Era o zi foarte importantă pentru Natalia. Avea programat un interviu, pentru slujba mult dorită. Se pregătise intens, documentare, atitudine, cuvinte potrivite, exersate în fața oglinzii. Toate detaliile bine gândite, bine orânduite. Era încrezătoare. Toată viața ei a fost o norocoasă. Nu a muncit ca alții, dar a avut mereu rezultate mai bune. A cunoscut iubirea, i-a fost împărtășită din prima. A recunoscut fericirea, nelăsând-o să-i scape printre degete. Tot cu noroc a dat și peste anunțul de angajare a postului mult visat. Nici măcar nu avea un CV pregătit. L-a încropit la repezeală și fără nicio ezitare l-a trimis, în timp ce își bea cafeaua, fiind convinsă că i se va oferi șansa unui interviu. Soarta a fost tot timpul de partea ei!

Își termină de băut cafeaua, făcu un duș rapid și începu să se îmbrace. Avea o cămașă ce îi plăcea foarte mult. Îi stătea foarte bine cu ea. O mângâia unde trebuie și o acoperea suficient. Spre surprinderea ei, în timp ce o încheia, un nasture se desprinse și căzu pe covor. Natalia se opri nedumerită. Nu avea timp să îl coasă și nu avea niciun plan de rezervă. Era cămașa ei norocoasă și nu putea concepe să se prezinte la interviu fără ea. Gândi:”Ce ghinion pe mine!”. Soluția, de data aceasta se lăsa așteptată.

În ultimul moment, îmbrăcă o bluză oarecare și ieși din casă. Tot drumul se gândi doar la ghinionul ce dăduse peste ea. Când s-a așezat față-n față cu interlocutorii ei, stângăcia puse stăpânire pe ea. Răspunsuri naive, rostite cu voce tremurată. Gânduri răzlețe acoperite de tăcere. La ieșire se lăsă pradă plânsului. Voia să-și scuture toți nervii, să-și alunge ghinionul.

Toate simțurile și trăirile îi erau întinse ca un arc. Răspunsul favorabil nu părea să mai fie posibil și totul se datora acelui blestemat nasture! Irascibilitatea ei atinse cote maxime când o ploaie de vară o udă din cap până în picioare. Începu să urle de nervi.

Ce naiba se întâmplă? Doar ghinioane, nu reușesc să mai fac nimic bine! Doamne, ce ai cu mine? Cu ce ți-am greșit?

Și din nou se lăsă pradă deznădejdii. Călca pe stradă, admirându-și bombeurile pantofilor, lovind aleator câte o piatră, cu picături de apă pe față, ce i se amestecau cu lacrimile. Îi venea să renunțe la tot. Viața ei de până acum părea fadă și gri. Realiza că acea slujbă nu era cel mai important lucru, dar nu își putea explica de ce nu a excelat și de data aceasta. Ea nu era așa. Ea fusese mereu capabilă în a obține ce și-a propus.

Auzi un glas vesel de fetiță: Uite mami, un curcubeu!

Natalia își ridică privirea și ochii i se limpeziră. Curcubeul stătea agățat între lumi. Nările i se umplură de mirosul naturii spălate de ploaie. Auzi și viața din jurul ei. Zâmbi. Poate, totuși, nu m-a părăsit de tot norocul. Poate va fi bine…

*

Ei, fir-ar! Ce vină am avut eu în toate acestă întâmplare? Ghinionul era de-a dreptul nervos. Spune și tu Doamne? Atâta tragedie de la un nasture… Si tu Noroc, chiar dădusei puteri acelei cămăși?

Aș! Fii serios! Eu tot timpul m-am distrat când i-am auzit pe așa-zișii norocoși, cum mă ridicau în slăvi și îmi atribuiau merite nebănuite! Până și curcubeul credea că eu l-am făcut să apară. Deși, a fost mișcarea de geniu a lui Dumnezeu. Ai trișat un pic, dar na’! Oricum, se pare că de data asta, ai câștigat Tu, Doamne.

D-zeu zâmbi. Condițiile pariului au fost ca Eu să nu intervin în viața oamenilor. Natura îmi este supusă, așadar nu consider că am trișat. I-am dat doar șansa să-l vadă. Dacă inima nu îi era obișnuită să audă, privirea i-ar fi rămas fixată în bombeu. Nu poți vedea curcubee dacă nu ridici ochii spre cer. Se pare că vacanța voastră se cam sfârșește.

Mai avem de urmărit un Ghinionist și un bun creștin. La treaba făcută în grabă, se amestecă și diavolul. O fi el ocupat la mănăstire, dar știm cu toții cât e de împielițat. Așa că să o luăm încet și să vedem cine va fi câștigător, până la urmă- rosti Ghinionul. Nici el, nici Norocul nu voiau să părăsescă Raiul așa ușor. Și încă credeau în șansa lor.

(Va urma)

Un pariu dumnezeiesc cu Noroc și Ghinion – partea 1