• Povestiri nescrise

    Mi-e sete de foamea iubirii

    Îmi e sete de tine. Îmi ard ochii înecați în dor. Ce straniu îmi e să îți scriu cu șoapte. Obișnuiam să îmi lipesc cuvintele direct pe buzele tale. Îți amintești? Te luam de mâna sufletului și desenam răsărituri în cutele cearșafurilor albe spălate cu metafore și ploaie. Ploua adesea peste noi. Șuvoaie de nori spărgeau porțile iadului și se prăvăleau ca pietrele în amândoi. Sau mai mult în mine. Mi-s înfundate venele cu aluviuni. Dar pentru tine nu a contat niciodată. Ne sfârâia iubirea-n jar de încercări și cerul își ascundea soarele prin buzunare. Până la urmă îl împrumuta pe-al tău de pe palma deschisă și îți lăsa noapte…

  • Povestiri nescrise

    Copiii inimilor tăcute

    Ultima dată când am văzut-o era o zi caldă de octombrie. Îmi amintesc cu precizie pentru că un asemenea galben, cum mi-a fost dat să văd atunci, nu am mai văzut niciodată. Și nu doar toamna era răspunzătoare pentru culoarea care mi s-a așternut în amintire, ci privirea ei. Un iris ca un soare de miere. Te pierdeai cu ușurință în el. Credeai, iar eu am crezut mult timp, că dacă te-ai uita atent, i-ai putea vedea și ultima coardă a sufletului. Însă, azi, când pentru a mia oară mă întorc cu gândul la acea zi, la ea, realizez de fapt că ceea ce reușeai să faci era să te…