Dana Mierluț: Mănâncă, roagă-te, iubeşte de Elizabeth Gilbert
Deși a trecut mult timp de când am citit-o, nu am renunțat la ideea de a scrie despre Mănâncă, roagă-te, iubește de Elizabeth Gilbert, fiindcă este o carte nu doar de autodezvoltare, ci și a experienței. Autoarea vorbește deschis despre trăirile ei pe parcursul unui an în care s-a decis să se reinventeze, să învețe să fie ea.
Mănâncă, roagă-te, iubește este o carte ce s-a prevăzut a fi de succes, deoarece aventurile lui Liz au fost finanțate tocmai din vânzarea viitorului proiect unei edituri. Presiunea ce venea odată cu banii respectivi poate părea imposibil de depășit pentru unii dintre noi, dar scriitoarea a văzut-o ca pe o binecuvântare de a scăpa din chinul realității.
“Uneori, e nevoie să ne mai frângem şi inimile.”
Trecută printr-un divorț dureros, ce a lăsat-o fără nimic la vârsta de 30 de ani și a convins-o să se arunce cu capul înainte într-o relație care nu avea viitor, plecarea în cele 3 țări cu litera I (Italia, India și Indonezia) părea izbăvirea.
Locațiile nu au fost deloc alese întâmplător, fiecare având un scop bine definit. Dacă rolul Italiei era de a-i arăta femeii dărâmate frumusețea vieții și al Indiei de a o apropia de divinitate, Indonezia trebuia să creeze o punte de legătură între material și spiritual. Așa se face că Liz a pornit la drum.
Cartea este structurată, așadar, în 3 părți ce descriu în detaliu oamenii întâlniți, lecțiile însușite și chiar plăcerile nevinovate (sau nu) simțite. N-ai cum să nu rezonezi cel puțin ocazional cu Liz și chiar să o invidiezi pentru ceea ce trăiește.
Și totuși, lucrurile nu stau atât de roz precum se văd pe dinafară. Zbuciumul sufletesc umbrește pe alocuri peisajele superbe din Italia și inclusiv îndeamnă spre exces. Mai ales cel gastronomic. Câteva kilograme în plus par inofensive la început, însă mai târziu… să zicem că se schimbă treaba.
“Suntem nefericiţi fiindcă ne socotim nişte biete făpturi singure în faţa temerilor, defectelor, resentimentelor şi mortalităţii noastre.”
Oricum, din vacanța (chiar o putem numi așa) petrecută în Italia în Mănâncă, roagă-te, iubește am rămas cu destul de puține păreri. Mi s-a părut a fi mai mult o distragere a atenției de la adevărata călătorie spre sine ce urmează în celelalte două destinații.
Singura idee memorabilă din Italia, ca să zic așa, cu care am rămas după toate aceste luni, e aceea a găsirii unui cuvânt care să ne definească. Și nu e doar pentru oameni, ci poate fi folosit și pentru a descrie orașe. Ca să fiu sinceră, încă mai caut cuvântul meu. Al tău care ar putea fi?
Adevărata nebunie începe, în opinia mea, în India. Recunosc că întotdeauna m-a atras conceptul de spiritualitate, și nu mă refer acum la ce întâlnim în biserică. Vorbesc despre reflecția asupra propriei persoane și comunicarea cu sinele interior și Dumnezeu prin meditație, exact ceea ce i se întâmplă lui Liz.
Este interesant modul în care autoarea descrie cele patru luni în ashram. Nu e deloc ușor să găsești pacea interioară și să te accepți. Gândurile vor încerca mereu să intervină în bula de calm pe care o creezi cu atâta strădanie. Din acest punct de vedere, afirm cu mâna pe inimă că Mănâncă, roagă-te, iubește nu cosmetizează absolut deloc realitatea.
“Tu trebuie să înveţi cum să-ţi alegi gândurile, la fel cum îţi alegi hainele cu care te îmbraci în fiecare zi... Dacă vrei aşa de tare să-ţi controlezi viaţa, lucrează asupra minţii tale.”
Datorită lui Liz am început să accept și eu că n-am cum să îmi modific ADN-ul și să mă transform subit dintr-o vorbăreață neîntrecută într-o ființă tăcută. Toți avem loc sub soare și contează extraordinar de mult cum folosim darurile pe care le avem, căci cu siguranță există ceva ce ne face deosebiți și speciali.
Nu știu dacă romanțez eu exagerat acțiunea romanului, dar m-au încercat nenumărate senzații atunci când l-am citit și trebuia să transpun cumva în scris măcar o parte din ele.
