Azi am avut o întâlnire, tare interesantă! Mergând la pas ștrengar, prin viață, am dat nas în nas cu Omul Știe-Tot. Bizar personaj!
Purta o căciulă mult prea mare, pentru capul lui mic și și-o tot trăgea pe ochi, nu care cumva să vadă în stânga și-n dreapta. Îi era îndeajuns să zărească doar în fața lui. El știa deja ce se întâmplă în jurul lui. Știa tot, nu avea întrebări nici curiozități. Nici următorul lui pas nu-l surprindea. Am aflat mai târziu, că Omul Știe-Tot știa că el inventase mersul pe jos, așa că nu își pierdea timpul în expectația necunoscutului.
Am încercat să intru în vorbă cu el. Eram curioasă să aflu, cum e să știi. Să nu ai îndoieli, să nu mai fie nevoie să evoluezi. Discuția a fost scurtă, fără mari învățăminte. Știa tot ce urma să-l întreb, răspunsurile curgeau automat. Am aflat că doar el are dreptate, că schimbările nu sunt bune, explorarea te tâmpește și alte păreri îi întăresc pricepera lui în Știe-Tot. “Așa trebuie făcut!” și “Eu știu!”, îi erau semne de punctuație în fraze, conținutul lor fiind, până la urmă, presărat cu prea puține argumente, ci cu foarte mult, bineînțeles, Știe-Tot!
Mare arta asta, de a ști! Alerga prin viață cu un mers greoi și apăsat, destinația finală fiindu-i bine cunoscută. Trăgea oameni după el, vizibil iritat de neștiința lor și de îndrăzneala acestora, de a privi imaginea de ansamblu și de faptul că, uneori puneau la îndoială minunata lui calitate de Știe-Tot. Săracii se împiedicau destul de des în drumul lor, rătăcindu-se prin gânduri și întrebări. Nu îndrăzneau însă să vorbească prea tare, pentru că, vedeți voi, ăsta e un lucru și de noi știut, că Omul Știe-Tot nu aude bine! El se aude pe el, știind cu certitudine ce va avea să zică, vocile celorlalți fiind doar un murmur de nimicuri. Când îl deranja prea tare, își trăgea căciula, bine de tot, peste urechi, apărându-se, astfel, de acest murmur al inepțiilor. Nimic nu-i putea zgâria armura de Om Știe-Tot!
V-am spus eu! Bizar personaj!
A fost, totuși, o întâlnire interesantă. L-am lăsat să mi-o ia în față, lui fiindu-i mult mai ușor, știind deja unde îl duce viața. I-am privit spatele drept, mersul sigur, căciula mult prea mare, pentru capul lui mic și m-am trezit că gândesc cu voce tare:”Ciudat, cum Omul Știe-Tot nu știe când nu știe!” Am zâmbit și am pornit cu pas sprinten în viață, privind în față necunoscutul. Eram tare curioasă și abia așteptam să învăț ce nu știam!
Mi-a palcut mult intalnirea ta bizara, astept sa te mai citesc 😉
Mă bucur mult, Ioana! Și îți mulțumesc! ❤
Frumos articol!
Aș fi tare curioasă să mă întâlnesc cu acest Om Știe-Tot să văd dacă chiar își merită (re)numele.
Chiar nu l-ai întâlnit niciodată? Să știi că ești foarte norocoasă 🙂
O zi minunată, Diana!
Hmmm, nu cred că-s norocoasă… Eu mi-s tare curioasă de fel…
Mulțumesc mult! O zi minunată să ai!
De şi-ar ridica puțin căciula de pe ochi, oamenii “Ştiu Tot” s-ar putea bucura mai mult de drumul pe care-l parcurg până acolo unde ştim toți că vom ajunge. Nu-i nimic. Îi întâlnim şi mergem mai departe zâmbind. Te îmbrățişez, dragă Mona!
Cu zâmbet să mergem mai departe, da! Fără căciula aia nu ar mai fi ei, iar ei cred că știu asta 🙂 Și eu te îmbrățișez!
Omul știe tot… nu doar că m-am întâlnit cu el, dar de vreo câteva ori am fost chiar el. Eram Omul care știe tot. Apoi am descoperit că e mai bine să nu știi și să descoperi. Așa că ne-am despărțit. 🙂 Articolul tău e o metaforă foarte frumoasă, care te pune pe gânduri.
Mulțumesc mult, Otilia! Și eu cred că e mai bine că v-ați despărțit drumurile. Să descoperi lucruri și suflete noi, mereu și mereu, face parte din fruusețea vieții!
O zi minunată să ai!
Cred că toți am fost la un moment dat Omul Ştie Tot. Unii şi-au dat seama, alții încă nu.
Da, oamenii care nu stiu tot nu stiu cand nu stiu. Eu incerc sa ma dau la o parte din jurul lor 🙂
Da, și eu 🙂
O zi minunată să ai!
Am fost și eu o perioadă Omul care Trebuia să Știe Tot. Apoi mi-am dat seama că e mai bine când nu le știi chiar pe toate. Că nu e rușine să spui că nu știi și nici nu ești obligat să dai totul mură în gură.
Da, eu am avut o perioadă când sufeream că nu le știu pe toate. Îmi dezvoltasem un ușor complex de inferioritate, dar mi-a trecut. Acum învăț și îmi accept limitele. Inclusiv în viața personală. Și îmi e mult mai bine!
Așa e, omul știe tot, nu știe când nu știe. Minunat articol .
Mulțumesc mult! O zi minunată să ai!
Nu prea am prins sensul ascuns al acestei postari de data asta, dar scrii frumos și poate am nimerit sa-l citesc intr-un moment mai prost. ?
Mulțumesc! Ei, poate nici eu nu am fost foarte coerentă, nu neg 🙂 Mă refeream la acei oameni care consideră mereu că au dreptate, că le știu pe toate…omul Știe-Tot. Iar eu consider că e mai bine în viață să accepți că nu le poți știi pe toate, că ai mereu câte ceva de învățat și că necunoscutul poate să-ți ofere un frumos nesperat.
O zi frumoasă, dragă Oana!
Foarte misto articolul. Felicitari. De curand m-am intalnit si eu cu el intr-o colaborare, iar pentru viitor m-am hotarat sa-i intorc spatele.
Mulțumesc mult! Da, bine faci. Lasă-l să meargă pe drumul lui de unul singur, în continuare 🙂
Da! Păcat că el nu știe asta 🙂 O zi frumoasă să ai!
Cat de mare trebuie sa fie nefericirea omului care stie tot, in superioritatea pe care o afiseaza. Si… poate ca ar zambi mai mult daca si-ar da seama ca… toata lumea stie tot… pe calea sa.
Unii știu că nu știu, iar asta este foarte important. Cel puțin așa simt eu. Și, da! Și eu cred că e nefericit în drumul lui, dar nu sunt sigură că știe asta 🙂
Cand eram mica bunica mea era cea care le stia pe toate. S-a pensionat dupa ce am terminat clasa I . Ea se ocupa de mine de la teme la somn. Cand nu stiam ceva si o intrebam, ea imi spunea ca este analfabeta si sa ma straduiesc sa aflu raspunsurile din carti si sa ii spun si ei. Evident ca mai mereu greseam si ea ma corecta.
Si ca adult sa intalnesti un om care stie tot este un soc. Nici nu stiu daca as vrea sa il intreb ceva de frica sa nu fiu dezamagita de raspuns.
Eu cred că nu există oameni care să știe tot, doar care cred asta. Iar acest lucru este foarte trist pentru ei.