Când am început să scriu articolul acesta despre Un apartament la Paris a lui G. Musso, aveam un alt nume. Între timp mi-am schimbat și numele, dar am mai citit o carte despre care aș fi vrut să vă scriu. Asa-i in viata, nu? Ne gândim, răzgândim, ne modelăm, ne schimbăm și evoluăm în funcție de oamenii pe care îî întâlnim, de locurile pe care le vizităm, de cărțile pe care le citim. O să vedeți totuși, că nu am rezistat tentației ca, pe lângă apartamentul din Paris, să vă scriu puțin și despre una dintre puținele cărți de dezvoltare personală care chiar mi-au dat de gândit, pe care cred că o voi reciti peste vreo 20 de ani.
Un apartament la Paris, a fost prima carte a autorului Guillaume Musso citită de mine. În primele două săptămâni de pandemie am citit trei cărți, iar pe aceasta am numit-o „cireașa de pe tortul meu literar” al primelor trei luni marca douăzeci douăzeci. Îl știam pe autor doar din niște recenzii, iar cartea am ales-o pentru că mi-a plăcut descrierea studiată pe sărite. Am simțit cumva că ar putea să mă determine să o citesc repede, în contradicție cu dorința mea de a rămâne totuși prinsă în ea mai mult timp. Nu știu exact de ce, dar anul acesta m-am orientat mai mult către stilul thriller-polițist, atât șa filme, cât mai ales la cărți. Poate pentru că acțiunile noastre au fost destul de limitate în viața reală și nevoia de adrenalină, de călătorii neașteptate, de experiențe noi și-a găsit împlinirea în imaginar.
Ce vă pot spune acum, după ce am citit patru cărți ale autorului, este că trebuie să le alegeți în ordine cronologică, farmecul lor fiind dat și din această perspectivă. Eu iubesc la nebunie legătura dintre cărți, mai ales când ești provocat să găsești explicația unui pasaj care te-a lăsat cu semne de întrebare, nu două pagini, ci două cărți mai târziu. Îmi place să urmăresc lucrurile de care e capabil creierul uman, așa că mă îndrăgostesc uneori de stilul unui scriitor cum este și Musso, ajungând să îi citesc toate cărțile într-un timp destul de scurt.
Povestea cărții este despre o fostă polițistă și un dramaturg care își dau întâlnire fără voia lor în apartamentul din Paris al unui pictor care a murit cu un an înainte. Dacă primele 50 de pagini îl lăsau pe Marc Levy să își facă de cap în biblioteca mea, următoarele 374 de pagini mi-au amintit că sufăr de spondiloză cervicală, fără să regret totuși descoperirea noului autor ale cărui cărți le-am epuizat în două luni. Nu îmi place să dau detalii prea multe despre o carte, pentru că nu aș vrea să scap din greșeală vreun detaliu care mie mi-a părut nesemnificativ, dar pentru altcineva este unul cheie.
Oricum, cred că poveștile pictorului Sean Lorenz transmit o mie de stări și scot la iveală dorința ascunsă care, cred eu că există în fiecare dintre noi, aceea de a juca rolul unui detectiv.
Cealaltă carte, despre care v-am scris la început și pe care v-o recomand, este What i wish i knew when i was 20, a Tinei Seelig, o scriitoare americană doctor în neuroștiințe. Chiar dacă este în engleză, se citește ușor, termenii fiind chiar accesibili pentru cineva cu un nivel de engleză mediu. Cu toate că și în ea găsești câteva pasaje care par destul de comune cărților de dezvoltare personală, privită în ansamblu cartea e un indiferent de vârsta pe care o ai.
Am primit-o cadou de la o prietenă carte citește foarte mult și care mi-a spus că după ce a citit-o, a avut un dialog sincer cu ea însăși. Având în vedere că vârsta mea încă mai are drept început cifra doi, a zis că mai am ceva timp să schimb lucrurile astfel încât, când voi reciti cartea peste vreo 20 de ani, să fiu mai fericită cu mine însămi decât aș fi fost fără să o citesc.
Când zilele acestea evadările din monotonie sunt din ce în ce mai greu de împlinit și de fapt, mai puțin recomandate, cărțile sunt cei mai buni prieteni. Iubesc să mă pierd și să mă regăsesc printre povești, dar trebuie să recunosc că aștept cu mare nerăbdare și emoție să am în mâini o carte scrisă de omul frumos din spatele acestei cărți nescrise. Te îmbrățișez tare, Mona!!! <3
Felicitări, Cătălina! Casă de piatră și multă fericire! Îți mulțumesc pentru prietenie, încurajări și zâmbetele pe care mi le oferi! Îți întorc cu mare drag îmbrățișarea!
Felicitari pentru casatorie, Catalina si multumesc pentru recomandari! Am avut o tentativa cu Musso, nu m-a prins, dar poate nu era momentul potrivit. Recunosc ca citesc destul de rar thriller. Cartea Tinei Seelig pare foarte interesanta.
Și eu am citit doar o carte de la el, mai am una în bibliotecă ce își așteaptă rândul. Scrie lejer și îți oferă o stare aparte. Cândva poate îl vei relua.
Da, și pe mine mă tentează tare a doua carte ❤
Casă de piatră și multa fericire, prima dată ! Apoi, mulțumesc pentru recomandare și pentru impulsul de a acorda atenție autorului, care sta în biblioteca, așteptând mă răbdător. 😃