Nu uita că ești frumoasă!

Sunt dependentă de…frumusețe!

Mi-a plăcut mereu frumusețea, în toată complexitatea ei. Frumusețea de a fi femeie, mamă, soție. Aceea de a înțelege fericirea și de a accepta tristețea. Am simțit-o ca pe o parte din mine, din viața mea, nu a altora. Am definit-o după parametrii mei, nu impuși de alții. Și m-am simțit frumoasă!

Eram frumoasă când alergam să prind găinile în curte la bunici, plină de praf, desculță și cu gem uscat pe față. Când mă cuibăream în brațele mamei mele. Când am fost văzută de omul iubit. Când mi-am pus prima dată copiii lângă inimă. Când nu am uitat să fiu femeie.

Balzac însă avea dreptate. “Viața nu poate merge înainte decât uitând multe.” Și într-o zi mi-am rătăcit imaginea din oglindă. Chipul meu a ales să-mi trădeze prietena de o viață și mi-a ascuns-o privirii. A fost nevoie de o zână cu o pensulă magică, pentru a o reîntâlni.

O zi importantă mi-a îndrumat pașii spre salonul unei profesioniste în arta machiajului. V-ați simțit vreodată ca Cenușăreasa în seara balului? Redevenisem eu! Fiecare trăsătură îmi era desenată într-o armonie perfectă. Ce a folosit ea era Mai mult decât culoare, era pur și simplu magie! Atunci am înțeles că un machiaj aplicat corect, nu face altceva decât să scoată la lumină frumusețea ta naturală.

farmec.ro

Am hotărât că merit să mă simt și să fiu frumoasă în fiecare zi. Așadar, am început să încerc să mă transform și eu într-un magician. Pentru a obține efectul dorit era obligatoriu să folosesc “trucuri” de calitate. Zâna mea bună mi-a recomandat noua gamă de machiaj Gerovital Beauty, lansată de Farmec. Aceasta acoperă toate necesitățile unui machiaj complet și folosește ingrediente active de ultimă generație: acid hialuronic, pudra de diamant, Vitamina E. Cine nu a auzit de Farmec? Experții din “casa cu farmec” creionează frumusețea individuală și naturală, de mai bine de un secol. Și bunica se dădea pe mâini cu Lapte Doina, după ce termina treaba cu animalele.

Mi-am reamintit de frumusețe. De plăcerea de a fi eu. De a fi frumoasă. Și am învățat să mă machiez cu F.A.R.M.E.C! Iată cum:

Fața este primul lucru pe care mă concentrez, înainte de a aplica un machiaj. Aspectul pielii trebuie să fie unul curat, sănătos și hidratat. Este, practic, pânza de lucru.
Aplic fondul de ten, anticearcănul soft focus și pudra. Folosesc o cantitate mică de fond de ten, pe care o întind bine pe toată fața. Prin folosirea anticearcănului acopăr cearcănele închise la culoare, dar și urmele de oboseală. La final, fixez totul cu un strat foarte fin de pudră compactă.

2551-mascara-devilash


Rimelul este preferatul meu. De obicei nu folosesc fard de pleoape. Dacă aleg totuși să o fac, optez pentru nuanțe calde. În schimb, Mascara Devilash este arma mea secretă. Aplic un strat generos și privirea intensă îmi este garantată. După un pic de exercițiu reușesc (uneori), să aplic la rădăcina genelor și o linie fină cu un creion dermatograf negru. Însă, recunosc că nu îmi iese întotdeauna.
Mai puțin e mai mult (Less is more) este considerată a fi regula de aur în machiaj. Și, fiind o profană în această artă, o aplic întotdeauna. Acesta este punctul unde mă opresc. Prefer să aplic minimul necesar, la locul potrivit.
Extra, pentru doamnele care-și doresc un aspect desăvârșit, trebuie aplicat un fard de obraz blush, pe zona pomeților. Se zâmbește frumos în oglindă și se aplică pe zona care se ridică. În gama Gerovital Beauty putem alege din trei variante cromatice. De asemenea, se pot stiliza sprâncenele cu ajutorul kit-ului pentru sprâncene.
Conturarea buzelor, îl consider ultimul pas. De obicei am de dat mii de pupice peste zi, așadar îmi las buzele naturale. Când ies din casă, însă, aleg să aplic un creion de buze pe toată suprafața acestora și doar un blasam hidratant, peste. Când am o seară specială, prefer să folosesc Rujul cremos cu Acid Hialuronic, bineînțeles roșu.

Acesta este F.A.R.M.E.C.-ul machiajului meu, ușor de realizat și de purtat. Am prins curaj și nu mai îmi este frică să mă joc cu frumusețea mea. Haideți să încercăm frumusețea livrată de farmec.ro! Cred că ne vine tare bine!

Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2018.

Related Posts

11 thoughts on “Nu uita că ești frumoasă!

  1. Eva a fost este si va fi etern un suflet încarcat de farmec, fermecator si seducator chiar si pentru îngerii din cer !
    O seara fermecatoare, draga Mona !

    1. Mulțumesc! Da, și eu folosesc cu încredere de ani de zile. Și nu e doar pentru a sprijini un brand românesc, sunt chiar produse de calitate. Eu locuind în Cluj foarte mulți ani, a devenit cumva o obișnuință să cumpăr de la Farmec 🙂

  2. Ne-am nascut cu Farmec… adica, cu produsele de la Farmec. Si noi aveam “Lapte Doina” mereu în casa. Când au aparut primele produse Gerovital, se dadeau “pe sub mâna”. Ce vremuri!
    Dragut jocul tau cu initialele!
    Bafta, Mona!

    1. Așa e! Cred că fost primul nume de produse cosmetice ce l-am reținut 🙂 Când eram în liceu visam să am într-o zi propria mea linie de cosmetice. Vise! 🙂 Mă bucur că ți-a plăcut! Mult succes și ție!

      1. Imi plac cosmeticele, ma încânta fiecare produs nou… dar nu prea le folosesc pe cele “decorative”. Nu ma pricep la machiaj, nu cunosc tehnici sau trucuri. Ma mai arunc uneori si râd singura, apoi, de ceea ce-mi vad ochii. 🙂

        1. Ohoo așa sunt și eu! Folosesc doar rimel uneori! Ce am scris în articol a fost documentare. Sper să o fi și zis-o bine :))))

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *