• Poveștile d-nei Mira

    Ne afumă ca pe jderi!

    Lumea din care vin avea un fel aparte de acceptare a vieții. Lăsați de D-zeu pe Pământ, se lăsau în voia Lui, fără a-și pune multe întrebări. Aveau sădite în suflet resemnarea și datoria suferinței. Să îți duci crucea până la capăt și să accepți firescul sfârșitului. Viața era grea de când te nășteai. Brațele mamei, chiar dacă încăpătoare, erau obosite și ocupate mai mereu. Când începeai să faci pași trebuia să înveți să te descurci. Nu exista timp și disponibilitate pentru tine. Îmi amintesc cu drag glasul mamei. Când ne cânta sau ne striga pe nume. Uneori mâinile ei mai poposeau și în scurte mângâieri și atunci viața părea…

  • Nescrisele mele

    O clipă suspendată în timp

    O clipă iți poate schimba viața. În bine sau în rău. Dacă te afli în partea nepotrivită a momentului, faci cunoștință cu tragedia. Se întâmplă peste tot în lume, în fiecare moment. Tragedia își întinde umbra peste tine, peste prezentul și viitorul tău. Este perfidă și de neînțeles. Pierderea cuiva drag te încremenește. Rămâi suspendat, undeva între lumi, cu mii de întrebări și regrete. Le adresezi cu disperare Cerului, ridici pumnul amenințător, îți îngenunchezi sufletul, te hrănesti cu lacrimi, dar degeaba! Niciun răspuns nu vine, nicio explicatie mângâietoare nu își face apariția. Rămâi cu durerea, tristețea și dorul. Continuarea firească a vieții celorlalți atinge pragul sfidării. Crâmpeiele de fericire zărite…