Aproape totul e ok
Este o carte despre care nu stiam nimic. Uneori, iesirea din zona de confort inseamna, in cazul meu, aruncarea completa in necunoscut. Nu din punct de vedere fizic, ci din punct de vedere mental. Cartile, spectacolele de teatru si filmele sunt cel mai bun vehicul in acest sens.
Aproape totul e ok
Este o carte despre copilaria celor care acum au 40 de ani, poate chiar 45. Eu nu tin minte nimic dinainte de 89, la Revolutie aveam 3 ani, drept urmare comunismul este pentru mine istorie foarte recenta, dar istorie. E drept, efectele le simtim si astazi, o istorie care ne vizeaza direct, care ne afecteaza, insa tot istorie.
Aproape totul e ok
Este o carte extrem de orala, parca cineva povesteste oral, cu aceleasi cuvinte, parca avand aceeasi intonatie si acelasi ritm ca o poveste orala. Scurta, intensa, uneori vesela, alteori trista, povestea a reusit sa-mi aduca aminte de Cluj. A reusit, de fapt, sa-mi aminteasca faptul ca anul asta n-am fost pe acolo. Si tare mult imi doresc sa ajung.
Aproape totul e ok
Este si despre familiile destramate, despre modul in care un copil percepe certurile parintilor, despre modul in care un copil ajunge sa-si priveasca parintii si bunicii.
Aproape totul e ok este exact cum ii zice si numele: o carte aproape ok, nu buna, nu excelenta, nu geniala, ci ok.
O carte pe care aproape ca as recomanda-o, fiind aproape tentat sa o dau mai departe (am primit-o in urma unui concurs, nu stiam nimic despre ea, fiind tentat, deci, s-o dau mai departe, pentru ca cineva s-o savureze cam in aceleasi conditii ca si mine).
Sper ca si voi sunteti aproape tentati sa-mi laudati acest articol, caci in acest articol … Aproape totul e ok. Mai putin autorul, ca sa zic asa.