Am ajuns în sfârșit și în Indonezia, locul în care putem spune că utilul și plăcutul se unesc. După o vizită la Ketut, vraciul ce îi citise în palmă cu ceva timp în urmă lui Liz că se va întoarce acolo și va prelua din învățăturile lui, aceasta începe să cunoască tradițiile ciudate ale localnicilor. Cu toate acestea, ea se integrează destul de repede în peisaj și se împrietenește cu diverși oameni.
“Căutăm fericirea peste tot, dar suntem precum cerşetorul din povestea lui Tolstoi, care şi-a petrecut viaţa cerând trecătorilor câţiva bănuţi, fără să ştie că stătuse tot timpul deasupra unei comori. Comoara noastră – perfecţiunea noastră – există deja în noi. Dar pentru a o atinge, trebuie să lăsăm deoparte agitaţia continuă a minţii, să renunţăm la dorinţele egoului. Şi să intrăm în tăcerea inimilor noastre.”
Aici apare un puternic conflict interior, când intră în scenă brazilianul Felipe și o nouă potențială poveste de iubire. Pot conviețui dragostea și echilibrul interior? Of, când mă gândesc la asta, îmi vin automat în minte coperta cărții Mănâncă, roagă-te, iubește și citatele ei profunde, care știu perfect unde să țintească pentru a te zgudui din temelii.
Dacă te aștepți ca în continuare să dai peste alte informații legate de Mănâncă, roagă-te, iubește, mă văd nevoită să îți spun că nu am de gând să îi fac un rezumat. La drept vorbind, nu acțiunea este cea care impresionează. Nicidecum. Este important ce sentimente îți deșteaptă, bineînțeles, asta în cazul în care are vreun efect asupra ta.
Fiind o poveste de impact, Mănâncă, roagă-te, iubește a apărut și sub formă de film, având-o drept protagonistă pe nimeni alta decât Julia Roberts. Din păcate, filmul nu reușește să exprime emoția momentelor de cumpănă și nici să contureze cu precizie călătoria inițiatică. Până la urmă, ar trebui să fie un roman autobiografic pus în valoare, nu câteva imagini frumoase din țările prezente în el.
Vei învăța că poți fi fericit în viață cu doar 3 elemente, evident, în ordinea aleasă de tine: mănâncă, roagă-te și iubește. Asta înseamnă simplitate, restul sunt detalii menite să ne complice existența. Iar dacă vrei să te bucuri la maxim de ele, ești liber să le experimentezi în viețile care le-au făcut celebre…
Fiind drăguță de fel, ajunși la final, îți pun oricum la dispoziție Mănâncă, roagă-te, iubește ca trailer. Spune-mi tu dacă ți se pare fermecător și te face curios să vezi mai mult. Cartea are acest dar.
Imaginile din articol sunt primite de la Dana.
Am văzut filmul care mi a plăcut mult. Trebuie sa citesc și cartea, cu siguranță impactul și trăirile vor fi mai intense.
Da, chiar merită! Mai ales dacă ți-a plăcut filmul. Unele ecranizări după cărți sunt reușite, dar acesta a fost slăbuț comparativ cu cartea. Nici nu m-am putut uita până la final așa supărată am fost 😄
Neavând termen de comparare, mi s-a părut ok filmul. Dar cred, cu toată convingerea că povestea scrisa este mult mai buna.
Am vazut filmul, n-am citit cartea, dar dupa descrierea ta o pun pe lista. Trairile vor fi cu siguranta diferite. Multumim de recomandare!
E chiar foarte diferită cartea. Poate îi va veni vremea cândva și pentru tine ❤🤗
Acum multi ani am citit o parte din carte, mai exact partea din Italia si aproape toata partea cu India. Ajunsa in acel punct, nu m-a mai inspirat sa continui lectura, desi citind cele scrise aici, cred ca ar fi bine sa reiau aceasta lectura si sa vad cum o percep acum. Multumesc pentru recomandarea frumoasa!
Și eu am citit-o acum mai bine de 10 ani, cred, dar pentru mine atunci a fost un moment perfect.
Însă, te înțeleg, partea cu India am citit-o și eu cu greutate. Acum vazând părerea Danei, mi-am dat încă o dată seama cât de diferiți suntem. Și ce bine e că e așa.
Dar terminând cartea, chiar mi-a plăcut foarte mult. Indonezia leagă totul perfect ❤