7 podcasturi bune pe care le voi asculta și în 2022

Există oare persoane care să nu asculte podcasturi astăzi? Sau podcasturi bune? Îmi vine foarte greu să cred. Au câștigat din ce în ce mai multă notorietate și pe bună dreptate. Ce este un podcast? Conform definiției este un material audio sau vizual, distribuit online prin metoda numită podcasting. Eu zic că e exact ca o emisiune radio sau tv pe care o asculți cu drag pentru că e cool. 

Ce podcasturi bune ascult?

După cum vă ziceam și eu am ajuns să mă număr printre iubitorii de podcasturi. În continuare am să vă arăt pe cele care le ascult eu în rețeaua Spotify. Podcasturile sunt ascultate, cel mai des, pe iTunes, dacă aveți IOS, pe Spotify dacă aveți Android și pe Youtube, cele care aleg să furnizeze și material video.

Dacă vreți să aflați mai multe detalii, vă invit să citiți articolul scris de Mari de la Copper Attitude: Podcast în România: scurtă incursiune în evoluția lui și cum ne influențează în 2021

Personal prefer Spotify, deci lista mea va cuprinde podcasturi prezente pe această platformă. Încep cu cele în limba română.

Podcasturi bune românești

podcasturi bune

1. Thinking made visible cu Mădălina Vasiu

Thinking Made Visible este un context. Un context în care mi-am propus să aduc la un loc oameni minunați, care creează și aduc în plan fizic idei. E creat cu iubire în primul rând, pentru că asta pun în cam tot ce fac. Apoi i-am spus și structură, pentru că asta mi-e meseria de cu zi cu zi – să pun viziunea altora în structuri, prin marketing, comunicare și conținut. Iar în final, e creat prin înțelepciunea celor care au acceptat invitația mea și aleg să își facă gândirea vizibilă, pentru tine.

Îmi place foarte mult acest podcast, Mădălina are o voce pe care nu ai cum să nu o iubești de la o primă ascultare, iar discuțiile pe care le are cu invitații ei sunt excelente!

2. Mind Arhitect cu Paul Olteanu

Mind Architect este un podcast despre neurostiinta si psihologie aplicate in viata de zi cu zi.

Este un podcast foarte interesant! Îmi place mult, dar a trebuit să încep să îi ascult primul sezon pentru a înțelege pe deplin și nu regret nicio clipă! Foarte util și informativ.

3. Fain și simplu cu Mihai Morar

Fain & Simplu. Podcast pentru minte, trup și suflet.

Am ascultat cu plăcere unele episoade. La acest podcast revin în funcție de invitat, nu datorită lui Mihai Morar, recunosc, însă discuțiile sunt foarte faine și îl ascult cu drag atunci când vorbește cu cineva de interes pentru mine.

Podcasturi bune în engleză și franceză

4. Awesome audiobooks by Dave J. Cooper

Awesome audiobooks e un podcast în care găsiți varianta audio a cărților clasice, libere de drept de autor. După cum îi spune și titlul este un podcast în limba engleză. 

5. Literature and History by Doug Metzger

Literature and History este un podcast care acoperă literatura engleză (anglofonă) din cele mai vechi timpuri până în prezent. Oferă și varianta text a episoadelor pe blogul cu același nume, ceea ce este de un real ajutor, deoarece nu este un podcast de relaxare, ci unul dens, plin de informații faine.

6. Backstage - Radio Classique

Backstage este un podcast creat de Radio Classique, care aruncă o privire în culisele creaților marilor clasici și ne oferă detalii și curiozități despre ele. Mie îmi place foarte mult, episoadele sunt scurte și este un fel de știați că despre marile opere ale omenirii.

7. Le français avec Yasmine

Le français avec Yasmine este un podcast pentru cei care doresc să învețe limba franceză, pornind de la un nivel intermediar. Eu îl ascult pentru a-mi îmbunătăți cunoștințele de franceză. E drăguț și haios pe alocuri și mă relaxează, nu doar mă învață anumite lucruri noi.

Acestea sunt 7 podcasturi bune pe care le ascult cu drag și sigur voi continua să o fac și în 2022. Voi ce podcasturi ascultați? Spuneți-mi în comentarii să le ascultăm cu toții cu bucurie!

