• Nescrisele mele

    Pentru puiul meu

    Dragul meu puiuț, Iartă-mă pentru că: 1. Te-am dorit enorm dar nu te-am vrut. Nu știam ce o să însemni pentru mine, pentru tatăl tău, pentru viața noastră. Erai o simplă entitate care exista doar în mintea mea și nu reușeam să te materializez. Îmi era teamă de tot ce vei aduce nou în micul nostru univers și aveam o frică nejustificată că vei “strica” buna orânduială a lucrurilor. 2. Nu te-am iubit de la început. Pentru mine ai fost ceva neașteptat. Cuvântul MAMA nu însemna nimic pentru mine, nu mă definea și mai mult, nu mă caracteriza. Când creșteai încet, încet în burtică nu simțeam încă nimic din ce…

  • Nescrisele mele

    Voi sta mereu cu brațele deschise

    Azi mi-a fost dor de niste piciorușe. Copiii erau la grădiniță, în casă era prea liniște. Știți sunetul făcut de piciorușele unui copil când aleargă? Simfonia de trăiri și fericire? Nu îmi puteam muta gândul de la tălpițele acelea perfecte, pe care le ciugulesc în fiecare seară. M-a luat așa o disperare de cuib gol, complet nejustificată, având în vedere că abia ce l-am “umplut”. Sunt încă mici copiii mei. Încă mă vor cu toată ființa lor. Au nevoie de mine la orice bătaie a inimii lor. Și iubesc asta! Ne contopim în lungi îmbrățisări. Le ascult sufletul și nu vreau să le dau drumul. Cumva încap amândoi în brațele…

  • Nescrisele mele

    Dimineți cu miros de bebeluș

    Deschid ochii pentru că te aud cum cauți cu gurița. Îți e foame, așa că te iau în brațe și te lipesc de mine. Până în ziua de azi nu mă pot obișnui și mă tot minunez, cum corpul meu și acel lichid călduț ce îl produce, te poate liniști așa de bine. Așa că mă afund în perne și te privesc…minunea mea mică. Te privesc și te iubesc. Mă pierd total în iubirea pentru tine. Pe gât am o mânuță grăsuță și mai jos un picioruș plin de cute…e minunea mea mare. Vă simt pe amândoi contopiți cu mine, parcă nu v-am dat drumul din corpul meu, suntem încă…

  • Nescrisele mele

    Azi scriu despre mine, mama

    Nu știu când am încetat în a-mi dori să fiu mamă. Probabil, undeva în haosul vieții mele de atunci. După vreo cinci ani de încercări. Am renunțat. M-am resemnat că această “artă” nu e pentru mine. Nu aș fi fost prima și cu siguranță nici ultima. M-am oprit din a visa, nici nu știam cu adevărat ce înseamnă, nu aveam cum. Îmi număram binecuvântările și bucuriile de până atunci. Le-am înșirat ca pe niște mărgele, mi le-am făcut colier și mi-am promis să le port în suflet toată viața. Preconizam momente de regret, de lipsă, cândva într-un viitor rezervat mie și îmi doream să nu uit. Să nu uit că…