Lumea din care vin avea un fel aparte de acceptare a vieții. Lăsați de D-zeu pe Pământ, se lăsau în voia Lui, fără a-și pune multe întrebări. Aveau sădite în suflet resemnarea și datoria suferinței. Să îți duci crucea până la capăt și să accepți firescul sfârșitului.
Viața era grea de când te nășteai. Brațele mamei, chiar dacă încăpătoare, erau obosite și ocupate mai mereu. Când începeai să faci pași trebuia să înveți să te descurci. Nu exista timp și disponibilitate pentru tine. Îmi amintesc cu drag glasul mamei. Când ne cânta sau ne striga pe nume. Uneori mâinile ei mai poposeau și în scurte mângâieri și atunci viața părea ușoară, caldă.
Când Dorul a intrat în viața mea, inima mi s-a deschis spre o altă perspectivă a vieții. El era omul acțiunii. Avea frică de D-zeu dar credea în liberul arbitru (ce altă posibilitate avea?-vorba unui filozof necunoscut mie). Nu se resemna în nimicnicie și s-a luptat chiar și cu moartea, până în ultima clipă.
Îmi amintesc o seară de iarnă. Era foarte frig și tatăl lui se chinuia să aprindă focul. Soba veche, ponosită, se încăpățâna să nu dea drumul flăcărilor. Ne înghețaseră oasele și în plus trebuia să facem de mâncare. La un moment dat, socrul meu pune un lemn mare în sobă, peste anemicul jăratic aflat acolo. Acesta începe să fumege. În câteva minute casa se umpluse de atâta fum, încât te usturau ochii și când îi închideai. Am deschis ușa, dar în zadar. Și atunci, socrul meu a rostit cu glasul comun al omului resemnat:
Ne afumă ca pe jderi!
Pentru el totul era sfârșit. Accepta firesc că cel mai probabil vom muri în seara aceea, nu era nimic de făcut. Dorul l-a dat la o parte și a adus rapid o găleată plină de apă, a tras lemnul fumegând cu cârligul, l-a pus în ea și a fugit repede afară, îngropându-l în zăpadă. Soluție simplă, la îndemână. Poate i-ar fi venit ideea și socrului meu, dar până atunci sigur am fi fost înecați de atâta fum.
Dar Dorul meu avea acea sclipire a omului care vrea să-și depășească condiția. Și a reușit. Dar acest lucru nu se face prin lucruri mărețe. Ci prin pași mici. Primul și poate cel mai important fiind renunțarea la resemnare, să începi să gândești de unul singur, pentru tine. Și să găsești soluții. Chiar dacă uneori sunt banale și par prea logice pentru a funcționa.
D-na Mira zâmbi în amintire și umplu tacticos ceștile de cafea. Eu am plecat de la ea destul de bulversată. Mă gândeam la prezentul meu care îmi părea gri și începusem să mă resemnez cu el. Să îl accept. Așa că am forțat analogia și am realizat că mă comportam ca socrul d-nei Mira.
Aveam probleme ce mă sufocau ca un nor de fum dens, dar în loc să caut soluții îmi acceptam sfârșitul. Am mărit pasul la gândul acesta. Mi-a venit în minte cum să rezolv ceva mic și neînsemnat din viața mea. M-am grăbit să o fac. Pentru că trebuie să faci. Orice. Mici soluții la mici probleme. Și încet să o găsești pe cea salvatoare.
D-na Mira avea dreptate. Orice ar fi nu trebuie să te resemnezi, să urci Golgota ta fără întrebări, simțind doar greutatea și suferința. Trebuie măcar să incerci să-ți faci urcușul mai ușor.
Mulțumesc d-na Mira!
Sursa și editare imagini: Canva.com
Mi-ai amintit cu aceasta poveste de experiente asemanatoare traite pe propria piele. 🙂
Viata e ca un razboi mondial ce se desfasoara pe toata durata ei, de la venirea în aceasta lume a perceptiei 3D pâna la sfârsitul ei, în care multe lupte par pierdute atunci când obositi,sleiti de puteri, avem tendinta sa abandonam, descurajati, de adversitati ce par mai puternice si detinând tehnici mai avansate decât noi, însa doar cei ce lupta cu eroism si devotament, necedînd si neabandonând razboiul pâna la ultima suflare, vor fi biruitori învingatori, eliberati din închisoare, din trupul relativ, materie amorfa, trecatoare, din care Sufletul se-nalta învingator al mortii, spre noi si noi dimensiuni ascunse-n taina Jertfei lui Hristos, dincolo de-orice framântare ce se petrece aici jos.
