• De același autor

    Cu Fiolè la psihiatru

    -Relaxează-te. Fiind prima ședință, putem să stăm fără să vorbim. Când te simți pregătită, te ascult. -Nu am mai fost niciodată la terapie. Nici nu credeam că am nevoie, dar am fost martoră la ceva care m-a bulversat. -Ai putea să-mi vorbești despre asta, dacă nu vrei să îmi zici ceva despre tine, mai întâi. -Îmi place să-mi spun Fiolè. Fac parte din gama Gerovital H3 Hyaluron C. Am fost creată de experții din căsuța cu farmec, cu migală și cu mult profesionalism. Până ieri îmi știam cu exactitate scopul. Eram mândră de mine. Însă totul s-a năruit în câteva secunde. -Bine ai venit, Fiolè! Ia-ți tot timpul din lume…

  • De același autor

    Manifest șoptit

    Cuvintele îmi vor fi șoptite. De data aceasta nu vreau să mă fac auzită mai mult decât aș putea fi ascultată. Vreau să picur șoapte în suflet pentru a mă face înțeleasă. Șoptesc cauza sufletului meu și îndrăznesc să sper că tu, tu și poate și tu mă vei auzi. Șșșș…fă liniște! Citește-mi murmurul și la final poate vom căpăta o voce comună. Puterea nebănuită a tăcerii și a cuvintelor șoptite am învățat-o de la David. David are autism… Autism…un singur cuvânt, care cuprinde atât de multe. În timp ce îl scriu parcă fiecare literă vrea să strige. Este cuvântul care, în ultima vreme, a dat voce multora. O voce…

  • De același autor

    Fereastra spre mine

    Am dat draperiile la o parte și am deschis geamul. Simțeam nevoia să respir în voie și să aud viața. De două luni locuiam în acea cameră de hotel, din mijlocul Bucureștiului și devenisem deja claustrofobă. Am fost distribuită în rolul principal într-un film ce se prevedea a fi, din nou, unul de mare succes. Nicio surpriză aici. Eram obișnuită cu asta. La fel cum eram obișnuită și să-mi petrec timpul între patru pereți; extrem de rar ai mei. Filmările se desfășurau în Europa de Est. Urma o săptămână de pauză, înainte de a ne muta locația din România în Bulgaria. De la vârsta de cinci ani am intrat în…

  • De același autor

    Firul meu de nisip

    Când apele au hotărât să îmbrățișeze pământul, acesta a răsuflat ușurat. Se simțea în sfârșit în siguranță. Fiecare val se oferea să-i mângâie rănile și apele încercau să-i preia din zbucium. Și uneori au reușit. În veșnicia ei, marea face acest lucru cu sufletul meu. De fiecare dată când o privesc, mi-l ia și mi-l leagănă ca pe un prunc. Calc smerită pe malul ei, simțind nimicnicia pasului meu. Ea își trimite valul, care pe nesimțite îmi șterge urma, lăsându-mi doar posibilitatea de a merge înainte. Mă simt mică în fața ei. O respect. Nu vreau să o cuceresc. Vreau doar să-i cer voie să mă simt una cu ea.…