Mai târziu toată lumea a dat vina pe pisică. Cel mai probabil și-a băgat obraznic boticul strecurându-se afară. Ușa a rămas întredeschisă destul cât să pot vedea. Să văd omul transformându-se în bestie.

Seara începuse obișnuit. Așezați în jurul mesei, pierduți în povești despre nimic. Un observator străin ar fi avut în față tabloul familiei perfecte. O imagine desprinsă de pe o vedere. Până nimicul l-a deranjat. Nu știu de ce nu a fost rostit bine sau poate faptul că nu oferea prea multe i-a făcut sângele să clocotească. Îmi amintesc masa dată de perete. Îmi căzuse mâncarea din farfurie și m-am aplecat să iau o bucată de pe jos. Nu mă săturasem. Însă am rămas cu mâna întinsă fără scop. Auzeam o voce nouă. Striga cuvinte nemaiauzite, ce nu aveau sens. O limbă străină pe care instinctual refuzam să o învăț.

M-am uitat și l-am văzut pe EL. Nu îl recunoșteam. Transfigurat de furie devenise mostrul din cărțile de povești. Doar că realitatea îl desena cu mai multă măiestrie. Am fugit într-un colț ferit, condusă de bătăile inimii ce strigau în pieptul meu: “Ce se întâmplă? Ce se întâmplă?”

Se făcuse liniște. Sau gândul meu și-a luat zborul înspre liniște.

Mi-am făcut curaj să merg spre baie. Pășeam fără zgomot pe lângă pereți, îmi era frică să respir. Liniștea mă asurzea. Am auzit niște icnete și am privit prin ușa întredeschisă. Un ghem de suferință zăcea încovrigată pe podea și o bestie o călca în picioare. Ochii lui aruncau ură și crimă.

Blestemată pisică! A fost prima și ultima dată când am fost martoră la așa ceva! Am suferit mult timp, tremurând la voce ridicată. Amintirea acelei seri mi-a rămas mereu în suflet. Nu puteam să accept că pentru unii aceasta este rutina zilnică. Să trăiești în neputință, îmbrățișată mereu de frică. Să nu contezi. Să fii doar ghem de sentimente și suferință transformat în sacul de box al bestiei.

Mi-am promis și m-am rugat ca eu să nu trăiesc așa ceva. Și nici că nu voi fi indiferentă la drama altei persoane. Fie că e cineva din familie, vecina de la trei sau tanti Maria de la chioșcul de ziare. Când văd semne de violență familială, îndraznesc să îmi ofer ajutorul, necondiționat! Mi-ar plăcea să fim cât mai mulți așa.

Iar voi, cele ce contați! Nu renunțați la voi, la speranță. Se vor găsi soluții trebuie doar un pic de curaj și o mână întinsă. Și acele mâini se găsesc. Sunt foarte mulți oameni care fac inimaginabilul pentru ajutorarea voastră.

P.S. Iubirea nu are niciodată pumni, doar mâini ce se odihnesc in a ta și te ajută să înaintezi. Mâini ce mângâie și se îmbină perfect în îmbrățișare. Iubirea folosește cuvinte calde si te întreabă mereu cum te simți? Iubirea ia multe forme și e foarte diferită. Dar nu e EL! Omul care din nimic se transformă în bestie.

Sursa foto