Azi m-am trezit cu gândul la Grozavii mei. Mi s-a făcut un dor așa…grozav de ei! Mă tot gândeam oare ce mai fac, cum sunt. Știți nu i-am mai văzut de multă vreme. Tot prinsă cu ale mele treburi, pierdută printre rânduri, viață, cuvinte și saloane cu miros de șerbet, i-am cam pierdut din vedere și de ce nu, amintire. De dimineață, după ce mi-am savurat cafeaua cu un zâmbet pe buze, m-am decis că musai trebuie să povestesc ceva grozav despre ei. Dar culmea culmilor nu găseam nicicum în minte ceva demn de povestit. Așa multă liniște și monotonie în viața lor! În afară de niște momente suspendate în timp, doar înțelegere, respect și viață între ei. Ajunsesem să mă plictisesc grozav în căutări, când m-a lovit un gând; așa pe nepusă masă.

Să fi fost cam după vreo patru ani de la nunta lor, puțin amintită și repede uitată. Grozava se cam înzdrăvenise, ca găina cu cocoș. Schimbă ea toate oglinzile din casă (nu arătau o reflexie prea grozavă), dar degeaba! Garderobă nouă, dulap nou să cuprindă mărimile tot mai mari, degeaba! Grozava mea nu mai arăta deloc grozav și începea să se simtă din ce în ce mai specială (tragedie!). Într-o zi se hotărăște că e cazul să schimbe ceva!

Caută prin toate revistele, vizitând toate chioșcurile de ziare, aflând detalii despre fiecare vânzător (tare îi plăcea Grozavei să întrebe și mai ales să asculte) și până la urmă găsește cura minune! Era grozavă, parol! În 10 zile, ciugulind (erau și grăunțe în meniu, vă asigur) redevenea puicuța de dinainte! S-a bucurat grozav!

Zis și făcut! Se pune ea pe (ne)mâncat după cum scria la gazetă. Grozavul și-a mutat mesele în baie. Nu voia să o ispitească pe Grozavă. În plus, așa nu era nici văzut comițând păcatul capital: mâncatul. Trec câteva zile…hainele se încăpățânau să nu se lărgească, nervii Grozavei creșteau invers proporțional cu mărimea porțiilor din farfurie.

Într-o seară, ce nu se anunța nici de data aceasta, prea grozavă, întorcându-se din baie după o cină copioasă, ce a încăput perfect atât pe mașina de spălat cât și în burta Grozavului, acesta dă cu ochii de Grozavă. Stătea pe pat cu genuchii la piept și o mare de lacrimi i se scurgea pe obraji. Plângea scuturându-și trupul și își ridică fața de lună plină, cu obrajii rumeni ca mărul pârguit, uitându-se cu atâta tristețe la Grozav, ca nu știa săracul cine murise cât timp a fost el ascuns în baie.

“Ce s-a întâmplat? Cine a murit?”

“Mi-e foame!!!” Atât a putut spune Grozava și s-a lăsat în continuare pradă plânsului hipocaloric.

A mers Grozavul meu la frigider, a făcut rapid un sandvici de neam prost și i l-a dus suferindei pe o tavă.

“Ia și mănâncă, minune! Ești grozavă așa cum ești!”

Vă spun cu mâna pe inimă, a fost cel mai bun sandvici cu șuncă ce l-a mâncat Grozava în viața ei!

Sursa foto