Soarta îi fusese mereu potrivnică. Reușea să se împiedice și pe un drum neted, ca talpa unui bebeluș. Puținele lui reușite s-au spulberat, fără nici măcar să realizeze cum și când. Se spune că și în noaptea când s-a născut, cerul se rupse și apa inundă ogorul alor săi și al vecinilor. Un bătrân mai spurcat la gură, după ce privi deznădăjduit năpasta, scuipă a pagubă și auzind țipetele pruncului nou-născut, scăpă printre dinți: “Ăsta a adus pe lume Ghinionul!”. Vorbele șuierate ale moșneagului s-au lipit de fruntea țâncului și așa însemnat, a pășit în viață.

Acum bifase și un divorț, fără vina lui aparent, fusese pur și simplu ghinionist și din toate fetele, o alese pe aia mai a dreacu’ dintre toate. Falit și nenorocit, își strânse lucrurile într-o geantă de voiaj, singura ce și-a permis să și-o cumpere, și asta din piață de la ruși, și fără o țintă anume ieși pe ușa fostei lui case, încercându-și pentru a mia oară, norocul. Rămăsese încă cu o mică speranță, era el cel mai mare ghinionist, dar poate, poate. Atât mai putea și el să facă: să spere.

Își făcu semnul crucii și spuse din toată inima un Doamne ajută!, pornind la drum. Nu avea multe soluții, nici nu se obosise foarte mult să le caute. Mergea fără țintă, așteptând ca de undeva, cumva să-i sară și lui norocul în cale. Dacă nu, avea de gând să se așeze pe marginea drumului și să îl implore pe D-zeu să îi curme suferința.

La un moment dat, pașii îl duseră la o răscruce de drumuri. Clișeu nenorocit. Problema lui era, că oricât ar fi recunoscut aceste clișee, știa că nu poate lua decizia corectă. Ghinionul îl urmărea peste tot și chiar dacă s-ar fi folosit de toată inteligența și de cel mai bun raționament, șansa să o dea cu bâta-n baltă era foarte mare. Cu un curaj apărut de nicăieri, se opri și încercă să cugete.

La dreapta se văd niște acoperișuri de case. Cel mai probabil este un sat și poate am norocul să dau peste niște gospodari cu frică de Dumnezeu și mă vor ajuta. Poate am șansa să găsesc și ceva de lucru, pe lângă vreo gospodărie și să mă bucur de ceva d-ale gurii.

La stânga nu pot vedea nimic. Doar norul ăla cam negru. Cine știe, poate o să și plouă, dacă va fi așa o să mă ude până la piele. «Doamne, dă-mi un semn! Fie-ți milă de mine, păcătosul și arată-mi drumul cel bun.»

Semn divin sau nu, după multă vreme o sămânță de gând i se așeză în minte. Auzise undeva, în treacăt că trebuie să riști, pentru a câștiga. Și gândul deveni vlăstar și lăsându-se purtat de vânt se îndoi în direcția norului prevestitor de vreme rea, dar și de câștigul promis prin riscul asumat.

Porni însuflețit și cu speranță în suflet, așadar, la stânga, spre necunoscut.

Noaptea înveli pământul cu întunericul ei. Liniștea era întreruptă, la intervale regulate, de niște icnete și sughițuri venite parcă de nicăieri. Pe o margine e cărare prăfuită, stătea cu capul în mâini Ghinionistul. Hainele i se lipiseră de trup, și apa curgea din el ca dintr-o cișmea. Barba îi era și ea udă, dar nu ar fi putut nimeni să-și dea seama dacă erau picături de ploaie sau lacrimi, de parcă ar mai fi avut importanță. Printre hohotele de plâns, care îi scuturau tot trupul, se putea auzi frânturi dintr-o conversație cu sine și cu Dumnezeu.

“De ce? Doamne, de ce? E clar! Sunt însuși ghinionul. Nimic nu mai are rost. Fii blestemat, pe veci, Norocule! Ce ți-am făcut de mă ocolești mereu? Ia-mi viața acum, Doamne, termină-mi chinul!”

