“Ce personaj istoric sau literar ai vrea să fi fost?”

Această întrebare mi-a fost pusă, acum mulți ani. Abia intrasem, cu pași timizi dar cu voință de fier, în adolescență. Cunoștințele mele erau, încă destul de limitate, așadar am răspuns instinctiv: Julieta și Elisabeta I. Mi s-au părut niște alegeri naturale. Am ales femeia capabilă de iubire și de sacrificiu în numele ei și femeia puternică, nevoită să răzbată și să-și impună părerile. Cel puțin asta era percepția mea despre ele la 14 ani.

Am crezut mult timp că aceste două condiții sunt sine qua non pentru a fi femeie. Că femeia trebuie să fie pregătită pentru sacrificii, trudă, suferință. Că trebuie să fie puternică, să ducă o luptă continuă pentru a răzbi într-o lume dominată de bărbați. Parafrazându-l pe prietenul lui Panait Istrati: “D-zeu m-a făcut surd, dar putea să mă facă orb sau ciung sau și mai rău, putea să mă facă femeie!”

Cândva, după ce s-au așternut ceva ani peste mine, pe un drum bătătorit, mă plimbam pe urma unor pași uitați de timp. Mi-am ridicat privirea și am observat un nor aranjându-și baticul…

M-am așezat pe o bancă sub un pom înflorit și mi-am început povestea. M-am ghemuit în inima mea și am fost nespus de încântată de compania întâlnită.

Privind la norul cu batic și fața blândă, mi-am salutat cu pioșenie bunica. Ea a fost prima ce a sădit semințele iubirii reușind să o crească, până ce ne-a învelit pe toți cu căldura ei. Am mângâiat încet părul mătăsos al mamei mele, privindu-i chipul de copilă ce se odihnea în dulcele somn al copilăriei. În fiecare an, de ziua ei, acea fetiță era trezită de parfumul delicat al unei flori de liliac, așezată pe pernă, lângă ea, cu grijă și dragoste de către cea care i-a dat viață. Am îmbrățișat femeia, devenită la rândul ei, mamă, mama mea. I-am șters încet lacrima ce îi curgea pe obraz, la vederea buchetului de 17 trandafiri, ce i l-am dăruit în locul jumătății ei, plecat prea devreme la plimbare printre nori.

Tot ce sunt, e un amestec de întâmplări potrivite, așezate de un hazard mărinimos și de cele două ființe atât de dragi sufletului meu. Le-am îmbrățișat pe amândouă, lăsându-le să stea în continuare, atât de confortabil în inima mea.

Pe acea bancă s-a născut femeia din mine! Mi-am dat seama că a fi femeie nu înseamnă nimic din cele ce le-am crezut atâta timp. Femeia înseamnă iubire! Atât de simplu și atât de frumos!

Norul meu drag a fost suflat de vânt, rămânându-mi doar o amintire, însă mama mea iubită este încă prezentă în viața mea deși ne despart fizic mulți kilometri. Prinsă încă în nostalgia acelui gând, m-am hotărât că ar trebui să fac ceva pentru ea, pentru a-i reaminti cât de importantă este pentru mine.

Având în vedere că se apropie ziua ei de naștere, m-am gândit că ce poate fi mai potrivit, decât să-i trimit un buchet de flori? Am început să caut o florărie online care să îmi ofere serviciul de livrări flori, pe tot teritoriul României. Din sugestiile apărute, mi-a atras atenția Interflora International . De la prima vedere parcă îmi ofereau promisiunea calității și profesionalismului. Nu m-am înșelat! S-a dovedit a fi una dintre cele mai vechi și cele mai răspândite (având sedii în 140 de țări), florărie cu livrare de flori la domiciliu. Se pare că totul a început de la un visător care prin 1908, a început să livreze flori la domiciliu în satul lui și în cele învecinate. Bineînțeles că încrederea în ei mi-a crescut și sufletul meu de romantică incurabilă nu a rezistat! Am intrat repede pe pagina Interflora România și am început să mă delectez cu varietatea de flori și buchete. M-am simțit de parcă, însăși zeița Tyche (a norocului întâmplător și a destinului în mitologia greacă), mi-a oferit cornul ei plin de flori pentru a alege ceva potrivit sufletului meu.

Am zâmbit în surpriză, încântare și fericire, când am dat peste un minunat buchet de flori de liliac. Ce putea fi mai potrivit? Era clar mâna zeiței!

L-am comandat fără ezitare. Mi-am imaginat chipul mamei mele când îl va primi. Zâmbetul larg, neputința de a-și stăpâni lacrimile și lângă ea imaginea copilei fericite ce îmi mulțumea făcându-mi cu mâna și privind cu ochii plini de admirație și încântare, femeia ce devenise!

Nu am uitat nici de norul meu. Am rupt o păpădie suflând în ea cu drag și dor. Am privit puful ei luându-și zborul spre necunoscut. Norul meu a zâmbit începând un dans în ritmul pufului de păpădie.

Pentru ele, femeile din viața mea…mulțumesc!

Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2018.