Mă mărit!

Nimic nu poate egala momentul acela! Acel moment când anunți familia că, gata, te măriți. Lasă-le încolo de reușite pe plan profesional sau de ce nu, personal! Până nu spui “Mă mărit!”, nu ai reușit nimic.

Așa și ea! Să o numim Zvetlana. Ei bine, Zvetlana a încercat în nenumărate rânduri să primească aprobarea alor ei. Să îi facă să fie mândri. Degeaba!

“Mamă, am luat bacalaureatul cu 9,97!”

“Felicitări! Nici nu mă gândeam că nu va fi așa!”

“Mamă, am intrat la facultatea dorită, cu bursă!”

“Ce bine! O să îți trimit mai puțini bani, mă bucur!”

“Mamă am terminat șefă de promoție!”

“Frumos discurs, dar cam lung!”

“Mamă, m-am angajat!”

“O să te descurci? Mai trebuie să-ți trimit bani?”

“Mamă, am fost promovată!”

“Mă bucur! Dar tu n-ai de gând să îți faci o familie? Slujba nu-ți ține de cald, să știi…”

Zvetlana nu mai avu ce face. Se uită în stânga, se uită în dreapta…până la urmă văzu un individ nici prea-prea, nici foarte-foarte. El vroia familie și nu prea avusese noroc în dragoste, până atunci. Ea era convinsă că toți bărbații sunt o apă ș-un pământ și o să fie proiectul ei până la urmă. Începu o relație cu dragoste forțată și pe alocuri platonică.

“Mamă, mă mărit!”

“În sfârșit!!! Vaaaai câtă fericire! Sunt mândră de tine! Așa fata mamii!!! Să fie in ceasul cel bun!”

Dar ceasul rău, pisica neagră. După o nuntă planificată până în cel mai mic detaliu, cu sute de poze postate pe Facebook și apreciate de lumea întreagă, a început viața în doi. El se încăpățâna să rămână același. Ea vedea pentru prima dată în jur și pe alții. La nouă luni după o seară de sex fără prea mari satisfacții, devine și ea mamă.

“Mamă, o să fii bunică!”

“Doamne!!! Nu mai pot de fericire! Felicitări!”

“Mamă, am încheiat un contract foarte important! Cred că voi fi din nou promovată!”

“Nu te mai speti atâta cu serviciu. Acum ești mamă și soție!”

Doi ani mai târziu, sătulă de scutece, plânsete, certuri, realitate.

“Mamă, divorțez!”

“Vai de mine! La ce ți-a folosit atâta școală, dacă nu ești în stare să păstrezi o căsnicie? Bani aruncați pe fereastră, îți spun eu! Doamne ferește-mă și apără-mă!”

Sursa foto

8 thoughts on “Mă mărit!

  1. Ai dreptate Mona. Până nu intri “in randul lumii” n-ai să auzi niciun ropot de aplauze din partea familiei!
    Seară frumoasă ție și celor dragi ție ?

    1. Din păcate și e trist că multe femei (și bărbați), pentru validare, se grăbesc în luarea unei decizii atât de importante. La fel și ție! Mulțumesc

      1. Păi știi de ce se grăbesc?? Nu pentru aplauzele alea ci mai degrabă pentru a scăpa de un stress. “Când te măriți/te însori” apasă la un moment dat destul de greu peste umeri. Și vrei liniște!
        Trist este că, grăbind lucrurile stresul nu dispare! Crește! Ca Făt-Frumos! Și se ajunge acolo unde ai spus si tu. La divorț după luuuunga perioadă de doi ani!
        E cam păcat!

        1. E o realitate tot mai frecventă în jurul meu. În plus, dacă grăbești decizia de a te căsători, dacă chiar nu te vezi alături de persoana de lângă tine, pentru toată viața, dar accepți pentru a scăpa de stres, vorba ta, vei renunța mult mai ușor. Niciun “da” spus nu îți garantează viață ca-n basme. Însă, dacă chiar îți dorești asta vei lupta, vei crește alături de celălalt și vei avea mari șanse la o căsnicie fericită. Nu vei fugi la prima problemă apărută.

  2. Casatoria e un gest de sacrificiu reciproc al unitatii celor doi, din dragoste neconditionata unul fata de celalalt, iar când acest sentiment nobil înceteaza dintr-un motiv sau altul, esecul este total si ireversibil. Casatoria nu e un joc,e un foc ce trebuie întretinut, iar cine-si permite sa se joace cu focul, se arde ! 🙂

  3. E trist că încă există nişte “praguri” impuse de societate. Dacă nu le treci pe toate, de preferat fiecare la timpul lui (şi timpii ăştia sunt tot impuşi cumva), nu eşti validat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Spirala

De sus, din cabina camionului, lumea pare mică și insignifiantă. De multe ori când rulez cu o viteză de siguranță, mă gândesc cum ar fi să calc accelerația până la podea și să merg drept înainte, fără să îmi mai pese. Un Dumnezeu al șoselelor, al lumii întregi. Aș nimici totul în cale și nu […]