Adevărul, pur și simplu, e rareori pur și aproape niciodată simplu
Oscar Wilde
Când intri pe Poteci de dor pașii îți sunt purtați, cu ajutorul cuvântului, într-o altă lume. Să spun că e lumea metaforelor, a gândurilor simple stropite cu emoție și umor, a poeziei și a frumosului? Sau să spun doar că e lumea Potecuței?
Cine este Potecuța?
“ Sunt un copil mare sau un adult care refuză cu încăpăţânare să urce jucăriile în pod. Evadez uneori din propria existenţă şi culeg stropi de nectar în timp ce leagănul copilăriei mele mă curpinde cu braţele adierilor de vânt.
Visez….
Încerc să îmi ascund sufletul din calea ploilor dar de lacrimi încă nu am învăţat să-l protejez. Aşa că rătăcesc…
Pe cărări îndepărtate îmi port paşii obosiţi, pe poteci de dor mă opresc şi îmi odihnesc tâmplele obosite de suspin.
Sunt eu… un copil mare sau un adult care nu vrea să lase deoparte păpuşa cu rochiţă roasă de ani.
Mă pierd, mă caut, mă alung…
Aş vrea să pot spune cine sunt dar încă mi-e teamă să caut printre cioburi…. “
Eu o numesc Zâna bună a blogosferei, iar blogul ei îmi e acasă pentru suflet.
Ea îl numește…
Ăsta e colţişorul în care scriu, mă scriu, mă pierd şi mă găsesc, aşa că nu mă mai gândesc că poate citeşte şi cineva străin de blog, de aia sunt atât de dezinvoltă, mă gândesc că aici citiţi numai voi, cei apropiaţi de potecuţe.
Potecuța, Poteci de dor
Și cine nu se simte apropiat de potecuțe? Poate doar cei care nu au descoperit-o încă!
Astăzi, la Miercuri descoperim, pășim pe Poteci de dor. Vă invit să o cunoașteți mai bine pe cea care Rând cu rând ne oferă Suflet pe poteci. Odată intrați în lumea ei cuvintele prind suflu de simțire. Rătăcind clipe, risipind visări ne întrebăm Ce-ar fi fost să fie. Căutând poezia aflăm că Poeții nu știu muri. Într-un suflet de copil, Între întrebare și răspuns…o viață, descoperim un altfel de Om printre oameni.
Începem să o citim pe ea. Un suflet mare care se joacă într-o făptură mică, un pumn de emoție care îi face glume dimineața și îi ciufulește zulufii răzleți. Ea care are mereu o vorbă bună pentru toți și buzunarele pline de zâmbete, fiind foarte atentă să le împartă peste tot pe unde trece. Ea care citindu-ne textele ni le completează…
Ea, Potecuța, și ale ei Poteci de dor!
În August 2013, când a publicat primul articol pe blogul ei, Potecuța a adresat o întrebare:
Aveți loc pentru un suflet?
Răspundeți-vă în tihnă și delectați-vă cu unul dintre textele Potecuței, Picurând sărat. L-am ales pentru că și eu v-am spus de multe ori că o iubesc și că mi-a oferit albastrul…
Ţi-am spus că iubesc marea
pentru liniştea pe care o dă învolburarea ei.
Şi pentru săratul care-mi apărea sub gene
când o reconstruiam din amintiri.
Mă jucam cu nuanţele de albastru şi
râdeam de încăpăţânarea cu care
le amestecam deşi ştiu,
ştiu foarte bine
că ea, marea mea, nu e albastră.
Ţi-am spus că pentru mine,
marea înseamnă zbor,
că e… continuarea AICI
Asta a fost Miercuri descoperim de săptămâna aceasta. Sper că v-a plăcut!
Sursa foto: Poteci de dor
Mi-a plăcut foarte mult. Voi urmări rubrica aceasta.
Mulțumesc mult! Sper să îți placă în continuare!
O ador pe Potecuța! Am primit acest suflet de la prima citire. Adesea mă arunc în rândurile ei pentru a-mi bucura şi alina trăirea.
Potecuța chiar are mereu o vorbă bună pentru toți şi împarte zâmbete tuturor. Penița ei este cu adevărat magică.
Așa e. Exact așa simt și eu 🙂 Te pup, draga mea!
Mona, sper că ştii că dragul e reciproc! 😉
Dana, rămâne cum ți-am scris la mine, da? 🙂
Eşti o scumpă!
❤ Bineînțeles. Mesajul a ajuns unde trebuia.
?
Inca o initiativa minunata din partea ta. Nu sunt cu poeziile din pacate, dar imi plac arta cuvantului scris si figurile de stil. 🙂
Mulțumesc, Oana! Potecuța nu scrie doar poezii, ea scrie multe și atât de unic că este prima persoană pe care o caut să văd dacă a mai scris ceva nou. Noroc că o face mereu 🙂 O zi minunată să ai!
