu fundul de pământ. Berea a rămas intactă!

Ce-mi rămâne de spus?

Doi miri superbi, o nuntă, doi copii…

---

Text actualizat azi, 24 mai 2019

Sursa featured image: Image by Pexels from Pixabay