Deschid ochii pentru că te aud cum cauți cu gurița. Îți e foame, așa că te iau în brațe și te lipesc de mine. Până în ziua de azi nu mă pot obișnui și mă tot minunez, cum corpul meu și acel lichid călduț ce îl produce, te poate liniști așa de bine. Așa că mă afund în perne și te privesc…minunea mea mică. Te privesc și te iubesc. Mă pierd total în iubirea pentru tine. Pe gât am o mânuță grăsuță și mai jos un picioruș plin de cute…e minunea mea mare. Vă simt pe amândoi contopiți cu mine, parcă nu v-am dat drumul din corpul meu, suntem încă o persoană. Așa că încep să vă adulmec, să prind în nări cât mai multă dragoste și fericire, pentru că asta emanați, copiii mei! Mă încarc cu miros de bebeluș și de copilărie și nu mă satur!
Nu mă satur să vă pup cutele drăgălașe, celulita adorabilă de copilaș. Vă privesc pumnișorii strânși și mă minunez a mia oară, cât sunteți de perfecți! Acei pumnișori, care mă fac să lăcrimez așa pe furiș de fiecare dată când îi văd. Parcă strângeți, acolo, în mânuțele voastre, toată inocența, drăgălăsenia, însăși Divinitatea.

Iar zâmbetul! Acel zâmbet ce îl aveți când deschideți ochișorii și mă vedeți, vă vedeți. Un zâmbet ce îmi confirmă că există ceva mai presus decât noi, o Iubire Absolută, un Adevăr Absolut…Perfecțiunea. Nu credeam niciodată că o guriță știrbă și niște dințișori ca mărgeluțele, îmi vor putea produce atâta fericire!

O “Bună dimineața!”, spusă prin “G,g” și cu voce subțire de copilaș. Un pupic primit din toată inimioara și o băluță scursă pe piept, niște mânuțe mici așezate una într-alta, niște piciorușe ce nu stau locului și niște ochișori ce reflectă tot Binele și Frumosul din lumea asta…

Toate acestea și sufletul meu care dă pe afară de iubire, fac din diminețile mele, un tabloubde Fericire pură! Un tablou în care Divinitatea are sens și minunile există…sunt minunile mele!

Iar acestea sunt diminețile mele cu miros de bebeluș și fericire!