Azi mi-a fost dor de niste piciorușe. Copiii erau la grădiniță, în casă era prea liniște. Știți sunetul făcut de piciorușele unui copil când aleargă?
Iubirea asta, bat-o vina! E pe buzele tuturor, în gânduri, în suflet, în casă, între așternuturi. E cel mai de succes produs vândut. Se vinde
Când vreau să-mi “amintesc” că sunt fericită, că am întâlnit-o și ne-am împrietenit, închid ochii și îmi acopăr urechile. Mă las în voia gândurilor
Jocul cunoașterii este la îndemâna oricui. Este îndemnul meu spre voi, spre fericire și cunoaștere. În aparență lucrurile par simple. Tot ce trebuie să