∗

Norocul și Ghinionul priveau cu ochii măriți spre omul rătăcit. Le trebui câteva minute, până când și-au ridicat ochii, cu semne vizibile de întrebare în ei, spre Dumnezeu. Niciunul, însă, nu îndrăzneau să rupă tăcerea. Dumnezeu, pentru prima dată de când poposiră în lumea lui, căpătase o alură de adevărată Divinitate supremă. Stătea drept, aparent impasibil, privind spre nicăieri și spre pretutindeni. Cu firescul lucrurilor, în cele din urmă ghinionul, nu mai putu să tacă.

Ce a fost asta? La ce am fost martori? Eu nici nu-l știam pe acest om până acum, deși se pare că a trăit toată viața lui alături de mine, chiar m-a transformat într-un stigmat. Nu cred să mă fi simțit vreodată atât de neîndreptățit, dar și de trist și debusolat în același timp. Nici nu-mi mai arde de pariu. Sunt gata să plec cât văd cu ochii. Vreau să uit că numele meu poate face atâta rău.

Zi ceva, Dumnezeule! răcni Norocul, trezit la realitate și cu indolența-i caracteristică. Jur că nu l-am evitat. Nici măcar nu am avut vreo șansă să-i apar în cale. Este absurd, ca un om să sufere atât. Chiar încep să cred și eu în puterile tale, prietene, se rățoi spre Ghinion. Hei, Dumnezeule, mă auzi? E mâna Ta? Cum poți fi așa indiferent? Se pare că am pierdut, și de data aceasta. Suntem făcuți vinovați mult mai mult ca Tine. Îmi e cât se poate de clar și acum îmi vine și mie să renunț la acest pariu absurd și să ne întoarcem pe Pământ, unde eram bine până la urmă, nefiind martori la toate acestea.

Liniște! se auzi glasul lui Dumnezeu, ca un tunet asurzitor, care îi făcu să își înghită vorbele nerostite și să își acopere urechile, instinctiv. Însă, când acesta se lovi de sufletul lor, căpătă forma celei mai mângâietoare șoapte. Trăind atâta vreme pe Pământ, ați început să împrumutați din firea oamenilor și credeți că totul se învârte în jurul vostru sau chiar al meu. Priviți cu sufletul, nu doar cu ochii cu care ați fost binecuvântați și încercați să vedeți, să înțelegeți. Nici voi, nici Eu nu am influențat viața acestui biet muritor. Totul se datorează alegerilor pe care le-a făcut el și cei din jurul lui. De la părinții care au ales să-i vorbească neîncetat despre noaptea în care a venit el pe lume și nenorocirea care s-a abătut asupra lor. Alegerea vecinului să arunce venin spre sufletul curat al copilului și să nu îl lase să uite părerea lui despre el.

Pe urmă, au urmat cele mai importante și mai determinante alegeri. Alegerile lui.

A ales să creadă tot ce i s-a povestit și să le dea o prea mare importanță. Și-a ales consoarta cu inima, fără să își asculte instinctul, aruncând totul în grija mea, printr-un «Doamne ajută!» repetat la nesfârșit. A ales să renunțe la el, la luptă. Azi, vă întrebați la ce am fost martori? Ei bine, tot la o alegere. Oricine își dădea seama că soluția bună ar fi fost să o ia în dreapta. A ales să riște sperând la câștig, aruncând din nou toată responsabilitatea pe umerii noștri. Invocând numele tău, Norocule, sperând că vei apărea în calea lui și al meu, la fel cu speranța că îi voi sări de nicăieri în ajutor. Ce a omis? Că cei care «riscă și câștigă» își calculează riscul. Nu se aruncă cu capul înainte sperând la o minune. Își asumă posibilele riscuri și muncesc pentru reușită. Și nu uitați un lucru! Nimic nu e așa de simplu pe cât pare. Nici măcar pariul ăsta, al vostru.

Haideți, mai avem de urmărit un bun creștin. Să vedem ce se va întâmpla, după care vom vorbi despre ce veți vrea să faceți în continuare. Indiferent de rezultatul acestui pariu.

(Va urma)

Pariu dumnezeiesc cu Noroc și Ghinion – partea 2

Un pariu dumnezeiesc cu Noroc și Ghinion – partea 1

Sursa foto: pinterest.ro