Colorată, veselă, optimistă și extrem de pasionată; pe numele meu, Mona, ca formație medic, de profesie mamă. O Nefirească încadrată perfect în Firesc.

Multă vreme m-am visat o femeie de carieră, cu îndeajunsul purtat în siguranță în geantă. Dar, au apărut în viața mea, EI, copiii mei, întâmplările mele perfecte și m-am îmbogățit nesperat. Azi sunt mamă și blogger.

Iubesc să iubesc, să râd cu lacrimi și să mă pierd în lumea cărților. Zi de zi încerc să creionez fericire, dar până la urmă, în mintea mea ea înseamnă cireșe atârnând pe o ureche, un soare cald pe post de pălărie și pe fundal șoaptele mării albastre.

O Carte Nescrisă este o lume a poveștilor și a emoțiilor. Așa îmi place mie să o văd, să o simt. Este proiectul meu de suflet și mă definește. Pe fiecare pagină veți găsi bucăți de viață, vise amestecate cu iubire,aroma unor vremuri apuse, cuvinte care se agață de suflet.

La mai puțin de patru luni de la redactarea primei pagini din Cartea mea nescrisă, am intrat în competiția SuperBlog. Am avut două participări, la final clasându-mă pe locul 3 (primăvară 2018), respectiv pe locul 2 (toamnă 2018). Decizia de a intra în concurs avea să îmi schimbe perspectivele, să îmi dea aripi și curaj și să îmi ofere șansa să îmi așez numele în blogosfera românească.

Uneori poveștile mele poposesc în revistele online Catchy.ro și pe Bel-esprit.ro.

Imaginația mi se antrenează și pe Literatura ca utopie, un proiect colectiv, unde scriem pe teme date.

Răsfoiți Cartea mea nescrisă și poveștile să vă fie bucurie!

Related Posts

0 thoughts on “Să facem cunoștință!

      1. Cum de n-am observat trecerile tale? Îți mulțumesc mult pentru asta și mi-aș dori să mă revanșez cumva, să recuperez tot ce am ratat, pentru că, din păcate, sunt foarte rar pe blog și pe bloguri, în ultima perioadă. Cu cât amân mai mult, cu atât mai greu îmi este să reîncep… Să ne citim cu drag! ?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *