De la bun început trebuie să vă spun că deși îl iubesc pe personajul lui Mușatescu, călătoria alături de el a fost o adevărată aventură, pe care nu sunt convinsă că aș vrea să o repet foarte curând. Nici nu știu cum s-ar fi terminat până la urmă dacă nu aș fi avut mașina accesorizată cu un cârlig de remorcare. Și l-am și auzit că de fapt Bombița a fost așa și pe dincolo… Nu e frumos să tragi cu urechea, dar… ce să mai vorbim! Citiți și pe urmă spuneți-mi dacă nu am dreptate!
Demarajul spre necunoscut cu...Al Conan Doi și un cârlig de remorcare
Fișă signalitică detectivul Al Conan Doi
Vorbind cât se poate de serios, pe Al Conan Doi nu îl poți descrie mai bine decât a făcut-o el însuși și, vorba lui, e bine să știți de la bun început cu cine aveți de-a face, mă rog cu cine am avut eu de-a face!
Mă iscălesc Al Conan Doi. De profesie ziarist și, în timpul liber, scriitor. 50 de ani, 1,68 m pe înalt, 0,77 pe lat. Iar pe cântar, 102 (și ceva) kile (adică 40% peste minimele stasuri în vigoare la Institutul de Endocrinologie, al cărui vechi client am onoarea a fi, de peste douăzeci și cinci de ani).
În ultimii ani am scris vreo șase romane de aventuri. Le consider, împreună cu prietenii mei (autentici), de o excepțională valoare.
Până astăzi, n-am reușit să tipăresc niciunul!
Aici ne asemănăm. La rândul meu scriu la cartea mea nescrisă de ani de zile și nicicum nu dă norocul peste mine să public odată! În fine, trecem peste și revenim la prietenul meu.
Da, cu mândrie spun că mă număr printre acei prieteni autentici de care amintea Al Conan și cred în valoarea lui ca scriitor! Tocmai de aceea, când a primit telegrama, am fost prima care s-a oferit să-l însoțească la drumul spre oaza de liniște.
Un scurt moment pe post de Doctor Watson
Descifrez pentru a zecea oară telegrama: „ Al Conan București Moșilor 172 Stop Vi s-a rezervat camera Stop Pensiune Stop Șoseaua București – Brașov km 120 (aici nu se prea distinge) Stop Posada Vila Nachtigal Stop”
Aceasta a fost telegrama cu pricina, am considerat necesar să v-o aduc și vouă la cunoștință. Niciunul dintre noi nu știam exact despre ce este vorba, cine a fost atât de darnic încât să îi ofere un loc izolat și liniștit, numai bun pentru a-și termina noua capodoperă literară, însă nu am zăbovit nicio clipă. Așa ceva nu era de ratat!
A! Înainte să pornim la drum mai trebuie să vă dezvălui un secret. Pe prietenul meu nu îl cheamă chiar Conan, acesta este pseudonimul pe care și l-a ales întru amintirea și omagierea marelui Arthur Conan Doyle, născocitorul lui Sherlock Holmes.
„Intermission” - Ca-n filme
Drumul pe care urma să îl facem nu era așa de lung. După estimările mele, oferite de Google, în aproximativ o oră și jumătate, ar fi trebuit să fim acolo, mai ales că mergeam cu mașina mea dragă, singura pe care o aveam.
Toată seara dinainte am pregătit-o pentru această aventură. Trecuse ceva timp de când m-am aventurat în afara orașului și eram nerăbdătoare, dar și ușor emoționată. Am aspirat fiecare covoraș auto în parte, am șters praful de pe bord și am montat înapoi pe scaune și pe banchetă husele proaspăt spălate și uscate! Vă spun, am pregătit-o ca la măritat.
Am verificat extinctorul și trusa de prim ajutor, pe care le țin mereu în spatele unei plase pentru portbagaj, să nu mi se plimbe peste tot, și nu în ultimul rând am curățat și tăvițele de portbagaj.
Dimineața, primenită de sărbătoare, atât eu cât și mașina, m-am înființat la ușa prietenului meu.
-Bună dimineața! Nu are niciun rost să mai zăbovim. Ți-am încărcat toate cele necesare în mașină.
-O! Dar eu nu am de gând să mă urc în mașina ta! Dacă vrei să mă însoțești, o vei urma pe Bombița.
M-am uitat la el prostită. Al Conan Doi posedă, în folosință personală, un Fiat 600, supranumit Bombița, care abia îl cuprinde pe trupeșul meu tovarăș, și la motorul căruia, tanti Ralița, mătușa iubitoare și grijulie a ilustrului scriitor, a umblat adesea. La vreo două luni după ce și-a cumpărat Bombița, tanti Ralița a învățat să demonteze carburatorul, să regleze aprinderea, tacheții, frânele. Până la urmă a reușit să facă motorul să meargă numai în trei cilindri, nu putea depăși 35 de km pe oră și Al Conan Doi era nevoit să frâneze numai pe o roată (slavă Domnului, nu cea de rezervă!). Deci cred că îmi înțelegeți starea de nedumerire în care mă aflam. Dar cu Al Conan nu poți negocia….
Pe la 10 (chiar 10.00), ieșeam din București
Bombița torcea mărunt în fața mea și eu o urmam ascultătoare. Când am ajuns în dreptul Tâncăbeștiului, numai ce văd cum cotește la dreapta. Îi fac semn cu farurile, chiar claxonez ușor, întrebând cu mâinile în aer, unde Doamne Iartă-mă merge, dar el nici nu mă bagă în seamă. Mi-a fost teamă să îl sun, doar mișcarea de a-și căuta telefonul ar fi modificat centrul de greutate al tuturor și nu puteam anticipa ce s-ar fi putut întâmpla, așadar am cedat (din nou!) și l-am urmat fără să mai protestez.
După câțiva kilometri a intrat în Snagov și s-a oprit în fața unei case.
-Unde suntem? Ai înnebunit? Nu poți să te abați de la traseu!
-Liniștește-te! M-am gândit să-i fac o scurtă vizită romancierului George Costache. Nu vom sta mult. E un prieten drag și dezlegat la vorbă, cu o nemaipomenită capacitate de fabulație. Niciodată nu știi ce-i adevăr și ficțiune în brașoavele lui.
-Mai cunosc eu unul…
-Poftim? Ai spus ceva?
-Nu, nu, nimic…
-Bine! Hai să mergem să vedem dacă e acasă!
Îl găsim acasă. Dormea. Al Conan l-a trezit imediat și în timp ce eu am savurat o cafea prospăt făcută, ei au ars o partidă de table, așa la botul calului (Bombița are 32 de cai, trecuți pe talon).
Între două zaruri apare un alt prozator pe plan local, Anatolie, scriitor și biciclist de excepție. Împreună cu Costache au făcut, acum mulți ani, turul României pe niște „Carpați” fără frâne. La întoarcerea faimoșilor veloturiști, după șase mii de kilometri, conform spuselor lui Costache, care trebuiesc luate sub beneficiu de inventar, bicicletele s-au desfăcut în bucăți, mai mari sau mai mici.
Încă este o enigmă pentru mine cum m-au convins și cine a fost cu ideea. Cert este că s-au decis să pornim toți patru la o plimbare cu bicicleta, dar nu oriunde, ci în natură! Se pare că aveau cunoștință despre câteva cărări neumblate și numai bune pentru biciclit!
Ala Bala Portocala, Cioc Boc, treci la loc!
-Și cum propuneți domnilor să ajungem până la locul cu pricina?
-Pe două roți, firește! Ai uitat de turul României pe care…
-Da, da! Irelevant! Voi poate ați reuși, deși mă foarte îndoiesc, însă minunatul meu prieten a omis să vă spună că prânzul dumnealui, pe care l-a luat abia de trei sferturi de oră, dacă nu și mai puțin, a constat din cinci mititei sfârâind, pe care i-a condamnat la grabnică dispariție. După care, pentru a-și estompa „apetitul”, și l-a potolit cu o strachină de ciorbă de burtă, deasă și bine fiartă, iuțită cu hrean ras. Coasta albă de porc, friptă pe cărbuni din curpeni de viță-de-vie, s-a dovedit neîndestulătoare, așa că și-a mai comandat una… să mai continui?
-Adevărul e că mă simt la fel de rotund ca și cei patru cilindri ai Bombiței. Așadar propun să mergem cu ea!
-Și bicicletele? Cu ele ce facem? Toți se întorc și se uită la mine, așteptând soluția salvatoare. Rumeg în mine niște cuvinte de duh și mă duc să deschid portbagajul mașinii.
-Pfff, aveți noroc că sunt organizată și îmi place să fiu pregătită pentru orice situație.
Am un suport de biciclete pe care îl iau cu mine peste tot. Se poate plia și nu ocupă mult spațiu în portbagaj. Uneori îmi place să închiriez biciclete din locurile unde mergem, și unde am această posibilitate, și să fac drumeții pe două roți! N-aș fi crezut că voi face asta într-o asemenea companie, însă!
-Și unde îl prinzi? Poți pune toate bicicletele?
-Da, da! Suportul ales de mine, pe baza mărcii, modelului și anului de fabricație a mașinii – să se potrivească perfect de aia, nu căscați ochii așa la mine! – se montează pe cârligul de remorcare! Și am și din ăsta!
Ala Bala Portocala, Cioc Boc, treci la loc! Cât ai zice De-a Puia Gaia, am montat suportul, am prins bicicletele și am pornit la drum. Costache a venit cu mine, iar Al Conan Doi și Anatolie, spre completa mea mirare, au încăput amândoi în Bombiță.
Apocalipsa Sfântului...Conan!
La scurt timp am ajuns pe un drum de țară, unde am oprit cu intenția de a continua pe două roți. După ce și-a extras, cu chiu cu vai, trupul din mașină, Conan a reușit să încalece bicicleta destinată lui și am pornit toți patru mai departe.
Trebuie să recunosc că priveliștea era încântătoare, iar efortul fizic îmi încălzea mintea și mușchii într-un mod tare plăcut. Și când îmi era lumea așa de dragă, numai ce aud un puf!-paf!-pif! în spatele meu. Am frânat cu toții de urgență și am constatat că dragul nostru prieten comun s-a rostogolit într-o râpă, abandonându-și, fără nicio ezitare, bicicleta în cădere.
După ce ne-am asigurat că nu și-a lezat nimic mai mult decât orgoliul, a urmat fireasca întrebare: Cum îl scoatem de acolo? Nu aveam cum să coborâm până la el, și chiar dacă am fi reușit, nu aveam cum să îl cărăm în siguranță până la drum.
Soluția a venit de la Costache, care a sugerat să îl remorchez. Exact așa am și făcut! Cârligul de remorcare ne-a salvat! Conan a cooperat și s-a ținut bine de cablu și a călcat cu grijă, depunând un efort remarcabil, pe care toți l-am aplaudat, lăsându-se tras dintre mărăcini.
De prisos să vă mai spun că aventura noastră, în acel moment, a luat sfârșit. Am montat în siguranță bicicletele, iar după ce i-am dat o gură de cafea fiebinte, întărită cu o lacrimă de coniac vasodilatant, din termosul lui Anatolie, l-am urcat pe dragul meu prieten în mașina mea și, mulțumind Cerului că am fost inspirată să-i pun un scut de motor, am pornit spre casa lui Costache, care mâna cam tare Bombița în urma mea, însă asta e o altă poveste!
Imposibilul epilog (care totuși se poate)
Aceasta a fost povestea mea: Demarajul spre necunoscut cu…Al Conan Doi și un cârlig de remorcare. Am scris-o cu scopul de-a vă binedispune și de-a vă atrage atenția asupra a două lucruri dragi mie: călătoriile alături de prieteni buni și cărțile.
V-am readus în atenția seria lui Vlad Mușatescu, Extravagantul Conan Doi, care cuprinde patru cărți, dintre care eu m-am oprit asupra volumului De-a puia-gaia. Am luat scurte pasaje din el, pe care le-am scos în evidență prin caracterele italice, și le-am introdus în text, sper spre deliciul vostru. De asemenea și subtitlurile sunt capitole din carte și, personal, le consider savuroase!
Deloc în ultimul rând, am vrut să vă atrag atenția asupra importanței de a pleca la drum pregătiți pentru orice situație și faptul că accesorizarea mașinii personale, cu produse potrivite tipului de mașină, omologate EU și RAR, nu este un moft, ci o necesitate.
Eu sper să vă fi convins, însă, vorba lui Al Conan Doi: Dar, ce să ne mai frământăm, vom trăi și vom vedea!
Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2021.
Sursa și editare imagini: Canva.com
Superb! M-am delectat cu aventurile tale și ale lui Conan Doi.
Mult succes!
Îți mulțumesc din suflet, Almona! Așa drag îmi e personajul, încât chiar simt că îmi e prieten și am fost acolo cu el 😊❤
Un deliciu, mulțumesc că ni l-ai readus în atenție pe Al Conan Doi, dar și că ai vorbit despre necesitatea accesoriilor omolgate…
Cu drag, Diana! Mă bucur că ți-a plăcut! ❤🤗
Super articol! Succes! 😘🙌
Mulțumesc mult, Ana! Și ție la fel ❤
Cât de tare ai împletit povestea cu brieful! Ești magnifică! Adorabilă poveste😍
Ce bucurie că ți-a plăcut! ❤ Îți mulțumesc din suflet! ❤ Te îmbrățișez 🤗
Un deliciu acest articol! Eşti minunatp, draga mea!
Îți mulțumesc mult, Potecuţă dragă! ❤🤗
Felicitări! Mi-a plăcut foarte mult! Baftă!
Îți mulțumesc foarte mult! Ce tare mă bucur că ți-a plăcut! Te îmbrățișez ❤🤗
Ca întotdeauna, minunat, plin de inspiratie, bucurie, pasiune! Felicitari si mult succes! :*
Îți mulțumesc foarte mult, Dana! Te îmbrățișez!