Am luat încă o gură de apă și am început să respir regulat. Aveam emoții, trebuie să recunosc. Este seara lansării cărții mele: “Unu, doi, trei…am crescut mare!”. Încheie practic conferința:“Sănătatea copiilor noștri” .
Cinci ani de zile m-am documentat, am scris, am participat la diverse congrese în domeniu. Am trăit pentru această carte, practic. Un mic ghid, în care mi-am pus toată dăruirea și experiența mea de medic nutriționist, prin care ofeream șansa părinților de pretutindeni să înțeleagă importanța unei nutriții sănătoase încă din copilărie. Din sală se auzea un murmur, care parcă îmi dădea curaj. Se pare că aveam să vorbesc în fața unei mulțimi mult mai mari decât mă așteptam. Îmi doream din suflet să reușesc să spun tot ce aveam de spus și, în primul rând, să mă fac înțeleasă. Iar mesajul meu să își găsească loc în fiecare casă sau la fiecare masă, mai bine spus.
Când colega mea m-a anunțat auditorului, mi-am mai spus o încurajare și am pășit încrezătoare înspre microfon.
Bună ziua!
Wow! Am voie să spun, wow? Mă bucură nespus faptul că suntem în această seară într-un număr așa de mare. Nu credeam că după atâția ani în care am vorbit de nenumărate ori în public, aș mai putea avea emoții, dar uitați că îmi tremură vocea. De fapt, emoțiile mele vin de acestă dată de la bucuria pe care o simt, când văd că sunteți atât de mulți care consideră subiectul din această seară important și v-ați rupt din timpul dumneavoastră, pentru a fi alături de mine.
Ce este “Unu, doi, trei… am crescut mare!”?
Sunt informații și sfaturi, scrise ca într-o poveste, care vă vor ajuta să înțelegeți de ce trebuie să învățăm să facem alegeri sănătoase când vine vorba de alimentația noastră și foarte important, de cea a copiilor noștri.
Titlul vă dă o oarecare idee despre cum am gândit-o. Poate credeți, cei care nu ați citit-o deja, că mă refer la trei etape de vârstă. De fapt, în carte pun trei întrebări, răspund la ele și… am crescut mare.
Vă fac o scurtă introducere, după care voi lua fiecare întrebare în parte.
Obligatoriu trebuie să punctez faptul că un copil nu este un adult mic. Un copil are un organism propriu, cu diferențe inclusiv anatomice, însă în principal fiziologice. Funcționează altfel, pe propriile principii, iar asemănarea cu adultul este eronată. Fapt care se aplică și în procesele de metabolism, indiferent despre care vorbim, nu doar cele alimentare.
Iar acum Unu, doi, trei…să începem!
Unu: De ce anume avem nevoie pentru a trăi?
O întrebare simplă pare, nu-i așa? Primul gând care ne vine e aer, apă și mâncare. Unii mai plusează și fericirea sau banii, dar acum ne referim strict la nevoile fiziologice ale corpului uman. Și da, nu ați greși deloc. Pentru a trăi respirăm, ne hidratăm și mâncăm. Suficient, simplu și eficace.
Iar volumul meu este despre mâncăcioși- pot să îi numesc așa și pe copii mofturoși? Văd că râdeți, asta e bine, despre ce are nevoie un copil să mănânce. Și cum bine știți, în ziua de azi informația este la îndemâna oricui, iar termenii medicali sunt preluați și însușiți în vorbirea curentă cu ușurință. Așadar, am ales să nu vă plictisesc cu noțiuni gen: carbohidrați, grăsimi animale, vitamine, minerale și fibre. Toată lumea a auzit de ele și cu toții știm că avem nevoie de un aport echilibrat din fiecare pentru a ne alimenta corect și a ne menține sănătatea cât mai mult timp. Dar mai ales un copil!
Eu am ales să mă întorc la foița de ceapă văzută la microscop în școala generală. Știți la ce mă refer? La celulă! Celulele corpului nostru sunt cărămizi microscopice, dacă doriți. Ele împreună vor forma țesuturi și organe și pun tot mecanismul în mișcare. De aceea le consider a fi cele mai importante. Dacă știm ce “mănâncă” celulele din organele noastre, alegerea unei alimentații sănătoase ne va veni firesc.
Copilul este în plină dezvoltare. Atât de creștere, dar și de a-și defini și dezvolta funcțiile organelor și toate procesele din organism. După cum am mai spus, el nu e un adult în miniatură. Pentru a ajunge să fie un adult cu un corp sănătos, el trebuie să crească bine. Și aici nu mă refer doar la a fi înalt și bine construit. Ci să aibă toate funcțiile la potențial maxim. Fără niciun “scurt-circuit”. Noi, părinții avem tendința de a ne rezuma să îl vedem că crește. Deși folosim foarte des expresia se dezvoltă frumos, câți dintre voi v-ați întrebat ce spuneți de fapt cu aceste cuvinte? El se dezvoltă, da. Își hrănește trupul și îi dezvoltă complexitatea tuturor proceselor.