O saptamâna Superba, draga Mona !
Mulțumesc, la fel și ție Iosif!
Parca simt si eu mirosul de fum pe care-l pomenești in povestea d-nei Mira…si, cu siguranța, voi face imediat ceea ce ai făcut tu….grăbesc pasul sa rezolv o mică problema cu un gest la fel de mic….tocmai am găsit soluția…ți-o datorez dealtfel….Te îmbrățișez, Mona !
Mulțumesc Lena! Mă bucur tare mult! Și eu te îmbrățișez!
Am trăit în epoca comunistă. Am avut de toate ca si copil , însă nu – mi aduc aminte de dragostea mamei.Tatăl ne arăta mai mult că ne iubește , însă avea viciul bauturii şi era violent cu mama. Altfel , era muncitor şi gospodar şi – mi amintesc cu compasiune că a murit în dureri. Mi – a plăcut mult scoala şi să citesc , cu toate acestea din cauza unei decepții în dragoste , m – am angajat orbește într – o căsnicie ratată din start şi în care am stat ani de zile.Privind în urmă regret nespus viața irosită , iar citind ceea ce scrii , precum şi alte pagini pe care le apreciez , îmi dau seama unde am greşit şi ce mai pot îndrepta acum , când am şi nepoți , pentru a – mi găsi liniștea. Toată viața învățăm şi niciodată nu ştim nimic. Anumite evenimente mereu ne găsesc nepregătiți. Te pup cu tot dragul şi da – i înainte cu scrisul.??
Mulțumesc din suflet! Și eu sunt de părere că niciodată nu e prea târziu. Și da, viața e o mare surpriză, dar când înveți să ai încredere în tine poți să o trăiești și zâmbind și să găsești momente de fericire! Și eu vă pup!
Ai scris concis, frumos, ceea ce multi se pierd in cuvinte reusind sa spuna.
Mulțumesc frumos!
Stii… Mona… de multe ori dupa ce citesc povestile tale ma gandesc ca ar fi minunat daca toata lumea ar avea o doamna Mira in viata sa. Si cine nu reuseste sa atraga una… musai trebbuie sa fie abonat la doamna ta. Felicitari pentru o alta poveste minunata cu profude cugetari.
Mulțumesc, Mirela! ❤
Da, doamna Mira îmi e tare dragă, iar când aflu că e apreciată și de altcineva cânt de fericire!
Te îmbrățișez și o Duminică minunată să ai!
Multumesc, Mona! Am avut o duminica super! Acum e seara asa ca… sa ai o saptamana minunata 🙂 <3
Poveștile d-nei Mira mă poartă parcă în alt timp… pe când bunicii mey trăiau…
Da, de acolo îmi și vine inspirația când vine vorba de doamna Mira! 🙂
🙂 🙂 una din cele mai frumoase fântâni inspiraționale!
Foarte profunde figurile de stil. Se vede că sunt rupte din suflet. Sper ca rândurile tale să atingă inimile care au cea mai mare nevoie.
Îți mulțumesc foarte mult! Așa să fie! Și ce bine ar fi!
O Duminică minunată să ai!
Îmi place doamna Mira. Este blândă și îmțeleaptă. A fost încercată și a răzbit. A știut când să lupte și pentru ce.
Și mie îmi place mult! Îmi place să scriu despre ea. Parcă îmi dă blândețe cuvintelor 🙂 Mulțumesc, Almona!
O recenzie frumoasa, intensa si emotionanta, ai transmis foarte bine ce ai simtit citit cartea asta, ce mesaj ai desprins dintre randuri. Imi place mult ce ai scris, cred ca mi-ar placea cartea, multumesc de recomandare!
Mulțumesc tare mult! Da, e o carte care surprinde. Nu datorită subiectului în sine, ci prin limbaj. Eu cred că persoanele pasionate de lectură ar fi foarte încântate de stilul autoarei. Ți-o recomand cu mare drag!
O zi minunată să ai!
Mi-ai amintit de ziua în care mi s-a afumat casa, iar fumul mă sufoca nemilos. Atunci am simțit clipele întinse pe ani întregi, după care mi-am spus: e o mică problemă care cere o mică rezolvare. După ce am salvat situația, mi-am regândit trăirea.