Înainte de a începe articolul, cred că trebuie să menționez că referindu-mă la cărți, ar trebui să vorbesc pe rând despre cele patru din „Tetralogia napolitană” de Elena Ferrante. Totuși, serialul numindu-se „Prietena mea genială” mi-am permis să-mi ofer libertatea de a scrie titlul astfel, cu toate că în acest moment, marele avantaj al cărților mi se pare că este faptul că au final, spre deosebire de serial care nu a ajuns cu acțiunea decât până la sfârșitul celei de a doua cărți din serie. De ce? Pentru că să aleg care mi-a plăcut mai mult, ar fi pentru mine extrem de greu. Atât serialul, cât și cărțile reușesc să te transpună într-un univers fascinant.
Cărțile sau serialul?
În general, alteori specific, preferi ori cartea, ori filmul. De multe ori cititorii preferă cartea din dragostea pentru lectură, dar și pentru considerentul că „a fost prima”. Alții preferă filmul, iar dacă s-au îndrăgostit, oferă o șansă și cărții, dar pentru ei nimic nu concurează cu imaginile pline de acțiune sau cu emoția pe care au văzut-o în ochii personajelor ce au fost înfăptuite de actori mai mult sau mai puțin cunoscuți.
Ideea e că de cele mai multe ori putem spune clar ce preferăm. Când am citit „P.S. Te iubesc” m-a impresionat până la a-mi mușca buza doar ca să nu-mi dea lacrimile. Când am văzut filmul, poate pentru că știam deja ce se va întâmpla, nu m-am implicat emoțional ca la carte.
În ceea ce privește „Prietena mea genială” nu pot alege. Am văzut prima dată serialul și am iubit din prima atmosfera din Napoli, lumea aceea atât de ireală prin sărăcie, violență și mizerie, dar atât de reală, de fapt. Când am citit cartea și am descoperit detaliile lumii în care se învârt personajele mi s-a conturat și mai drag atmosfera. Când am început cartea am stat până la 3 dimineața și am citit 100 de pagini. La serial am stat tot până dimineața și am văzut aproape tot primul sezon. La serial am reținut personajele secundare după față având în vedere că sunt multe. La carte, autoarea reușește să te facă să înțelegi despre cine e vorba, ba chiar are o clasificare pe familii, cu numele fiecăruia, la începutul romanului.
Un pic despre serial…
Trebuie să recunosc că serialul m-a tulburat încă de când l-am descoperit pe HBO. Pur și simplu mi-a apărut la recomandări și a fost suficientă descrierea ca să știu că-mi va plăcea:
„Serialul spune povestea unei femei în vârstă, Elena Greco, care începe să scrie despre prietenia de 60 de ani cu Lila, care a dispărut fără urmă. Totul începe în anii ’50, pe străzile dure din Napoli.”
Nu m-am înșelat deloc, așa că nu te aștepta la comentarii negative în acest articol. Poate singurul neajuns al faptului că am văzut serialul este că personajele sunt atât de puternice și atât de bine alese încât imaginea lor m-a urmărit pe tot parcursul cărților. Nu mi s-a întâmplat mereu, deși am mai citit cărți după ce am văzut filmul. Dar, în acest caz, actorii au fost aleși cu particularități și trăsături „atât de umane” încât se potrivesc atmosferei întru totul. Dacă mulți actori americani, inclusiv cei de la Hollywood par cumva din plastic (dinți perfecți, corp lucrat sau gras în felul acela al filmelor de comedie, machiaj și haine pe care noi nu le-am purta in mod normal pe stradă), actorii italieni din “Prietena mea genială” sunt naturali, frumoși, dar nu toți “la fel”. Totul pare „de acolo”, din Napoli în anul 1950.
Un pic despre cărți…
În carte sunt descrise cu acuratețe detaliile de spațialitate și temporalitate. Te lovește o realitate pe care ți-o poți imagina, e plauzibilă, e clar o carte veridică și verosimilă, cu toate că n-ai trăit niciodată așa ceva. Poate e și mai aproape de realitatea noastră a românilor, de faptul că și în anul 2020 în România există zone, sate uitate de lume, în care regulile sunt scrise de cei care au bani în zona respectivă sau diverse bande.
Tema
Tema nu este doar prietenia sau relația dintre femei, dar și societatea în formele ei cele mai limitative. Ce m-a impresionat în povestea „Prietena mea genială” este cum parcursurile personajelor se schimbă extrem de tare prin influența hazardului, dar și a trăsăturilor de caracter pe care le au anumite personaje. Găsim atât în carte, cât și în film, familii sărace și tineri condiționați de mediu, dar dornici să-și depășească condiția.
Personajele
Dacă tot am ajuns la personaje, ar trebui să afli că sunt multe și complexe. Majoritatea suferă transformări masive de la început, când le cunoaștem până la finalul ultimei cărți din „Tetralogia napolitană”. Este normal, la început cunoaștem niște copii, iar la final descoperim oameni în toată firea care își retrăiesc copilăria prin succesele proprilor copii.
„Raffaella Cerullo, toți îi spun Line, Lila e doar pentru Elena”
„Elena Greco, zisă Lenuccia sau Lenu. Prima născută, după ea vin Peppe, Gianni și Elisa” – descrierile de început din cartea „Prietena mea genială”.
Cele două personaje feminine par atât de diferite la prima vedere încât ți-ar fi greu să-ți imaginezi că sunt prietene. Dar ce le apropie este proveniența, copilăria petrecută în sărăcie, faptul că deși viața lor o ia pe drumuri diferite, amândouă au pornit din același punct și în multe momente viața lor se intersectează. Elena se întoarce de multe ori de unde a plecat de dragul Lilei. Interesant e că apropierea dintre ele a început cu un conflict și o fărâmă de invidie, iar acestea apar constant în relația lor care din exterior pare perfectă. Multe alte personaje recunosc pe parcursul cărților că invidiază sau admiră relația celor două fete.
În carte citim perspectiva Elenei, o femeie înțeleaptă care își povestește viața încă din copilărie cu suflul acela proaspăt, e o invitație de a trăi alături de ea. Oricum, mie mi-a dat impresia că ambele fete o consideră pe cealaltă: „prietena mea genială”.
Citate
Ca mai în toate cărțile și în acestea sunt o grămadă de fraze care au impact emoțional sau sunt faine fără context, ele însele. Câteva din cele pentru care m-am oprit din citit și le-am notat rapid ar fi:
“Ea considera ca a-l iubi insemna a incerca să-l aibă, nu a spera ca el s-o vrea”
”Nu te enerva, a spus, încearcă să reflectezi: o femeie cu conștiința ta ce simte la gândul că fericirea ei se construiește pe nenorocirea alteia?”
Iar preferatul meu:
”De ce bei limonadă? am întrebat.
— Pentru că mi se întoarce stomacul pe dos să te văd.”
De ce să citești cărțile, de ce să vezi serialul?
Pentru emoție, pentru a descoperi o lume complet străină de a ta. Detaliile nu îngreunează lectura, ci amplifică senzațiile. Tensiunea se construiește treptat, iar viețile celor două prietene, Lila și Elena, reușesc să captiveze prin naturalețe. Mai simplu spus, pentru că merită.
Recomandarea seriei Tetralogia napolitană ne-a fost făcută de Cătălina, pe care o puteți citi pe CătălinaPopa. De asemenea este radio-host la Radio Itsy Bitsy și actriță la TVR1, unde o puteți urmări în emisiunea pentru copii 1,2,3 și afli tot ce vrei
Am citit primul volum acum cativa ani si mi-a placut mult, l-am si recomandat pe blog. Cumva, insa, m-am luat cu una, cu alta si nu am citit mai departe, nici serialul nu l-am urmarit. Am citit insa alte doua carti scrise de Ferrante “Iubire amara” si “Zilele abandonului” – imi place mult forta si intensitatea autoarei. Multumesc ca mi-ai reamintit de aceste carti, pe care chiar vreau sa le iau la citit. <3 Si de serial, bineinteles.
Și eu le=am adorat! Serialul nu l-am văzut, nu am HBO, dar sunt foarte curioasă, cred că am să îl iau a demand. Am citit și cele două pe care le-ai amintit, dar mie nu mi-au plăcut în mod deosebit. Cu ceva nu am rezonat sau poate am rămas ancorată cu mintea în tetralogie. Am înțeles că acum a apărut o nouă carte a ei, cu acțiunea tot în Napoli, și sunt foarte, foarte curioasă! Oricum este o scriitoare foarte, foarte bună!
Mi-a placut tare mult recenzia Catalinei. Eu am citit intai cartile (tot asa, le-am devorat), iar cu serialul cred ca m-am oprit dupa cateva episoade, desi nu mai stiu acum de ce. Cred ca din evenimente externe 🙂 Dar da, filmul e altceva, n-are pic de Hollywood in el.
Și eu le-am devorat! Serialul nu l-am văzut încă, dar chiar m-a făcut foarte curioasă Cătălina. Apropo, ai citit până la urmă Iubire amară? Că sunt foarte curioasă 🙂
Am citit Iubire amară și am fost impresionata de poveste, precum și de modul autoarei de a scrie. Și aceasta carte este pe lista mea. De cele mai multe ori citesc doar cartea, un film neavând puterea sa transmită tot ceea ce cartea poate.
Și eu ți le recomand cu drag! Stilul e complet diferit de cel din Iubire amară, mie personal mi-a plăcut mult mai mult, dar crează o lume fascinantă!