Din hrana pe care noi i-o oferim se vor hrăni oasele și mușchii și toate celelalte sisteme, respectiv organe. Creier, ficat, plămâni, inimă, rinichi și așa mai departe. Toate cresc. Și în mărime, dar li se dezvoltă și li se finisează funcția. Iar acest lucru este cel mai important.
Unui copil, după ce i s-a făcut diversificarea, trebuie să i se ofere toată gama de alimente, pentru a putea să își ia de acolo fiecare nutrient de care are nevoie corpul lui, până la nivel de celulă. Dar calitatea acestora este extrem de importantă. Aici am introdus termenul de sănătos. V-am vorbit pe larg, că un aliment sănătos nu însemnă doar mărul de la bunica din grădină. În acest termen sunt cuprinse toate cele despre care știm de unde provin, cum sunt crescute și îngrijite. Fie că vorbim de legume și fructe sau de carne.
Un capitol pe care l-am considerat util și în care am încercat să scriu pe înțelesul tuturor. Concluzia lui fiind că: da, pentru a trăi și a crește avem nevoie de aer, apă și hrană, dar nu orice hrană!
Doi: Care alimente sunt sănătoase?
Pe baza concluziei primei părți această întrebare trebuia pusă. Aerul sănătos știm că nu ține doar de noi să îl avem. Nu toată lumea are norocul să trăiască într-o zonă cu poluare minimă, cu așa-zisul aer curat. Majoritatea inhalăm zilnic noxe, iar copiii nu pot fi feriți de asta. Apă sănătoasă încercăm să le oferim. Din nou, câți dintre noi avem acces la o sursă de izvor naturală, izvor de munte dintr-o zonă nealterată de om? Din sala aceasta cred că nimeni. Însă alegem să cumpărăm ce e considerat cât mai natural și cam atât ține de noi.
Când vine vorba de alimente, aici lucrurile se schimbă. În acest caz putem face alegeri asumate, sănătoase. Vă văd sceptici. Știu că vreți să mă întrebați, care e diferența? De unde știu eu ce cumpăr? Eu știu cum le prepar, dar cum să am siguranța că ceea ce îi pun în farfurie e și sănătos?
Aici revin la foița mea de ceapă și la celulă. Dacă le oferim copiilor noștri elementele de bază de care au nevoie, le dăruim sănătate. Următoarele pagini le-am umplut cu exemple clare și concrete. Vă voi aminti câteva.
Vitamina B1, numită și tiamină, are un rol extrem de important în organism. Este indispensabilă pentru activitatea cerebrală și are rol în diverse reacții enzimatice. Pare ceva serios, nu-i așa? Mai ales când ne gândim cât de mult ne dorim ca un copil să aibă o dezvoltare armonioasă a activității cerebrale. Iar dacă această vitamină este considerată indispensabilă, bineînțeles că orice părinte vrea să o poată introduce în alimentația celui mic. Dacă o cauți pe internet sursa principală va fi amintită organele de porc. Însă structura ei se degradează dacă atinge punctul de fierbere. Așadar, o mâncare gătită corespunzător, pentru a putea fi oferită copilului, nu îi aduce nici un aport de vitamina B1. Unde poate fi găsită? În legume, semințe și nuci, cereale germinate, ca exemplu.
Vă mai vorbesc despre unul, pe restul lăsându-le să le decoperiți din carte. Este vorba despre un acid gras omega-3 și anume acidul alfa linoleic (ALA). De ce tocmai el? Deoarece este considerat esențial neputând fi sintetizat de organism, principala sursă de a-l obține, fiind alimentele. Se găsește în concentrație mare în semințele de in , rapiță, nuci și boabe de soia. Beneficiile acizilor grași omega-3 sunt deja confirmate și cunoascute. Amintesc doar pentru voi părinții despre acuitate vizuală bună și dezvoltare cognitivă adecvată în perioada infantilă¹.
Pare greu să rețineți toate acestea? Vi se pare un limbaj prea greoi și nu pentru asta ați venit ori nu acest lucru v-ar determina să vă documentați despre o nutriție sănătoasă a copiilor? Sunt de acord! Însă, oricât aș fi spus doar așa e bine, credeți-mă pe cuvânt, câți dintre voi ați fi făcut-o? Însă dacă vă veți aminti doar niște principii de bază, veți alege altfel ce le dați să mânânce copiilor voștri, veți fi încrezători și îi veți orienta pe drumul cel bun. Și, iată-mă la întrebarea trei.
Trei: Ce obicei alimentar îi lași moștenire?
Oricâte notițe ți-ai luat ascultându-mă, oricât de atent ai fost ca părinte și de receptiv, nu ai cum să pleci de aici și să reții tot. Probabil v-ați făcut deja o idee de listă de cumpărături, care să cuprindă și migdale, curmale sau smochine, dar toate beneficiile și acțiunile acestora în organism nu poți și nici nu trebuie să le știți. Însă, despre un obicei alimentar vă veți aminti cu siguranță!