Da, cunoastem potecuta ! De ceva vreme. Fain ai scris !
Mulțumesc frumos! 🙂
Mulțumesc mult, Daniela!
O Potecuta printre atatea Poteci de Dor si totusi… stapana peste toate. Ma bucur mult sa o cunosc si pentru asta, iti multumesc, Mona!
Mulţumesc mult şi cu emoţie!
Cu emotie am citit si eu cuvintele tale, draga… deja… Potecuta <3
Gând bun, Mirela! Cu mulțumire!
Îți va plăcea foarte mult, Mirela! Din suflet o spun!
Doamne, Mona dragă… !
Sunt încurcată tare, ochii-mi picură sărat de emoţie, sufletul tremură de bucurie şi mi-e greu să-mi exprim sentimentele aici, acum.
Mi-ai făcut o surpriză pe care nu ştiu cum să o gestionez.
Zilele trecute mă gândeam că parcă ceva nu se mai leagă, că parcă nu-mi mai place de mine-n scris, că parcă potecile nu-şi prea mai găsesc rostul că…
Nici nu ştii tu că e balsam ce ai scris! Şi dacă tu simţi toate astea când îmi treci pragul, înmulţeşte cu 100 şi vei şti câtă bucurie-mi faceţi toţi când îmi spuneţi că e cald şi vă e bine la mine-n suflet. Că până la urmă acolo sunteţi şi de acolo scriu când scriu şi pe acolo păşiţi voi când mă citiţi.
Îţi mulţumesc, Mona! Din toată inima mea îţi mulţumesc!
Nu ai pentru ce, Potecuță dragă! Eu îți mulțumesc că mă încânți mereu. Îmi cer scuze că am fost cam absentă săptămânile astea, dar încet sper să termin cu toate și să îmi revin. Te îmbrățișez! Și nu cumva să nu mai scrii! Fii tu, scrie și lasă-ne pe noi să simțim!
Să ştii dragă Potecuță că atunci când parcă nu-ți prea mai place de tine-n scris, nouă tot ne place!
Fetele mele dragi, vă îmbrățişez cu sufletul! Nu voi renunţa la scris. Mă cert, mă iert, dar nu renunț. E tare bine cu voi şi îmi ce bine ce îmi spuneți. Deci nu am cum. Mulțumesc!
Nu stiam de Potecuta, insa atat de mult mi-a placut incat o voi urmari de acum incolo! Superba descrierea
Mulțumesc mult! Sunt convinsă că te va încânta blogul Potecuței!
Îţi mulţumesc mult, te aştept cu drag de câte ori vei vrea să-mi treci pragul!
Subscriu! Potecuța este unică și, deși par de prisos cuvintele, ai reușit să o ,,prinzi”… Ar putea exista cineva care să nu o primească în suflet?
Ecaleopi… sunt copleşită! Ar putea, de ce nu? Eu sper doar ca acolo unde intru, unde sunt primită, să nu fac rău. Atât.
Mulțumesc mult de tot!
Mulțumesc mult! Da, așa o simt și eu. Unică și atât de dragă! O zi frumoasă Ecaleopi!
Voi întra sa o citesc, căci descrierea ta m a cucerit și m a convins.
Mă bucur şi eu mult că datorită Monei am găsit blogul tău! Mulțumesc frumos!
Potecuța e febleța mea ?
Te pup, draga mea! Tu ştii că te admir mult, da? 😉
Ahhh, am roșit! Mulțumesc!
Frumos!!! Scrii minunat, mă bucur că te-am descoperit.
Frumos!!! Scrii minunat, mă bucur că te-am descoperit!
Aşa e, Dana. Mona face minuni cu orice scrie! Şi m-a emoţionat teribil scriind atât de frumos despre mine.
Cred ca atunci cand mi-a fost greu am mers spre potecuta, cand am vrut sa ma joc tot la potecuta m-am intors, cand am ras am parcurs tot potecuta, cand am avut nevoie de putina liniste tot pe potecuta am gasit-o. E atata suflet si atata drag acolo, am impresia ca duce spre cer.
Roxana, cu lacrimi în ochi îți mulțumesc! Ştii, e foarte important să ai cu cine împărți un zâmbet, o emoție, o lacrimă, imediat ce le aşterni printre rânduri. Şi mă bucur să ştiu că şi tu eşti acolo cu mine! Mulțumesc, draga mea!
Cred că ai ales un exemplu foarte potrivit pentru un blog care adună și combină într-un mod deosebit de armonios literatura, poezia (nu numai ca modalitate de expresie literară), jurnalul cotidian și multe altele. Numitorul comun pentru toate acestea este însăși Potecuța, pe care o ador și pe care o urmăresc de când a apărut.
Iar tu ai reușit să faci cea mai frumoasă și corectă descriere a omului Potecuța.
