Povestiri nescrise

Supraviețuitorii. Copila.

Capul îi era băgat între niște perne cu miros fad de naftalină. A deschis ochii storși de lacrimi și l-a privit. Era peste ea, greu, transpirat, în control. Sfredelea în ea cu toată forța, automat, gâfâind pe ritmul unui metronom. Nu mai simțea durerea. Nu mai simțea. Își băgă nasul în perna udă de lacrimi, muci și sânge, murdară de propriile ei secreții, dar care se încăpățâna să păstreze izul de naftalină. A enervat-o asta. A început din nou să se zbată, așa ca o ultimă zvâcnire. Un trup inert cu niște reflexe rudimentare păstrate.

“Shhh…stai cuminte! Așa, fii fetiță ascultătoare! Termin imediat! Ești tare bună! Shhh…”

A fost. A ascultat. Nu de instinctele primare: fuga și lupta. Nu de el. Nu de ea însăși. A ascultat de cel mai puternic instinct ce-l avea atunci: supraviețuirea! Și, a supraviețuit!

Copila de 13 ani s-a ridicat, abia mișcându-se de dureri. Corpul îi era sfâșiat, sufletul spulberat în mii de bucăți. S-a îmbrăcat mecanic, acoperindu-și rușinea, murdăria. Trupul nu mai îi aparținea. Vedea clar amprenta mâinilor lui pe fiecare părticică. Iși șterse obrazul a mia oară. Lacrimile nu se mai opreau. Nici pe alea nu le mai putea controla. Nu putea controla, de fapt nimic. Mama ei va veni după ea, o va întreba ce s-a întâmplat, ea va spune jumătate de adevăr și își va continua viața. Va fi în continuare fetița ascultătoare.

Se ridică, își înnodă aripile peste ochi și porni, orbecăind spre viață…Oare ce îi va aduce ziua de mâine? Oare ce face acum? Mă întreb… Dar faptul că a supraviețuit o face o învingătoare! Așa că sper că și-a recăpătat controlul, că s-a lipit pe alocuri și că a reînvățat să zâmbească. Pentru că asta fac supraviețuitorii!

Colorată, veselă, optimistă și extrem de pasionată; pe numele meu, Mona. Scriitor, Blogger, Coordonator Club de Carte QUARTO, Editor Editura QUARTO. O Nefirească încadrată perfect în Firesc.

10 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *