Plimbare

“Hei, suflet! Hai să ieșim la o plimbare! Mi-e dor să te văd în lumina soarelui!”

“Unde vrei să ne plimbăm? Nu mai bine mai ne pierdem printre așternuturi și iubire? Lumea e prea gălăgioasă. Și soarele mă arde!”

“Hai cu mine iubire! Vreau să te duc într-un loc liniștit, să putem vorbi un pic!”

“Aici nu putem vorbi? Ce are? Te ascult!”

“Avem nevoie de liniște să ne putem vedea și auzi. Hai! Ia-mă de mână! Ai încredere fluturaș de noapte ce ești! Soarele nu arde, i-ai uitat tu căldura ce mângâie. ”

“Bine, pui! Hai că vin!”

……………

“Am ajuns! A fost așa de rău?”

“Nu, a fost chiar plăcut! Ai avut dreptate. Am uitat cum e să te plimbi, cum e să asculți liniștea…”

“Despre asta voiam să-ți vorbesc. Cum mai ești tu, minune? Cum te simți? Te văd uneori obosită, cu gândurile departe. Ai vreun regret? Alegerea făcută o consideri încă una bună? Rolul de mamă și de soție îți îmbracă sufletul destul de confortabil? Eu ador unde suntem acum. Unde ne e viața. Momentul nostru. Și știu că ne așteaptă și mai bine. Noi ne prelungim în timp cu ajutorul iubirii. Eu știu asta. Tu știi? Suntem tot noi, împreunați în cuget și în simțiri?”

“Da, dragul meu sunt bine! Sunt fericită! Recunosc, uneori îmi e greu, uneori mi-e dor de mine și de noi cei de dinainte. Dar tot timpul și mereu vă iubesc și îmi iubesc viața. Mai uit de soare, mai uit de mine. Dar nu uit niciodată de iubirea ce o simt. În plus, tu ești mereu aici să-mi reamintești de cele ce le las deoparte. Tu știi când să mă scoți la o plimbare sau când să mă mai învelești cu o pătură, stingând becul în timp ce mă lași să mă pierd în sufletul meu. Tu mereu știi de ce am nevoie. Iar eu nu uit niciodată cât te iubesc, cât vă iubesc! Acum hai să ne întoarcem acasă pentru că acolo vreau să fiu!”

“Hai, sufletul meu! Să mergem! Ia-mă de mână să poți păși mai ușor!”

Sursa foto