Obiceiul, așa cum îi spune numele este o rutină. Se deprinde și se învață. Iar acest lucru le veți lăsa copiilor dumneavoastră. Respectul pentru mâncare și pentru corpul lor. Respectul pentru orele de luat masa. Toate aceste deprinderi, dacă le veți oferi ca firești, viața lor ca adult va fi cu o speranță mult mai mare de bine și de sănătate.
Am crescut mare!
Va veni acea zi. În care veți privi un adult sănătos (exclud problemele de sănătate care nu pot fi evitate), un adult care nu se va refugia în mâncare la orice problemă, compulsia fiindu-i înlocuită cu moștenirea primită, astfel riscurile de a dezvolta tulburări alimentare devine minimă. Alegerea de a opta să consume alimente care îi aduc și beneficii, nu doar îl satură și de a avea un obicei alimentar sănătos va fi darul primit de la dumneavoastră, părinții. Aceste lucruri se vor răsfrânge pe toate aspectele vieții lui.
Deoarece când alegi sănătatea, o alegi pe toate planurile. De la evitarea viciilor, a exceselor și a avea respect pentru tine și mediul care te înconjoară.
Despre asta vorbesc în cartea: “Unu, doi, trei… am crescut!”. Sper să o citiți cu plăcere. Dacă aveți întrebări…Da, vă rog!
-Bună ziua! Sunt mămica unui băiețel de șapte ani. Oricât am încercat nu am putut să-l țin pe deplin departe de mâncarea tip fast-food, de exemplu. Este invitat la zile de naștere, alți copii mănâncă. Chiar nu pot să îi interzic. Aveți ceva sfaturi?
-Nicăieri nu am folosit cuvintul interzis. Tot timpul am vorbit de echilibru. O alimentație și o nutriție sănătoasă înseamnă echilibru. Poți mânca ce dorești, dar cu măsură și bun-simț. Nu se întâmplă nimic dacă veți trișa uneori, doar că nu trebuie să se transforme într-un obicei. Nu unul nesănătos, vă amintiți?
-Am și eu o întrebare. Unde putem găsi produsele despre care ați amintit?
-Se găsesc și pe site-ul Sano Vita, dacă vă e mai la îndemână. Alte întrebări mai sunt? Nu? În acest caz, vă mulțumesc foarte mult pentru prezență și atenție și o invit în continuare pe colega mea, care vă va vorbi despre importanța unei alimentații sănătoase pe termen lung, din punct de vedere psihologic. Vă mulțumesc!
Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2018, ediția aniversară de 10 ani.
¹Chan EJ, Cho L. What can we expect from omega-3 fatty acids? In Cleve Clin J Med. 2009 Apr;76(4):245-51
*Scenariul articolului este pură ficțiune, dar informațiile oferite sunt documentate și corecte.
Sursa foto: sanovita.ro
În timp ce lecturam articolul, chiar te vedeam imaginativ, în fata auditoriului preponderent feminin, în special mame tinere si/sau viitoare mame iubitoare, responsabile si grijulii fata de copiii lor, pentru a caror crestere si dezvoltare sunt capabile sa sacrifice din timpul si resursele puse la dispozitie de societati si profesionisti ai acestui domeniu esential în dezvoltarea armonioasa si echilibrata a pruncilor. 🙂
Sa fii iubita si fericita alaturi de minunile tale, draga Mona !
Mă bucur că am reușit să ofer “un loc ” în sală.
Mulțumesc, Iosif!
Merci, draga Mona, pentru “locul în sala” ! Sincer, ma simt onorat !
O noapte linistita !
Da. Și pe mine „mă furase” filmul. Și mă gândeam… Bine, interesant materialul, dar ce-a făcut Mona acum, și-a transcris speech-ul? Ce să mai zic… Bravo Mona! Auzi la ea: „Mai aveți vreo întrebare?”… Da, chiar am: Ce te faci dacă te înscrii la concurs cu două articole și amândouă sunt selectate?
Mulțumesc mult!
Concursul se desfășoară timp de două luni și are mai multe probe. La fiecare probă scrii un articol, respectând enunțul și cerințele tehnice cerute de sponsor și îl înscrii. Juriul dă note fiecărui articol înscris la proba respectivă și cele mai bune câștigă premiile oferite de sponsori. Toate aceste puncataje se adună și se face și un clasament general. Astfel, la fiecare probă poți câștiga premiile oferite, iar la final te clasezi pe un loc în clasamentul general. Aceasta este proba propusă, după cum ați văzut, de Sano Vita.
Eu voi participa la fiecare. La finalul concursului voi scrie un articol cu impresii despre competiție și voi spune și ce loc voi ocupa și ce premii am câștigat 🙂
Mulțumesc că mă citiți și îmi lăsați semn cu trecerea d-voastră pe aici!
Vă doresc o zi frumoasă!