-Mă numesc Rabbit. Peter Rabbit. Locuiesc în Cătunul iepuresc, la câteva țopăieli depărtare.

-Aha! Așadar tu ești marea vedetă de film despre care se povestește de trei culturi de morocovi încoace! Și pe ușa consiliului iepuresc s-a pus afiș cu «Mare lansare, mare! În 30 martie 2018, toți iepurii îl pot vedea pe Peter aducând cinste neamului lui, într-un film pentru copii iepurești!» Nu pot roade atâta noroc! Vino încoace să te flocăi până ți s-a încâlci blana, de nici șapte babe meștere nu o să o mai desfacă!

Când am auzit una ca asta, am alergat de să-mi scapere codița, nu alta. Totul mi se trăgea de la prietenul meu, Motolici.

*

Ne știam de când încă nu ne mijiseră tăietorii în gură. Nu știu cum făcea, dar tot timpul intra în belele. Mămica lui îl făcuse într-o noapte când tot pământul era alb. Așa că el nu a văzut culori până mult mai târziu și nici în ziua de azi nu le deosebește. Mai ales verdele de roșu. La grădiniță îmi lua mereu hăinuța mea. Mi s-au lungit urechile de la câte explicații i-am dat. Degeaba! De aceea, până la urmă am ales să port o hăinuță albastră. Așa nu mai riscam să îmi iau zborul, la cum îmi tremurau mustățile de frig.

Ei bine, mie și lui Motolici ne plăcea tare mult să umblăm trelalela. Și deși știam că n-are să ne fie moale când ne-om întoarce acasă, de multe ori țopăiam în afara Cătunului. Chiar la ieșire, dacă mustăceam un pic în dreapta, intram pe teritoriul Iepurilor Nătângi. Nicicum nu le puteai intra în voie și nici sperietoarea de ciori nu le ajungea la nas. Erau convinși că un Nătâng a fost primul iepure care a mâncat vreodată un morcov și că tot ei au fost cei care au inventat țopăiala iepurească. Neamurile noastre se războiau de pe vremea când făcea plopul morcovi. Vă spun! Dacă apuca nătângul să pună laba pe mine, mă smotocea ca pe hoții de morcovi!

Apropo de morcovi, să revin la ai mei! Porțile de intrare în Cătun și pe teritoriul Nătângilor erau marcate cu o dungă, cât două urechi din alea mai lungi. La noi era verde, la ei era roșie. Zici că era făcătură, nu altceva! Dacă îl scăpam din vedere pe Motolici, oricât se zgâia și se învârtea, nicicum nu știa pe unde să intre.

Și uite așa, mă văd nevoit să intru după el și să dau nas în nas cu Nătângul. Motolici încăpuse între niște lăbuțe care îl smotoceau de-i sărea puful. Nătângul cel mare mă prinde de urechi și începe a mă învârti pe toate părțile, supunându-mă la un detaliat interogatoriu. M-a scăpat din mâini, când mi-a auzit numele, la timp să pot să-mi iau picioarele la spinare. Acum că m-am văzut scăpat cu fuga, era musai să găsesc o soluție să-mi scot prietenul de la ananghie. Încep să țopăi stânga-dreapta, încercând să-mi scutur ideile în cap. În sfârșit una își scoate urechile la timp.

La cam douăzeci de țopăieli distanță, mai pe la stânga mea, așa, văd tractorul fermierului veghind câmpul, parcă în așteptare. Cât ai zice morcov am fost în el. Am început să apăs pe toate butoanele, să sar pe pedale, făceam tumbe, demne de aplauze. Iepure să fii, noroc să ai, se pornește mașinăria pe tremurat, de era să o ia la goană blana de pe mine, de spaimă. Iau un cartof la repezeală, mă cocoț pe capotă și încep să sar, până ce am reușit să-l îndes pe țeava care scotea ditamai fumul. Ș-apoi să te ții! Se pune dihania mea pe scuipat și trosnit, tremurând din toate încheieturile. Mă pun pe fugă cu urechile împăturate de la zgomotul care a început să trezească și cârtițele.

Ca potârnichile au început să se împraștie nătângii. Probabil credeau că până aici le-a fost. Într-un colț îl văd și pe Motolici al meu. Tremura tot, neștiind (din nou) pe unde să o ia.

-Motolici! Mișcă-ți coada încoace!

Am fugit amândoi, mâncând pământul și până acasă nu ne-am oprit, nici măcar pauză de o ronțăială nu am mai făcut. N-a inventat, încă, niciun Nătâng ac pentru blana mea, dar pentru a lui Motolici nu sunt chiar așa sigur! Pentru a nu mai avea asemenea surprize, m-am dus și am luat o pensulă și am făcut dunga de la intrare în cătun, cum credeți? Albastră! Dă-o-n morcov, măi Motolici! Nu vreau să mai risc să mi-o iau pe blană din cauza ta!

O fi fost sau n-o fi fost așa, voi nu aveți de unde să știți, așa că nu aveți altă opțiune decât să mă credeți, pe cuvântul meu de urecheat.

Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2018.