Mi-a venit așa un gând la ceas de seară. Vreau să scriu un text împreună cu voi!
Mi-am oprit azi privirea asupra unor copaci. Damian (minunea mea mare), a tras concluzia că sunt mami și tati. Pe mine m-a purtat gândul în zeci de imagini și posibilități.
Vă invit să îmi spuneți unde vă duce gândul pe voi când priviți această poză (o pun la sfârșitul textului ? ) Iar eu voi scrie un text împletind comentariile voastre. Joaca e lansată și pe pagina de Facebook, așadar sper să iasă ceva frumos! ?
Ce spuneți? Scriem împreună?
Despre această poză este vorba:
pare un pas de tango în doi, el sigur și puternic, ea fragilă și înduietoare 🙂
Minunat! Mulțumesc!!! ?
Mie îmi sugerează neputința de a înainta, din cauza barierelor puse de alții.
Wow! Ce interesant! Chiar la asta nu m-am gândit! Dar acum văd. Mulțumesc! 🙂
Na, am avut o zi mai proastă, așa că văd piedici peste tot. Ieri as fi văzut și eu tango-uri. Promit să ma uit la poză și mâine 🙂
Să ai o zi mai bună mâine! Dar descrierea ta tot minunată rămâne! ?
Îşi păstra capul sus prin lumea de afară. Capul şi spatele. Aşa i-au spus, să meargă cu spatele drept, orice-ar fi. Dar acest orice-ar fi devenise la un moment dat atât de greu de dus, încât simțea că i se încovoia ființa până când era aproape să atingă pământul cu fruntea. Şi asta şi făcea. Pe dinăuntru. Din afară, totul părea trainic, cu aspirații până sus, aproape de cer.
Şi aşa, a învăţat că dualitatea poate însemna şi altceva. Mai puțin de condamnat. A învățat să calce apăsat, cu spatele drept şi buzele aproape sărutând seninul, dar cu sufletul croindu-şi drum, înspre sus, printre obstacole care uneori apasă înspre prea jos.
Asta ca o primă idee.
Ar mai fi una la care m-am gândit cu un el şi o ea. El, sprijin şi ea mângâiere dar în acelaşi timp susținere-n îmbrățişare. Două inimi care bat la unison până când ajung una, confundându-se.
Atât am putut înainte de masă. 😳
Doamne Potecuță! Nu încetezi să mă uimești! Auzi, așa “ca primă idee”. Minune de om!
Îți mulțumesc cu sufletul întreg! ?
Îţi mulţumesc şi eu mult!
Imaginea e ca viata oamenilor – unii se îmbrățișează, alții sunt solitari – greutățile vieții îngenunchează pe cei slabi, cei puternici rămân in picioare. Frunzele fac parte din scenariu.
Rădăcinile diferă. Idei. 🙂
Un tablou extraordinar. Mulțumesc mult de tot! ?
Ma bucur. 🙂
Interdependenta !
Excelent! Mulțumesc mult!
Modul în care iubirea a prins rădăcini, a crescut, infrunzit… 🙂 asta vedea Damian 🙂
❤ Of ce m-ai emoționat!
Mulțumesc frumos! O zi minunată să ai!
Asta am simțit, oricum cred că până la o anumită vârstă suntem capabili să vedem lucruri mai profunde, apoi chestiile mai lumești ne iau ochii. O seară frumoasă
???
Înlanțuire spre infinit…
La început,a fost un puiet ce promitea.Cu timpul crestea devenind cel mai svelt din noul parc.Dar Ea ,Mama-Natura,temându-se sa nu atinga perfectiunea,hotărî să dividă sfera. Asa ca, la începuturi,Adam! Se incovoie spre dreapta facandu-i loc “Evei” ce crestea din coasta lui. Din aproiera lor tandra, aparu inca un lastar,ce tindea sa-i cuprinda intr-o inlantuire spre albastrul nemarginit.
Privind fotografia grupului,mi-a atras atenția un detaliu: “mâna dreaptă” a lui pare să nu-i aparțină. Culoarea ei e ușor diferită de restul ansamblului și nici nu are o continuare firească,dreapta,ci parea mai degraba ca vrea sa-i cuprinda si sa-i tina inlantuiti pe vecie.
Îndepărtându-mă de imagine, simțeam o ciudată nevoie de eliberare…
Ma rog sau ceva de genul:
Imi imaginez ca acesti copaci fac parte din parcul care vegheaza coloana infinitului daltuita, de Brancusi,spre nemurire.A contemplat pana la adoratie,ea natura..si astfel fara sa-si dea seama a creat acest grup inlantuit…
Doamne si chiar nu am baut nimic decat cafeaua de dimineata! :))
Minunat ai scris! Mulțumesc din suflet. Câte imagini mi-ai proiectat și m-ai făcut să vizualize începuturi și artă și pasiune și.. și…
Mulțumesc din suflet! Se pare că o imagine uneori trezește în noi mai mult decât o fac cuvintele ?
O zi minunată să ai!
Multumesc! Asemenea si tie!
Mona,am trimis un comentariu,nu ai primit?
Era în spam. Mulțumesc că mi-ai atras atenția. L-am scos acum la lumină ? Citesc și revin!
Daca nu merita,nu’l posta 😉
Cum să nu merite? Am răspuns deja 🙂
De data asta voi fi mai realist și voi veni doar cu un singur cuvânt: simbioză. Ce să fac dacă astăzi sunt lipsit de romantism?
Mulțumesc mult de tot, Petru! Mâine scriu articolul. Va ieși ceva frumos! ?
O zi frumoasă să ai în continuare!