O săptămână fără un pic de Daniela Toader-recenzie
O săptămână fără un pic de Daniela Toader este o carte mertaforă pe care o vei iubi sau nu vei putea trece de prima pagină. Nu cred că poate exista cale de mijloc. De ce spun asta? Pentru că stilul autoarei este atât de personal și de aparte, încât te va surprinde de la primele rânduri.
Personal, am parcurs cu drag acest roman. Recunosc că a trebuit uneori să revin la anumite pasaje, să le recitesc. Cartea e plină de sensuri ascunse, de mesaje și concluzii care te vor pune cu adevărat pe gânduri.
Aparent, pare o poveste simplă. Un roman liric, două personaje și multe introspecții. Amintiri și întâmplări din viața autoarei, din care a învățat sau care au schimbat-o la un moment dat. Întâmplări obișnuite, cu oameni obișnuiți. Propria noastră societate descrisă prin prisma unei persoane reîntoarse în România după 18 ani trăiți în Franța.
Însă această simplitate se transformă în momentul când intri în lectura romanului. Te vor surprinde combinațiile neașteptate de cuvinte, metafora care uneori mângâie, alteori e plină de cinism și de o realitate cruntă, subtilă sau care ți se rostogolește în suflet. Și astfel pășești în lumea din “O săptămână fără un pic”…
Eu l-am simțit chiar ca pe o săptămână din viața unei femei. Nu pot explica de ce, dar nu îmi pot imagina un bărbat citind și simțind această carte. Cu siguranță sunt și vor fi mulți, însă strict părerea mea personală e că O săptămână fără un pic vibrează mult mai bine pe sufletul feminin.
Scriitura toarce uneori zâmbete, alteori se alintă printre detalii. E elegantă și stropită cu un parfum fin franțuzesc. E abia trezită de pe somn, îmbrăcată într-o pereche de pijamale groase și cu o cană de cafea fierbinte în mâini. E pauză de lectură în fața șemineului ori goana după un tramvai pierdut. Te trece prin toate stările și inventezi și tu temporar personaje, gânduri, concluzii.
Totul începe cu o întâlnire neașteptată dintre Paula și Stere. Un potențial început de relație, de ce nu de iubire, crează fondul pe care scriitoarea își scrie practic autobiografia. Se succed tablouri, se rescriu metafore, se amintesc adevăruri uitate de mulți, se compară printre rânduri două lumi.
Nu există o intrigă propriu-zisă sau un fir al acțiunii pe care să îl poți descrie în amănunt. Sunt evenimente și gânduri care se îmbină natural și în jurul cărora se creioneză o poveste de viață. Povestea Paulei, a scriioarei sau poate chiar a unora dintre noi. Pentru că cu siguranță te vei regăsi în unele reflecții, circumstanțe sau concluzii ale personajelor.
Pentru cei care preferă cărțile scrise dinamic, după tehnicile de scriere modernă, această carte nu este potrivită. O recomand cu drag persoanelor care iubesc genul liric, care apreciază stilul metaforic, cărora le face o reală plăcere să se lase învăluiți de îmbinări surprinzătoare a cuvintelor și să le descopere noi sensuri.
O săptămână fără un pic de Daniela Toader e viață prin metafore. E scrisă parcă pe versuri. Versuri albe, versuri ingenioase. E muzicală și feminină.
Sper să îi oferiți o șansă acestui roman, iar dacă vreți să vă familiarizați un pic cu stilul de scriere al Danielei Toader, o puteți citi și pe blogul personal: Abisuri.
Frumoasa recomandare, multumesc!
Eu îți mulțumesc! Dacă apreciezi acest gen, merită să îi dai o șansă romanului. Este surprinzător ca stil ?
Te pup!
Mă bucur că Paula și Stere și-au găsit locul. Îmi era dor de ei. Stilul Danielei este unic și cel mai mult îmi place amestecul perfect de romantism, cinism cu un praf de sarcasm.
Da, și mie îmi era dor de ei! Și ai descris exact stilul Danielei. Iar în această carte ne oferă din plin aceste lucruri. Sper să o citești și tu cândva! ??
Multumesc frumos pentru recenzie. Ai scos in evidenta punctele principale. Ma bucur ca ti-a placut si te-a inspirat.
Cu mare drag și cu plăcere! A fost chiar o lectură plăcută și plină de miez ❤
La cât mai multe pe viitor!