Mugur, voi toţi, cei care mi-aţi fost alături din prima zi a blogului, mi-aţi dat un curaj incredibil cu tot ce mi-aţi spus, cu tot sprijinul pe care poate nu l-aţi conştientizat, în sensul că nu ştiaţi că eu aşteptam reacţiile ca pe un soi de sentinţă, şi de care cred că nici eu nu ştiam că am nevoie. Atunci, în augustul ăla în care au apărut potecile, plecam la drum cu teama că mă voi risipi pe drum, că de fapt, lumea va veni la început din curiozitatea aia că… şi că, aşa cum mi s-a spus, eu nu prea mă voi descurca să ţin un blog. Şi voi toţi aţi făcut să nu îmi pierd încrederea-n mine. Şi tu, într-un mod special, prin felul în care ai ştiut să mă faci să cred că nu doar mâzgălesc versuri, prin toate replicile-n versuri pe care mi le-ai dat. Mulţumesc mult pentru asta!
Să știi că m-ai emoționat și nici nu mai știu ce aș putea spune.
Nu am făcut nimic deosebit, ci doar mi-am spus părerea sinceră cu privire la ceea ce ai scris. Iar dacă s-au așezat cuvintele-ntr-un vers, eu ce era să fac? Și dacă stau și mă gândesc bine, eu sunt cel care mâzgălește versuri, în schimb tu ar trebui să-ți aduni curajul tău de copilă jucăușă și să-ți aduni versurile într-un volum. Bine spunea cineva pe aici, ar ieși numai bine un volum de așezat la căpătâi, să-l mai răsfoim atunci când ne apucă oarece. Și nu spun ce, căci tu știi și scrii versuri și pentru supărare, și pentru bucurie, și pentru tristețe și pentru toate cele.
Și-acuma tac și-ți doresc să ai o noapte lină, cu vise frumoase!
Da, Mugur. Mi-au spus şi fetele, mi-ai spus şi tu, şi nu numai o dată. Adun curaj şi văd dacă pot…
Mulţumesc!
O zi frumoasă să ai!
Tare faină această “potecuță”. Felicitări, Mona!
Îţi mulţumesc frumos, Maria!
Potecuț… O fata la fel de frumoasa ca blogul ei care creeaza dependenta celor care isi poarta pasii pe potecile lui… 🙂
Te îmbrăţişez cu tot dragul, draga mea! Mulţumesc!
Vai, nu știam de Potecuta, dar ce mult mi-a plăcut descrierea blogului ei și ideea aceea cu copilul care refuză să urce jucăriile în pod. Foarte frumos. Îmi place mult rubrica aceasta, ti-am mai spus și bine că ai mutat-o pe blog. Mă bucur că am descoperit acest blog. Am să îl urmăresc.
Sper din inimă să nu fie o dezamăgire vizita la mine. Mă tot întreb dacă merit tot ce-a zis Mona. Mulțumesc, Otilia!
Îți va plăcea așa de mult! Din suflet o spun! Te pup, Otilia!
E preferata mea și deja m-am abonat la postarile ei, iar poeziile pe care le scrie sper sa le adune candva intr-un volum pe care sa-l am in biblioteca mea 🙂
Și eu îi aștept cartea! Sper să prindă curaj și să o scoată la lumină!
Ne aliem si o batem la cap 🙂
Mulţumesc mult, Florina! E o onoare să ştiu că îţi doreşti poeziile mele sub formă de carte!
Mona, şi eu sper să prind cândva curaj! ?
Hai ca te impingem noi 🙂 dar o s-avem grija ca la cum stai in poza aia, ai un echilibru cam precar, asa ca mai bine te tragem inapoi din visare si apoi te punem cu picioarele pe pamant nu cum atarni acum si apoi iti aducem o oglinda sa vezi ce minunata esti… 🙂
Eii, Florina, fără visare şi cu picioarele pe pământ, mi-e teamă că nu voi mai putea scrie nimic…
Eşti o drăguţă, îţi mulţumesc!
Potecile imi amintesc instant de copilarie, faceam ce faceam si oriunde dedeam de o potecuta.
Da, așa este! Acum și eu fac ce fac și tot mă plimb pe Poteci de dor 🙂
Ai făcut o analogie la care nu m-am gândit dar e foarte posibil ca ăsta să fi fost mecanismul care m-a determinat să aleg acest titul pentru blog. Amintirile potecilor pe care alergam, copil fiind. Mulţumesc, Ana-Maria!
Am bucur ca mia- oferit acest moment de tihna, ocazia de a ma delecta cu o poezie, ocazie rara intr-o lume care alearga mereu in cerc ca un ac de secundar. Si eu iubesc marea si randurile mi-au mers la suflet. Voi urmari acest site, multumesc!
Mă bucur mult de tot că gândurile mele au ajuns la un suflet iubitor de mare ! Mulţumesc frumos!
Minunat! Asa scrie Potecuta! Ma bucur ca ai scris despre ea, Mona.
Îţi mulţumesc din toată inima!