Rugă pentru iertare 

Doamne, ești acolo?

Nu ți-am vorbit de mult. Nu îmi amintesc, de fapt să-Ți fi vorbit vreodată. Când sufletul îmi vibra în căutarea rugăciunii, începeam un monolog fără sfârșit. În zadar am ridicat pumnul spre Tine, în zadar am îngenuncheat în neputință. Cuvintele se năvăleau spre niște urechi surde. Poate asculți doar habotnicii și practicanții. Poate noi, fireștii, nu suntem demni de atenția Ta. Habar n-am. Dar nici nu mai caut a înțelege. Am renunțat. Permite-mi Să-ți condamn nedreptățile și Să-ți îmbrățișez binecuvântările. Atât. Mai mult nu pot.

Azi, aș vrea să mă auzi. Îmi țes această iluzie, pentru că vreau să sper că o să pot. Să pot să iert. Să Te iert pe Tine. Să-mi iert părinții, trecutul. Să mă iert pe mine. Ce gând năstrușnic, iertarea asta…

Îmi simt inima încremenită în durerea nedreptății, în vina alegerilor făcute, în neputință. Cu fiecare bătaie a ei, ridic o rugă înspre Tine. Ascultă-mă! Învață-mă! Zadarnic. Ticăitul e în continuare monoton și dureros. Se va opri la un moment dat și mă voi înfățișa Ție, spre a fi iertată. Dar, te întreb: pentru ce mă vei ierta? Pentru o viață așternută de Tine, pe care am încercat să o trăiesc cât am putut mai bine? Pentru limitările mele? Pentru fiecare întrebare pusă, lăsată fără răspuns? Pentru fiecare lacrimă vărsată în suferință? Mi te vei înfățișa ca Dumnezeul bun și iertător sau ca cel crud și răzbunător? Te voi vedea aievea? Sau te voi simți în sufletul meu? Sau poate sunt doar un alt fir de nisip, o cantitate neglijabilă…

Atâta nedreptate! Sunt o biată ființă ce încercă să-și pună bucățile de suflet rupte, înapoi. Nu pot face asta fără să iert. Te rog, învață-mă să iert! În timp, sper să Te pot ierta și pe Tine…

Doamne, mă auzi? Mă îndoiesc…

Sursa foto via Pinterest. 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *