Roșu și negru de Stendhal, ediție 2019 Litera, București, în traducerea din limba franceză a Irinei Mavrodin apare la raftul general al supermarketurilor românești cu sigla 100 nume cu renume, inițiativă salutară de promovare a culturii cărții și a cititului într-o eră a informației care abundă și bombardează, sperie și terifiază, inoculând sub largul spectru al mediocrității aparența unei realități în care tema autosuficienței ancorată în autoflagelare și lipsă de atitudine, fler și acțiune obturează trasa evoluției unei lumi a cărei vieți curge fără perspectiva vreunui orizont.
Nu mică ne-a fost mirarea când intrați în magazin pentru cotidiana aprovizionare, dincolo de ce ne conținea lista de cumpărături, am dat peste oaza de cultură la preț accesibil și servind unui scop care face din greutatea fiecărei noi zile petrecute fie la serviciu, printre aranjări la raft, scanări pe bandă rulantă și interacționat cu o sumedenie de clienți mereu avizi de cumpărat orice în cantități industriale, de parcă veștile pandemice aveau și rolul acesta de a mări la scară apocaliptică tot ce ține de traiul firesc, normalizat prin date catastrofice emise mai mult sau mai puțin asumat pe baza unor realități medicale asumate în totalitate. Am spus în sinea noastră Bravo, uite că mai există preocupare și pentru reeditarea marilor nume de ieri și de azi, face încă un pic de bine în toată marea asta de ipocrizie și de vrajbă sădită cu nonșalanță peste lume.
Revenind la carte, titlul stendhalian propunând o inedită abordare a realității textuale referitoare la felul în care arta romanescă reușește, sau nu, pe de-a întregul să descrie lumea epocii în care eroii dintre coperte își duc viețile. Aceea a reflectării ca printr-o oglindă a realității imediate, a bălții și noroiului dacă privești partea de jos și a cerului senin și înalt și necuprins, dacă privești ce transpare de sus e metafora epică a grandorii limitate de context, speranța și avântul, pe alocuri imoral, pe alocuri bravând de curaj eroic nebunesc, spulberate ambele nu musai de o falsă autoiluzionare a eului sclav al ambiției și calculelor care transcend ce-i spiritual și moral, cât de o patimă a lipsei de verticalitate și a unei sincope de consecvență când vine vorba de a ști ce vrei și de a-ți urma propriul drum cu fruntea sus.
În cursul anilor Restaurației ce au urmat incheierii carierei fulgerătoare a lui Napoleon Bonaparte, perioadă în care crește eroul cărții, fiul unui țăran cherestegiu, ajuns de pe urma comerțului cu lemn și cherestea un mic burghez întreprinzător și un nume cunoscut în orășelul de munte Verrieres, Julien Sorel, mezinul familiei nu ține pasul cu tonul impus de tatăl ajuns un nume prin muncă riguroasă și platitudinea austeră cu care-și duce traiul zilnic. Slab de fire, crește sub aura izbânzii explozive a lui Napoleon, față de care, dincolo de povețele cărților amicului său, fost servitor al armatei dictatorului, are o mare fascinație. Se naște în el ideea de prădător, transfigurând postura de vânat, certat, bătut, experimentată la casa tatălui său, odată ce primarul localității îi propune bătrânului Sorel, ca Julien, fiul acestuia, ce se deprinsese cu latina cărților religioase să devină perceptorul copiilor săi.
Secvențial parcurgem în diferite trepte o ascensiune, pe alocuri alambicată și stagnată, reluată ulterior de salturi nu foarte anticipate, dar care animate de un foc și un sânge vulcanic, atribute ce nu dau loc rațiunii și simțirii profunde să se manifeste și să discearnă între posibilități, sfârșesc printr-o prăbușire totuși sigură, dar neanunțată de cursul acțiunilor de până cu puțin mai înainte de a se fi produs dezastrul.
O poveste în care arivismul, moravurile sociale și idila romanțată de o atracție a polilor opuși, a nepotrivirilor de orice fel, graduează și hrănesc perpetuu până la ultimul rând scris al romanului curiozitatea cititorului păstrat într-o latentă stare de potențial continuator al unui scenariu, cel puțin în fașă diferit de cel pe care l-a semnat autorul însuși. De citit oricând, musai la facultate, mai ales dacă alegeți să urmați cursurile pe ramura socio-umană, pentru a vedea de atunci și până mai acum cum anume se reflectă lumea, cea pe care toți o trăim, o vedem și o simțim, fiecare în felul propriu cu cea care ne transpare din scrierile celor pe care-i citim, contemporani nouă, sau strămoșilor noștri.
Recomandarea cărții Roșu și negru ne-a fost făcută de Adrian pe care îl puteți citi pe blogul Ai heart you.
Mulțumim, Adrian!
Ar fi cazul sa recitesc aceasta carte, recenzia asta tare bună m-a făcut să îmi dau seama câti ani au trecut de când am citit-o.
Și eu, recunosc! Am citit-o doar în liceu și cred că acum aș interpretat-o din altă perspectivă.
Mă bucur că ti-ai reamintit de ea ❤
Exact, în liceu am citit o și eu. ❤️E pe lista de recitit de mult, dar acolo a rămas. 🤦♀️
Am citit cartea cu mare placere. Eram prin clasa a 11-a. Îmi amintesc cum îmi dăduse peste cap tot sistemul de valori. De fapt acesta este efectul pe care l-a avut mereu Stendhal asupra mea ❤️. Felicitări pentru alegere!! ❤️❤️❤️
Și mie mi-a plăcut foarte mult, dar e musai să o recitesc 😊