Devenim noțiuni, doruri, amintiri. Suntem doar fire de nisip vânturate în spațiu. Un ocean de neguri. Doar singurătatea și schimbarea rămân certitudini. (…) Avem nevoie imperioasă de finaluri fericite (…)
Piatră de hotar, Crisalida – Monica Tonea
Să povestești Piatră de hotar – Povestiri și reflexii de Monica Tonea este aproape imposibil. Cu toate acestea, am ales să pun în titlu cum povestești. Am oscilat între a citi, a simți, a iubi chiar, însă pe măsură ce mă reîntorceam la povestirile din carte, firescul de a o povesti s-a instalat în mintea mea.
Așadar, cum se povestește Piatră de hotar de Monica Tonea?
Descrierea pe care am citit-o despre carte inițial, cea de pe site-ul editurii Libris, începea simplu: O carte, 17 povestiri care te țin captiv în universurile create de autoare cu rafinament și talent narativ. Doar că eu o știam deja pe Monica Tonea. Mă bucurasem de scrierea ei de nenumărate ori pe blogul ei. Astfel, am fost convinsă că odată citită cartea semnată de ea voi simți nevoia să povestesc despre ea!
După ce am parcurs ultima filă, însă, mi-am dat seama că multe credeam eu că știu, dar puterea Monicăi de a transmite a reușit să mă surprindă, din nou. Pentru mine, a scrie povestiri mi se pare mai greu decât a scrie un roman. Autorul e cumva constrâns în a comprima totul în câteva pagini. Și asta, încercând să atragă și să captiveze cititorul totodată. Iar povestirile din Piatră de hotar mi-au oferit toate acestea și încă ceva în plus.
Dați click pe poză
Și acum să încep să vă povestesc…
Să vă povestesc cum am simțit nevoia să citesc cartea doar seara. Când în casă era liniște și eu îmi puteam auzi gândurile și puteam să trăiesc emoțiile. Și cum într-una din seri, în timp ce călătoream alături de Călin într-un tren care cadența bucuria unei revederi, mi-am amintit, fugar, ca un instantaneu desprins dintr-un clipit, de o seară asemănătoare, într-un demult îndepărtat. Eram tot așa concentrată, doar că nu citeam o carte, ci dezlegam un rebus…
Acea imagine care pur și simplu mi-a fugit prin fața ochilor nu avea aparent nicio legătură cu ceea ce făceam. Până când, ochii mi s-au odihnit din nou pe paginile cărții. Și am zărit ceva căreia nu îi dădusem importanță până atunci. Am văzut un joc de cuvinte care mi-a oferit o nouă perpectivă a lecturii.
Cuvinte amestecate, puse aparent la întâmplare, care apar la fiecare început de poveste. Dar eu nu le-am simțit așa. Poate am reușit să văd dincolo de aprențe ori poate pur și simplu starea creată de o amintire răzleață m-a determinat să citesc altfel în continuare. Am început să caut rezolvări în lectură. Parcă autoarea îmi punea la dispoziție definiția, iar eu aveam șansa și datoria să găsesc cuvântul potrivit.
Sunt convinsă că cei care nu ați citit cartea încă, zâmbiți. Însă, talentul Monicăi Tonea de a creiona sufletul uman, de a se juca cu emoțiile și trăirile personajelor ei, pe mine, la asta m-a îndemnat. La a simți povestirile și reflexiile și a le dezlega.
La prima vedere ai avea tendința să crezi că este o carte despre iubire. Iubirea cu miros de castană decolorată, iubirea care te aruncă în brațele deznădejdii ori care îți este furată de o clipă de nebunie temporară. Cea care se trăiește doar în amintiri, pleznind de ce ar fi fost dacă. Care sfidează și pătrunde tainele fanteziei. Acea iubire care îți oferă puterea de a-ți decide moartea.
Da, ai putea-o numi o carte despre iubire…
Încercarea mea de a o descifra sau de a-mi completa rebusul, după cum vă spuneam, mi-a oferit mult mai multe interpretări. Iată doar câteva exemple. Sunt curioasă voi ce cuvinte, ce trăiri veți oferi povestirilor și reflexiilor din carte. Sau dacă ați citit-o deja, oare coincid?
Fiecare tablou creat de autoare mi l-am imaginat ca pe o definiție.
Voi oare cum veți dezlega cartea Piatră de hotar?
Cum o veți povesti?
Piatră de hotar este o carte despre om! Despre mine, despre tine. Despre cutele pliate și bine ascunse ale sufletului fiecăruia dintre noi. Fiecare povestire te duce tot mai aproape de psihicul uman, de emoție. Iar când întorci pagina și pătrunzi în lumea Reflexiilor, devii martor la descătușarea lor.
Așa am simțit eu să vă povestesc Piatră de hotar de Monica Tonea. Ca pe o amintire, ca pe un exercițiu de imaginație, în care am primit toate indiciile pentru a putea să dezleg un rebus complex. Cel al trăirilor umane.