#ocartenescrisa

Sursa și editare imagini: Canva.com

9 thoughts on “7 podcasturi bune pe care le voi asculta și în 2022

  1. Ieei, Mihai Morar. A fost o vreme, acum nişte ani, când mă uitam la emisiunea lui, pentru el. Apoi, ca multe altele, mi s-a părut că s-a aliniat cumva şi emisiunea cererii publicului, cum e normal şi de înţeles şi nu m-am mai uitat. Nici nu ştiu dacă mai e emisiunea. Mă voi întoarce la el, merg pe mâna ta şi chiar acum pun să ascult emisiunea, cât pot.
    În funcţie de invitat, mă uit la podcastul lui Andi Moisescu şi la Damian Drăghici. Când pot. Că nu pot cât aş vrea să pot 😀
    Mulţumesc, Mona. Voi face cumva să le ascult şi pe celelalte.

    1. Mie nu mi-a plăcut el ca om în mod deosebit niciodată. Vorba ta, cred că se adresa unui anumit public și eu nu eram în targetul lui. Însă în podcast are ivitați foarte faini și discuțiile sunt pe măsură. Unele episoade sunt excelente. Pe Damian Drăghici nu l-am ascultat, dar pe Andi da, însă mai rar decât pe cele amintite. Eu sper să îți placă măcar cele în limba română. Thinking Made Visible e preferatul meu 😊
      Te pup, Potecuță!

  2. Thinkig Made Visible e preferatul meu! Apoi e Pauza de Bine a Cristinei Oțel și apoi Mind Architect. Mai ascult și podcast-urile lui Mihai Morar, lui Andi Moisescu și Damian Drăghici în funcție de invitat. O să caut și podcast-urile din afară recomandate de tine, par faine!

    1. Daaaa, de la tine am aflat de Mind Arhitect ❤ Și îți mulțumesc! Pauza de bine tot nu pot. Vocea nu mă relaxează deloc, mă agită, nu știu de ce. Subconștient. Și nu pot să mă concentrez pe conținut. Nu îmi e destul de antrenat “călărețul” să stăpânească “elefantul” în această situație 😅
      Uite, și Potecuţa a zis de Damian Drăghici și eu chiar nu știu de el, deci vă mulțumesc mult pentru sugestie! Clar îl caut! ❤

  3. Și eu urmăresc podcasturi, mai mult pentru invitați decât pentru prezentatori. Mihai Morar îmi zgârie răbdarea și-i simt efortul de a scormoni expresii ”profunde” când pune întrebări. Mi se pare că nu are cuvintele la el. Asta cred, dar îmi plac invitații lui. Ca idee de podcast îmi place cea a lui Marian Godină , aceea de a aduce în lumină oameni de ispravă, dar necunoscuți oamenilor de rând. Neavând antrenamentul vorbirii, Marian Godină ar avea nevoie de multe exerciții de dicție, dacă nu și de puțină logopedie. Mona, mă bucur că ne găsim și aici și să știi că mi-ai dat idei de a asculta, sau viziona podcasturi.

    1. Ce bucurie că îmi ești, Crina! Cu Mihai Morar suntem pe aceeași lungime de undă, dar are invitați faini și când dau de unul, ascult podcastul. Primul pe care l-am amintit, Thinking Made Visible, îl ascult datorită prezentatoarei. Imclusiv episoadele care sunt doar cu ea sunt excelente. Pe Marian încă nu l-a ascultatși nu din cauză că nu mi-ar plăcea ceva la el, dar nu e încă pe Spotify. Youtube nu am premium și nu pot să închid telefonul sau să accesez alte aplicații în timp ce merge, iar asta mă deranjează foarte tare. Pentru că de obicei eu le ascult când fac ceva prin casă sau când îl plimb pe Cezar, deci nu pot ține telefonul deschis. Iar Spotify merge ca un post de radio,
      n background, ceea ce e minunat.
      Te îmbrățișez și îți mulțumesc pentru vizită și semnul lăsat! O Duminică minunată să ai!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *